logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Dăianu: Creşterea deficitului trebuie să fie strict legată de lupta contra Covid-19, şomaj şi sprijin pentru activităţi economice

Imagine din galeria Agerpres

Creşterea deficitului bugetar trebuie să fie strict legată de lupta contra COVID-19, şomaj şi sprijin pentru unele activităţi economice, arată într-un articol Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, precizând că textul nu angajează în mod necesar instituţiile cu care autorul este afiliat.

"România nu are o "bazooka", nici prin bugetul public şi nici prin politica monetară. Statul român poate mobiliza resurse, dar nu ca şi cum nu ar întâmpina constrângeri. Iar BNR poate acţiona ca LoLR ('împrumutător de ultimă instanţă'(lender of last resort/LoLR) între anumite limite, dar nu cum pot Fed, BCE, alte bănci centrale din ţări dezvoltate. BNR a anunţat intervenţii pe piaţa secundară pentru a o debloca, dar nu ar avea forţa să achiziţioneze obligaţiuni ale statului român pe scară largă; este vorba aici nu atât de finanţare (directă, sau indirectă) a bugetului public, fie şi temporară, ci de relaţia unui asemenea demers cu accesul la finanţare pe pieţe. Fiindcă, să vrea o bancă centrală să finanţeze bugetul public (monetizare a datoriei publice), există limite ce derivă din forţa economică şi statutul monedei emise de acea bancă", arată Daniel Dăianu.

El precizează că BNR poate ajuta ungerea circuitelor financiare interne şi poate relaxa condiţiile monetare (prin rata de politică monetară şi gestionarea lichidităţii), dar nu poate injecta lichidităţi cum face, de exemplu, Fed, care nu are grijă (măcar în viitorul previzibil) unei posibile crize a monedei pe care o emite.

"Statul român poate lupta contra Covid-19 şi găsi scheme de sprijinire a economiei, dar nu cum se practică în alte părţi, parcă fără limite (inclusiv "bani din elicopter", ca în SUA); el poate "ţinti" (targeta), poate drămui şi aloca cât mai raţional resursele proprii şi împrumutate. Ce înseamnă aceasta mai concret? Creşterea deficitului bugetar să fie strict legată de lupta contra Covid19, şomaj şi sprijin pentru unele activităţi economice; combaterea coronavirus este prioritatea zero şi trebuie susţinută prin toate mijloacele; crearea de spaţiu bugetar sectorial, realocare de resurse pentru sănătatea publică şi susţinerea şomajului tehnic (probabil câteva luni), pentru IMM-uri. Aici intervine rectificarea bugetului public; încurajarea producţiei ce poate înlocui importuri - mai ales echipament medical, produse agroalimentare; sprijinul statului să fie ţintit, nu acordat la toată lumea, fiindcă trebuie să protejăm bugetul public; tentaţia de a nu plăti dările este mare şi atunci când se poate plăti. Nu trebuie să scăpăm baierele pungii publice din mână; renunţarea la creşteri de venituri individuale, ce ar fi cheltuieli permanente pentru buget; creditul furnizor este foarte important în România şi ar fi bine ca firmele să poată monetiza creanţe la bănci, pe lângă garanţii de stat pentru capital de lucru şi investiţii", spune Daniel Dăianu.

Totodată, el arată că o explozie a arieratelor ar accentua descreşterea veniturilor bugetului public. Printre măsuri, Dăianu mai enumeră: renunţarea la cheltuieli ce pot fi amânate; absorbţia la maximum la fondurilor UE; de văzut dacă se poate obţine de la Comisia Europeană nu numai o grăbire a pre-finanţărilor, ci şi o suspendare/amânare a cofinanţărilor până în 2022; utilizarea cât se poate de mult de împrumuturi pe termen lung de la BEI, BERD, alte IFIs care să sprijine investiţiile, activitatea economică; reducerea deficitului structural în anii ce vin să fie reanunţată.

"Câteva cuvinte despre băncile comerciale: şi în România să opereze renunţarea la plata dividendelor şi a bonusurilor pe perioada crizei (cum a recomandat BCE), pentru a se mări lichidităţile ce pot fi utilizate pentru acordarea de împrumuturi - BNR a relaxat normele macroprudenţiale în acelaşi scop. Are sens ca facilităţile dedicate (cu cost neglijabil) ale BCE, de sprijinire a IMM-urilor, să fie extinse de grupuri bancare şi în România, cel puţin pentru împrumuturi acordate în euro. Asemenea măsuri ar face parte din "împărţirea poverii" (burden sharing) în aceste momente foarte grele. Avem nevoie de mobilizare de resurse internă şi solidaritate internă Efectul shutdown, ruperea lanţurilor de producţie, fac o recesiune economică inevitabilă, cu diminuare de venituri bugetare", susţine Daniel Dăianu.

Potrivit analizei menţionate, deficitul în acest an va fi probabil peste cel din 2019 (deficitul ESA a fost 3,8 - 3,9 în 2019). Autorul subliniază că trăim sub mari incertitudini şi prognozele sunt făcute cu mare aproximaţie. Sigur este însă că trecem printr-o criză foarte severa multidimensională, ale cărei sechele se vor simţi mai mult timp. Dar este probabil ca economiile, peste tot, să cunoască un reviriment după ce va trece pandemia, însă găsirea unui vaccin ar ridica enorm moralul cetăţenilor, al celor care mişcă economiile şi va fi un "efect al vaccinului", de exuberanţă.

"Programe de asistenţă masive, drept cheltuieli efective în 2020, sunt foarte greu de realizat. Suspendarea regulilor fiscale în UE permite să cheltuim mai mult, dar este necesară chibzuinţa chiar şi în vremuri atât de vitrege, nu în cele din urma fiindcă avem nevoie de finanţare. România are nevoie de finanţare de pe pieţe, interne şi externe, unde operează constrângeri. Numai dacă ar exista linii de finanţare externă excepţionale (ca un LoLR extern) care să elimine grija finanţării, ai zice că se face o diferenţă fundamentală în această privinţă. Dar un asemenea instrument ar fi mai degrabă un backstop (cum sunt ESM şi BCE în zona euro), care să ajute finanţarea de pe pieţe. Utilizarea cât mai eficace a resurselor din bugetul UE, aranjamente cu BCE (între care, swap-uri valutare), folosirea cât mai amplă a unor aranjamente cu FMI, BEI, etc. pot ajuta considerabil bugetul public şi economia, dar nu scutesc de necesitatea de a mobiliza resurse interne şi de nevoia de solidaritate internă. Instituţiile internaţionale pot servi ca un LoLR extern la nevoie, dar nu oferă cecuri în alb", susţine Daniel Dăianu.

Acesta afirmă că după ce va trece pandemia, trebuie gândită o strategie care să mărească robusteţea economiei, să îi asigure rădăcini interne trainice în sectoare de bază, în industrie şi agricultură, "care să formeze un buget public robust, cu venituri fiscale adecvate, care să asigure bunuri publice esenţiale, să permită o finanţare corespunzătoare a sănătăţii şi educaţiei".

De asemenea, Dăianu mai spune că bătălia contra Covid-19 a obligat la închidere parţială a activităţii economice, manifestându-se ce a numit "efectul shutdown"/lacătul pe uşă, iar implicaţiile economice şi sociale sunt vaste. Recesiunea economică este inevitabilă, creşterea şomajului este abruptă şi pe front larg, deficite bugetare cresc puternic în Europa. De aceea, bănci centrale şi guverne au pus în joc programe de susţinere economică şi socială ce ating cote unele nemaiîntâlnite după al doilea război mondial. În SUA şi Germania, asemenea programe depăşesc pentru fiecare din aceste ţări 10% din PIB. Şi în alte ţări programele sunt de mari proporţii.

"Ce defineşte forţa unui împrumutător/cumpărător de ultimă instanţă? În criza financiară eruptă în 2008, bănci centrale mari şi guverne au intervenit pentru a ţine pe linia de plutire industria financiară şi a evita o depresiune economică. Achiziţii de obligaţiuni suverane şi private, prin operaţiuni neconvenţionale (QEs), au făcut parte din programele de salvare. Acum se pune problema de a limita daune ale inevitabilei închideri parţiale, fie şi temporare, a economiei. Este posibil să se practice deficite bugetare de două cifre (peste 10% din PIB) şi operaţiuni neconvenţionale de amploare ale băncilor centrale peste tot? Răspunsul la această întrebare duce la funcţia de "împrumutător de ultimă instanţă"(lender of last resort/LoLR). De ce depinde capacitatea de a funcţiona ca LoLR şi "cumpărător de ultimă instanţă"(buyer of last resort/BoLR), uneori şi de "market maker"? Între alte, această capacitate depinde de: forţa şi robusteţea economică, ce decurg din nivel de dezvoltare, producţia de bunuri cu valoare înaltă, grad de auto-suficienţă în domenii de bază, coeziunea socială, dimensiunea economiei; statutul monedei emise de banca centrală, ce depinde de forţa economică; de aceea dolarul SUA este principala monedă de rezervă a lumii", explică Dăianu.

De asemenea, capacitatea de a funcţiona ca împrumutător de ultimă instanţă mai depinde de dimensiunea datoriei publice şi a celei private externe, a deficitelor (intern si extern), de nivelul veniturilor bugetare şi fiscale, iar pentru economii emergente: posibilitatea de a beneficia de aranjamente de sprijin cu instituţii financiare internaţionale (IFIs) în momente dificile, în timp ce IFIs functionează ca LoLR.

"Să vedem date ale economiei româneşti: nivelul de dezvoltare şi dimensiunea economiei nu ne avantajează; deficite mari înainte de izbucnirea pandemiei; noi cheltuieli permanente (de exemplu noua lege a pensiilor) pot duce uşor deficitul bugetar structural la peste 5-6% din PIB; venituri bugetare printre cele mai joase din UE (venituri fiscale în jur de 26% din PIB faţă de media de 40% din PIB în UE); rating suveran imediat peste junk (BBB-), prag sub care costurile de finanţare îngrijorează mult. Retrogradarea multor ţări de către agenţiile de rating nu ar da confort în sine; datoria publică de circa 35% din PIB este un plus major, dar poate creşte rapid dacă nu ţinem cont de cât şi ce cheltuieli facem - temporare vs. permanente; nivele istorice foarte scăzute ale ratelor naturale ale dobânzii în lume (sub 1% în economiile avansate) nu implică automat finanţare ieftină pentru orice economie; nu ne ajuta track-recordul consolidării bugetare de-a lungul timpului şi politicile pro-ciclice; există şi o fugă de bani din economiile emergente şi nu în cele din urmă, BNR nu emite monedă de rezervă", mai arată Daniel Dăianu. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 28-10-2026 12:31

CEO RetuRo: Peste 12,5 miliarde de ambalaje SGR au fost colectate în trei ani de activitate

Peste 12,5 miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), în trei ani de activitate, iar 100% din tot ce s-a colectat a fost trimis la reciclare, potrivit datelor prezentate, miercuri, de directorul general al RetuRo SGR, Adela Smeu, într-un eveniment de specialitate. 'S-a colectat extrem de m

Economic Intern 28-10-2026 12:02

Fechet: Sistemul de Garanție-Returnare a fost dat ca exemplu de bună practică la nivel european și nu numai

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este un exemplu de bună practică nu doar în România, dar și la nivel european și nu numai, unde a fost dat de multe ori ca exemplu, a declarat, miercuri, fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea Fechet, la un eveniment de specialitate. 'E adevărat că eram ministru atunci c&aci

