Star Storage lansează programul ''Tehnologie pentru Sănătate''
Star Storage, furnizor global de tehnologie care dezvoltă şi livrează soluţii pentru protecţia şi managementul informaţiilor, lansează programul "Tehnologie pentru Sănătate" pentru sprijinirea autorităţilor şi mediului de afaceri în lupta cu COVID-19.
Astfel, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, pe toată durata crizei Coronavirus, Star Storage pune la dispoziţie gratuit platforma STATUS (https://www.status-online.com/ro/) destinată interacţiunii digitale dintre pacienţi, medici şi furnizori de servicii medicale, inclusiv prin consultaţii virtuale şi telemedicină.
"În contextul actual generat de pandemia Covid-19 este mai important ca oricând să ne sprijinim reciproc pentru a depăşi cu bine această perioadă. Umanitatea este mai mult decât propriul cerc (familie, prieteni, contacte profesionale). A avea grijă unul de celălalt, de oamenii pe care nu îi ştim, ar trebui să facă parte din agenda noastră în aceste zile. În acest sens, în calitatea noastră de furnizor global de soluţii şi servicii IT destinate interacţiunii digitale, dorim să informăm asupra beneficiilor vitale ale utilizării tehnologiei în domeniul sănătăţii şi, în egală măsură, să venim în sprijinul autorităţilor şi furnizorilor de servicii medicale, cu soluţii concrete pentru asigurarea continuării activităţii chiar şi în situaţii dificile cum este aceasta", a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage.
Având în vedere evoluţia pandemiei COVID-19, soluţia Star Storage pentru sănătate, STATUS poate ajuta autorităţile statului în monitorizarea şi controlul pandemiei şi poate asigura continuitatea prestării serviciilor medicale către pacienţi prin modalităţi de interacţiune digitale şi telemedicină, se menţionează în comunicat.
"Platforma STATUS reprezintă mai mult decât telemedicină sau programări la medic, oferind funcţionalităţi complete dar simplu de utilizat pentru gestiunea afecţiunilor cronice pre-existente, monitorizare simptome şi parametri relevanţi pentru infecţia COVID-19, controlul medicaţiei, gestionarea programărilor, regăsirea celei mai bune opţiuni din punct de vedere specializare şi proximitate pentru furnizorii de servicii medicale, obţinerea unei a doua opinii, colaborare digitală completă doctor-pacient", a precizat Cătălin Păunescu.
Star Storage este un furnizor global de servicii IT care dezvoltă şi livrează soluţii moderne de protecţie şi management al informaţiior pentru organizaţii publice şi private de top. Dezvoltator de produse proprii, cu peste 19 ani de experienţă în domeniu şi un portofoliu cu peste 500 de clienţi de pe patru continente, în industrii precum financiar-bancar, telecom, producţie, utilităţi sau administraţie publică, compania joacă un rol cheie în parcusul către transformarea digitală, mobilitate şi cloud a organizaţiilor de orice dimensiune. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: www.status-online.com/ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CEO RetuRo: Peste 12,5 miliarde de ambalaje SGR au fost colectate în trei ani de activitate
Peste 12,5 miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), în trei ani de activitate, iar 100% din tot ce s-a colectat a fost trimis la reciclare, potrivit datelor prezentate, miercuri, de directorul general al RetuRo SGR, Adela Smeu, într-un eveniment de specialitate. 'S-a colectat extrem de m
Fechet: Sistemul de Garanție-Returnare a fost dat ca exemplu de bună practică la nivel european și nu numai
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este un exemplu de bună practică nu doar în România, dar și la nivel european și nu numai, unde a fost dat de multe ori ca exemplu, a declarat, miercuri, fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea Fechet, la un eveniment de specialitate. 'E adevărat că eram ministru atunci c&aci
Bistrița-Năsăud: 'Oierii adevărați' își vaccinează animalele împotriva variolei, susține președintele unei asociații de crescători
Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) din județul Bistrița-Năsăud, Ion Câmpian, spune că 'oierii adevărați' sunt de acord cu campania de vaccinare împotriva variolei, demarată deja în două județe din țară, și s-a oferit să fie primul crescător de ovine din județ care își imunizează animalele. 'Oier
DNSC: De Black Friday se recomandă verificarea ofertelor, a solicitărilor de plată și a mesajelor despre livrări sau rambursări
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB) recomandă, de Black Friday, prin Proiectul național de educație digitală și prevenire a criminalității informatice #SigurantaOnline, verificarea solicitărilor primite pe tot parcursul cumpărăturilor, mai ales înainte de efectuarea plății, dar
Smeu (RetuRo): SGR este proiectul care a schimbat comportamente și cultura circularității în România
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este singurul proiect mare de economie circulară și o inițiativă care creează o bază și o fundație pentru viitor, care a schimbat comportamente și cultura circularității în România, a declarat, miercuri, directorul general al RetuRo SGR, Adela Smeu, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Vânzările de Black Friday ar putea atinge un nou record în România, de aproape 3 miliarde de lei (analiză)
Vânzările de Black Friday ar putea ajunge, în luna noiembrie a acestui an, la 2,8 - 2,9 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 520 - 550 de milioane de euro, în creștere cu 7 - 10% față de anul trecut, pe fondul prețurilor mai mari și nu al numărului de produse cumpărate, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Black Frid
Motorina s-ar putea scumpi cu 0,85 lei pe litru, de la 1 noiembrie, și ar afecta sectorul construcțiilor (analiză)
Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă Guvernul nu prelungește perioada de reducere cu 25% a accizei, și într-un moment în care euro se află aproape de maximul istoric față de leu, în timp ce multe fabrici oferă prețuri valabile doar 30 de zile, afectând sectorul construcțiilor, relevă o analiză dată mier
AMOFM București: Aproape 8.900 de persoane au fost angajate în primele nouă luni ale acestui an
Un număr de 8.898 de persoane, din care 4.329 de sex feminin, au fost încadrate în primele nouă luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat miercuri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.846 au vârsta peste 45 de ani (pest
INS: Managerii anticipează o stabilitate a activității în comerț, scăderea numărului de salariați și creșterea prețurilor, în următoarele 3 luni
Managerii din sectoarele comerț cu amănuntul și servicii estimează o relativă stabilitate a activității economice pentru următoarele trei luni, în timp ce în industria prelucrătoare și construcții se anticipează o scădere moderată a numărului de salariați, dar și o creștere a prețurilor în toate sectoarele economice, arată datele publicate, miercuri
Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au scăzut cu aproape 1% în primele opt luni
Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor opt luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută, cu 0,8%, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,6%, conform datelor publicate, miercuri, de I
INS: Afacerile din comerțul cu ridicata au crescut cu 0,3% în primele opt luni ale anului
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în primele opt luni din acest an, atât ca serie brută, cu 0,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 0,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai




