Bode: În ultima raportare pe care am analizat-o, veniturile CFR Călători au scăzut cu 75%; 30% din trenuri au fost suspendate
Veniturile CFR Călători au scăzut cu 75% din cauza măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, iar 30% dintre trenurile de călători sunt suspendate şi în jur de 400 de salariaţi se află în şomaj tehnic, după carantinarea oraşului Suceava, a declarat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.
În schimb, potrivit lui Bode, sub 10% din capacitatea de transport marfă pe cale ferată este afectată, reducându-se doar cantităţile şi mai puţin numărul de trenuri.
"În transportul feroviar, noi aveam înainte de criză, sau în condiţii normale să spun aşa, în România circulau aproximativ 600 de trenuri de marfă, din care jumătate aparţin CFR Marfă, operatorul de stat. În prezent, sub 10% din capacitatea de transport marfă pe calea ferată este afectată. Practic, s-au redus cantităţile. S-a redus foarte puţin numărul de trenuri. În schimb, la transportul de persoane, astăzi, ultima raportare pe care am primit-o arată destul de îngrijorător: 30% din trenuri au fost suspendate, vorbim de peste 500 de trenuri de călători suspendate în acest moment din cele 1.760 câte circulau în condiţii normale. Asta, raportându-ne la CFR Călători, operatorul de stat, care are cam 80% din piaţă, automat ne duce la pierderi semnificative, importante. În primele zile din aprilie, în ultima raportare pe care am analizat-o, veniturile CFR Călători au scăzut cu 75%", a menţionat ministrul, la Realitatea Plus.
Şeful de la Transporturi a precizat că vor trebui luate măsuri sectoriale post-criză pe toate modurile de transport, mai puţin pe cel naval, unde lucrurile se desfăşoară în parametrii normali.
"Noi trebuie să luăm măsuri acum, în timpul crizei - şi post-criză -, dar în timpul ei, cât situaţia de urgenţă va fi menţinută. Noi am luat deja măsuri, am trimis în concedii de odihnă, în telemuncă personalul TESA care poate să lucreze de acasă, se lucrează 4 zile pe săptămână din 5, am trecut deja la şomaj tehnic pentru o parte din personal, dar, sigur, va trebui să intervenim cu măsuri sectoriale pe fiecare mod de transport, şi rutier, feroviar şi aerian. Naval, deocamdată nu, acolo lucrurile se desfăşoară în parametrii normali. Să luăm măsuri, astfel încât să menţinem şi transportul de persoane şi transportul de mărfuri pe feroviar, pentru că este cel mai curat (...) Această criză se va termina mai devreme sau mai târziu, noi ne dorim cât mai repede cu putinţă, şi transportul pe calea ferată trebuie să fie încurajat, investiţiile pe calea ferată trebuie să continue, astfel încât să modernizăm calea ferată, să modernizăm materialul rulant, vagoane, locomotive noi, să dezvoltăm calea ferată în perioada post-criză", a susţinut Lucian Bode.
Ministrul a făcut referire şi la oraşele carantinate, respectiv Suceava şi Ţăndărei, şi a dat asigurări că nu există probleme în aprovizionarea cu marfă.
"Nu există probleme în aprovizionarea cu marfă, există reglementări foarte clare stabilite în ordonanţele militare cum se realizează transportul de persoane. Şi aici lucrurile, din punctul nostru de vedere, sunt foarte clare. Am suspendat transportul de persoane, transportul intra-judeţean în Suceava. Am suspendat tot ce înseamnă curse regulate, transportul feroviar de persoane. Sunt afectaţi în jur de 400 de colegi de la CFR Călători care, din acest motiv, sunt în şomaj tehnic de câteva zile. Deci, pe transportul de marfă, repet, nu avem niciun blocaj, avem reguli foarte clare, cu respectarea tuturor regulilor sanitare impuse de Direcţiile de Sănătate Publică, impuse de autorităţile statului, şoferii de autocamioane având echipament de protecţie", a adăugat Bode. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
* Bode: Estimăm că undeva la sfârşitul lunii mai vom începe testele dinamice la metroul Drumul Taberei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vânzările de Black Friday ar putea atinge un nou record în România, de aproape 3 miliarde de lei (analiză)
Vânzările de Black Friday ar putea ajunge, în luna noiembrie a acestui an, la 2,8 - 2,9 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 520 - 550 de milioane de euro, în creștere cu 7 - 10% față de anul trecut, pe fondul prețurilor mai mari și nu al numărului de produse cumpărate, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Black Frid
Motorina s-ar putea scumpi cu 0,85 lei pe litru, de la 1 noiembrie, și ar afecta sectorul construcțiilor (analiză)
Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă Guvernul nu prelungește perioada de reducere cu 25% a accizei, și într-un moment în care euro se află aproape de maximul istoric față de leu, în timp ce multe fabrici oferă prețuri valabile doar 30 de zile, afectând sectorul construcțiilor, relevă o analiză dată mier
AMOFM București: Aproape 8.900 de persoane au fost angajate în primele nouă luni ale acestui an
Un număr de 8.898 de persoane, din care 4.329 de sex feminin, au fost încadrate în primele nouă luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat miercuri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.846 au vârsta peste 45 de ani (pest
INS: Managerii anticipează o stabilitate a activității în comerț, scăderea numărului de salariați și creșterea prețurilor, în următoarele 3 luni
Managerii din sectoarele comerț cu amănuntul și servicii estimează o relativă stabilitate a activității economice pentru următoarele trei luni, în timp ce în industria prelucrătoare și construcții se anticipează o scădere moderată a numărului de salariați, dar și o creștere a prețurilor în toate sectoarele economice, arată datele publicate, miercuri
Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au scăzut cu aproape 1% în primele opt luni
Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor opt luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută, cu 0,8%, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,6%, conform datelor publicate, miercuri, de I
INS: Afacerile din comerțul cu ridicata au crescut cu 0,3% în primele opt luni ale anului
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în primele opt luni din acest an, atât ca serie brută, cu 0,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 0,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi








