logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Dăianu: Trebuie să recântărim cheltuielile, să ne gândim la acele cheltuieli rigide; sub nicio formă creşterea pensiilor cu 40%

Imagine din galeria Agerpres

România trebuie să-şi recântărească toate cheltuielile, să amâne din ele, inclusiv pe cele militare, şi să le regândească pe cele rigide, iar creşterea pensiilor cu 40% nu trebuie sub nicio formă făcută, poate cel mult o indexare cu rata inflaţiei a celor mai mici pensii, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

"Deficitul pe care noi îl prognozasem, de 4%, fără creşterea pensiilor în acest an nu este un scenariu cu care se mai poate lucra (...) Ceea ce s-a anunţat azi în şedinţa de la Cotroceni arată că se lucrează la o restructurare, nu la o simplă rectificare, a logicii construcţiei bugetului, atât cât se poate. Noi trebuie să regândim construcţia bugetului, să folosim la maximum fonduri europene, să căutăm să obţinem de la Comisie o amânare a cofinanţărilor, astfel încât să nu fie grevat bugetul public, care şi aşa este foarte sărac. Înţelegem că, deşi s-au relaxat regulile fiscale în Uniunea Europeană, aceasta nu înseamnă că poţi să faci orice, să cheltuieşti oricât. Nici nu avem puterea economică, nu avem dimensiunea veniturilor fiscale din alte ţări, astfel încât trebuie să încercăm să controlăm un deficit bugetar care foarte uşor se poate duce dincolo de 7% din Produsul Intern Brut. Deci, România trebuie să-şi menţină accesul la finanţare pe piaţa internă şi pe piaţa externă. Trebuie să recântărim toate cheltuielile, să amânăm din ele, inclusiv cheltuieli militare. În opinia mea, cheltuiala pentru sănătate echivalează cu cheltuiala pentru arsenal militar. Războiul este de altă natură, dar tot război este. Să amânăm din unele investiţii care nu sunt urgente. Trebuie să ne gândim şi la acele cheltuieli rigide, sub nicio formă creşterea pensiilor cu 40%... Nu ştiu, se poate contempla o creştere cu rata inflaţiei şi m-aş adresa numai celor mai mici pensii, nu tuturor pensiilor, între care unele sunt foarte mari", a afirmat luni Dăianu, la Digi 24.

În viziunea şefului Consiliului Fiscal, toate dividendele companiilor publice trebuie să ajungă la bugetul de stat, pentru că, "dacă nu vom înţelege că trebuie să ne ajutăm în primul rând noi între noi, va fi greu ca alţii să aibă înţelegere pentru România".

"În entităţile publice trebuie ca toate dividendele să meargă la bugetul public, să nu mai existe bonusuri. Toate instituţiile care au utilitate publică ar trebui să renunţe la bonusuri. Am văzut rezistenţa la acea taxă de solidaritate, însă acea taxă de solidaritate are o logică şi are o anumită adâncime a semnificaţiei. Dacă nu vom înţelege că trebuie să ne ajutăm în primul rând noi între noi, va fi greu ca alţii să aibă înţelegere pentru România. Poate că vom reuşi să luăm din acei 100 de miliarde de euro anunţaţi de preşedintele Comisiei Europene, poate 1 miliard de euro. Avem fonduri structurale şi de coeziune din care trebuie să absorbim cât mai mult. Avem o cotă la Fondul Monetar Internaţional pe care o putem utiliza, dar să nu credem că va exista îngăduinţă faţă de noi dacă nu vom căuta să ne ajutăm acasă. Trebuie să existe reguli de frugalitate acasă, care să vizeze pe toată lumea", a spus Daniel Dăianu.

Acesta a punctat, totodată, faptul că, prin şomajul tehnic, trebuie ajutaţi cei mai vulnerabili, acelaşi exemplu fiind valabil şi în cazul amânării ratelor, pentru care ar fi fost mai bun un termen de 6 luni.

"Trebuie să fie ajutaţi cei mai vulnerabili, cei care într-adevăr nu mai pot. Şi şomajul tehnic nu afectează toată populaţia care poate lucra în România. Cei care sunt în şomaj tehnic şi, eventual, nu mai pot să plătească, merită să fie ajutaţi. Această logică este valabilă şi în ceea ce priveşte amânarea ratelor. Eu nu m-aş fi dus la 9 luni, eu m-aş fi dus la 6 luni. În viaţă trebuie să gândeşti şi aşa: văd şi fac. Nu impui nişte termene, nu am nişte coordonate de aplicare... Bugetul public nu este un sac fără fund. Nu avem cum. Nu vom putea să ne ajutăm, nu vom putea să alimentăm, să dăm resurse primului front dacă vom intra în acest carusel al amânărilor foarte lungi. În ceea ce priveşte băncile comerciale, trebuie să se înţeleagă că împărţirea poverii este absolut necesară. Banca Central Europeană şi Autoritatea Europeană pentru Bănci au recomandat ca băncile să nu dea dividende. Acest lucru este cu atât mai important într-o ţară unde sectorul bancar este dominat în largă măsură de grupuri europene. Dacă aceşti bani rămân în România, ar putea să însemne mai multă lichiditate pe piaţa bancară. Împărţirea poverii este deviza sub care trebuie să se poarte această luptă", a subliniat preşedintele Consiliului Fiscal.

Dăianu este de părere că "în perioada de stare de urgenţă, de necesitate, de cădere economică inevitabilă", trebuie protejat capitalul uman.

"A crede că poţi stimula economia în asemenea condiţii este o naivitate. Nu se poate face aşa ceva! Ce trebuie să încerci să faci, însă, este să protejezi oamenii, capitalul uman şi să cauţi să diminuezi inevitabilele stricăciuni care rezultă din această luptă principală. Recesiunea va fi severă. În ceea ce priveşte câteva cifre sugestive, de pildă, dacă mă întrebaţi pe mine, o diminuare între 2% şi 3% din Produsul Intern Brut pentru majoritatea economiilor semnifică o scădere a veniturilor bugetare cu 0,6 - 0,7% din Produsul Intern Brut. O cădere de 6% faţă de prognoză a Produsului Intern Brut ar însemna o diminuare a veniturilor bugetare într-un scenariu să spunem cât de cât moderat pe 2% din Produsul Intern Brut", a menţionat Daniel Dăianu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 228

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 28-10-2026 10:51

Motorina s-ar putea scumpi cu 0,85 lei pe litru, de la 1 noiembrie, și ar afecta sectorul construcțiilor (analiză)

Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă Guvernul nu prelungește perioada de reducere cu 25% a accizei, și într-un moment în care euro se află aproape de maximul istoric față de leu, în timp ce multe fabrici oferă prețuri valabile doar 30 de zile, afectând sectorul construcțiilor, relevă o analiză dată mier

Economic Intern 28-10-2026 10:17

AMOFM București: Aproape 8.900 de persoane au fost angajate în primele nouă luni ale acestui an

Un număr de 8.898 de persoane, din care 4.329 de sex feminin, au fost încadrate în primele nouă luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat miercuri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.846 au vârsta peste 45 de ani (pest

Economic Intern 28-10-2026 10:10

INS: Managerii anticipează o stabilitate a activității în comerț, scăderea numărului de salariați și creșterea prețurilor, în următoarele 3 luni

Managerii din sectoarele comerț cu amănuntul și servicii estimează o relativă stabilitate a activității economice pentru următoarele trei luni, în timp ce în industria prelucrătoare și construcții se anticipează o scădere moderată a numărului de salariați, dar și o creștere a prețurilor în toate sectoarele economice, arată datele publicate, miercuri

Economic Intern 28-10-2026 09:45

Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au scăzut cu aproape 1% în primele opt luni

Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor opt luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută, cu 0,8%, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,6%, conform datelor publicate, miercuri, de I

Economic Intern 28-10-2026 09:39

INS: Afacerile din comerțul cu ridicata au crescut cu 0,3% în primele opt luni ale anului

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în primele opt luni din acest an, atât ca serie brută, cu 0,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 0,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de

Economic Intern 27-10-2026 21:52

Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică

Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.

Economic Intern 27-10-2026 21:50

Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate

Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic

Economic Intern 27-10-2026 18:33

Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB

Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa

Economic Intern 27-10-2026 18:09

Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului

Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai

Economic Intern 27-10-2026 18:04

CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională

Economic Intern 27-10-2026 18:00

Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța

Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)

Economic Intern 27-10-2026 17:37

Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente

Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.

Economic Intern 27-10-2026 16:20

Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare

Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace

Economic Intern 27-10-2026 15:38

Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)

Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi

Economic Intern 27-10-2026 15:22

Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare

Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e