Economic Intern 28-10-2026 11:52

Bistrița-Năsăud: 'Oierii adevărați' își vaccinează animalele împotriva variolei, susține președintele unei asociații de crescători

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) din județul Bistrița-Năsăud, Ion Câmpian, spune că 'oierii adevărați' sunt de acord cu campania de vaccinare împotriva variolei, demarată deja în două județe din țară, și s-a oferit să fie primul crescător de ovine din județ care își imunizează animalele. 'Oier

Economic Intern 28-10-2026 11:31

DNSC: De Black Friday se recomandă verificarea ofertelor, a solicitărilor de plată și a mesajelor despre livrări sau rambursări

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB) recomandă, de Black Friday, prin Proiectul național de educație digitală și prevenire a criminalității informatice #SigurantaOnline, verificarea solicitărilor primite pe tot parcursul cumpărăturilor, mai ales înainte de efectuarea plății, dar

Economic Intern 28-10-2026 11:20

Smeu (RetuRo): SGR este proiectul care a schimbat comportamente și cultura circularității în România

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este singurul proiect mare de economie circulară și o inițiativă care creează o bază și o fundație pentru viitor, care a schimbat comportamente și cultura circularității în România, a declarat, miercuri, directorul general al RetuRo SGR, Adela Smeu, în cadrul unui eveniment de specialitate.

Economic Intern 28-10-2026 11:07

Vânzările de Black Friday ar putea atinge un nou record în România, de aproape 3 miliarde de lei (analiză)

Vânzările de Black Friday ar putea ajunge, în luna noiembrie a acestui an, la 2,8 - 2,9 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 520 - 550 de milioane de euro, în creștere cu 7 - 10% față de anul trecut, pe fondul prețurilor mai mari și nu al numărului de produse cumpărate, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Black Frid

Economic Intern 28-10-2026 10:51

Motorina s-ar putea scumpi cu 0,85 lei pe litru, de la 1 noiembrie, și ar afecta sectorul construcțiilor (analiză)

Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă Guvernul nu prelungește perioada de reducere cu 25% a accizei, și într-un moment în care euro se află aproape de maximul istoric față de leu, în timp ce multe fabrici oferă prețuri valabile doar 30 de zile, afectând sectorul construcțiilor, relevă o analiză dată mier

Economic Intern 28-10-2026 10:17

AMOFM București: Aproape 8.900 de persoane au fost angajate în primele nouă luni ale acestui an

Un număr de 8.898 de persoane, din care 4.329 de sex feminin, au fost încadrate în primele nouă luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat miercuri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.846 au vârsta peste 45 de ani (pest

Economic Intern 28-10-2026 10:10

INS: Managerii anticipează o stabilitate a activității în comerț, scăderea numărului de salariați și creșterea prețurilor, în următoarele 3 luni

Managerii din sectoarele comerț cu amănuntul și servicii estimează o relativă stabilitate a activității economice pentru următoarele trei luni, în timp ce în industria prelucrătoare și construcții se anticipează o scădere moderată a numărului de salariați, dar și o creștere a prețurilor în toate sectoarele economice, arată datele publicate, miercuri

Economic Intern 28-10-2026 09:45

Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au scăzut cu aproape 1% în primele opt luni

Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor opt luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută, cu 0,8%, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,6%, conform datelor publicate, miercuri, de I

Economic Intern 28-10-2026 09:39

INS: Afacerile din comerțul cu ridicata au crescut cu 0,3% în primele opt luni ale anului

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în primele opt luni din acest an, atât ca serie brută, cu 0,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 0,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de

Economic Intern 27-10-2026 21:52

Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică

Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.

Economic Intern 27-10-2026 21:50

Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate

Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic

Economic Intern 27-10-2026 18:33

Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB

Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa

Economic Intern 27-10-2026 18:09

Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului

Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai