Industria farmaceutică din România va înregistra afaceri record în 2020, de 68 de miliarde de lei (analiză)
Industria farmaceutică din România va înregistra afaceri record în 2020, în contextul cererii crescute de medicamente şi echipamente sanitare, generate de pandemia de Coronavirus, conform unei analize realizate de KeysFin.
Astfel, potrivit estimărilor analiştilor KeysFin, ritmul de creştere se va dubla în acest an, iar cifra de afaceri generată de întreg lanţul de producţie şi distribuţie va ajunge la aproximativ 68 de miliarde de lei, un maxim istoric pentru piaţa locală.
"Întreaga economie a României se resimte în urma pandemiei: potrivit estimărilor noastre scăderea anuală va fi între 5 şi 7%, fiind influenţată atât de durata stării de urgenţă cât şi de alţi factori, precum abordarea autorităţilor în privinţa celor câteva sute de mii de IMM-uri locale afectate direct sau indirect. Totuşi, există şi sectoare care înregistrează creşteri, acesta fiind şi cazul industriei farmaceutice, o industrie care a crescut constant în ultimii 10 ani şi care în acest an va ajunge foarte probabil la un maxim istoric. Putem spune aşadar că, în 2020, industria farma, aflată în linia întâi în lupta cu coronavirusul, va contribui atât la stabilitatea economiei locale, cât şi la sănătatea românilor", a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.
Cifra de afaceri a producătorilor, distribuitorilor şi farmaciilor din România a înregistrat o creştere cu 9% în comparaţie cu anul 2017 şi a depăşit cu aproape 90% nivelul din 2009, însumând 56,5 miliarde de lei în 2018.
Mai mult, specialiştii KeysFin estimează că industria farma va depăşi pragul de 60 de miliarde lei în 2019, urmând ca în 2020 aceasta să atingă un nou nivel record: 68 miliarde de lei.
Totodată, conform analiştilor KeysFin, industria farma locală va fi unul dintre segmentele cel mai puţin afectate de pandemie, alături de Retailul alimentar, Sănătate şi asistenţă socială, IT&C, Agricultură (dependentă însă de condiţiile meteo), distribuitorii de energie şi gaze şi cei de apă şi salubritate.
Potrivit comunicatului, creşterea pieţei farmaceutice locale a fost însoţită şi de o evoluţie accentuată a profitabilităţii. Astfel, profitul net al companiilor din industria farmaceutică a ajuns la aproape 3 miliarde de lei în 2018, cu 20% mai mare comparativ cu anul 2017 şi cu 162% peste nivelul din 2009. Pentru 2019, analiştii KeysFin estimează depăşirea nivelului de 3,25 miliarde de lei, iar, în ceea ce priveşte anul în curs, profitul net se va apropia de 4 miliarde de lei, potrivit aceloraşi estimări.
Un al indicator important pentru profitabilitatea industriei farma îl reprezintă şi marja netă (rezultat net/ cifra de afaceri), care s-a îmbunătăţit remarcabil în ultimii 10 ani, de la 2% în 2009, la 4,7% în 2018 (maximul perioadei analizate). De asemenea, marja EBITDA (EBITDA/ Cifra de afaceri) a înregistrat un avans de la 6% la 7,3% în aceeaşi perioadă.
Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE=Rezultat net/Capitaluri proprii), indicator care măsoară capacitatea de maximizare a profiturilor obţinute de acţionari în urma investiţiilor în industria farmaceutică, a înregistrat o creştere semnificativă, astfel că acesta a ajuns de la 10% în 2009, la 22% în 2018. Cât despre rentabilitatea activelor (ROA=Rezultat net/Active totale), aceasta a avansat de la 2,3% în 2009 la 6,6% în 2018.
De asemenea, odată cu evoluţia favorabilă a acestei pieţe şi comportamentul de plată (DPO - Datorii curente/ Cifra de afaceri *365) s-a îmbunătăţit: dacă în 2009 media era de 215 zile, în 2018 aceasta a ajuns la 162 de zile. În ceea ce priveşte perioada medie de încasare a creanţelor (DSO - Creanţe/ Cifra de afaceri *365), această valoare a coborât de la 173 de zile în 2009, la 128 de zile în 2018.
Conform analizei, producţia locală de farmaceutice (CAEN 2110 şi 21020) este condusă de Terapia SA, cu afaceri de 730 milioane de lei în 2018, compania fiind urmată de Zentiva SA (461,4 milioane de lei), Antibiotice SA (365 milioane lei), Sandoz SRL (357 milioane lei) şi Biofarm SA (184 milioane de lei). Cifra de afaceri însumată a celor mai mari cinci producători din plan local a depăşit 2 miliarde de lei, în 2018 şi reprezintă peste 53% din totalul cifrei de afaceri din acel an a producătorilor farma locali. Cu toate acestea, reprezentanţii producătorilor locali nu sunt optimişti în legatură cu situaţia pieţei în 2020.
"PRIMER anticipează pentru 2020 o scădere a veniturilor şi a cotei de piaţă a fabricanţilor de medicamente din România, precum şi reducerea profitabilităţii fabricilor din ţară din cauza creşterii taxei clawback, precum şi a creşterii preţurilor la materiile prime şi echipamentele de protecţie în contextul COVID-19. De asemenea, sistarea exporturilor de medicamente şi produse farmaceutice în luna martie şi posibilitatea de plafonare a preţurilor la medicamente (inclusiv la cele fără prescripţie, care au preţuri libere) vor duce la o situaţie greu de administrat pentru producătorii locali", a declarat Dragoş Damian, directorul executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).
De la producţie şi până în farmacii sau spitale mai e doar un pas, iar acesta e făcut de distribuitorii locali de medicamente (CAEN 4646), în topul cărora se află Medipus Exim SRL, cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei. Topul este completat de Fildas Trading SRL (3,6 miliarde lei), Alliance Healthcare SRL, Farmexim SA şi Sanofi Romania SRL. Cumulat, aceste cinci companii au avut afaceri de peste 14 miliarde de lei în 2018, respectiv 42% din totalul cifrei de afaceri generate de distribuitorii locali.
În România sunt înregistraţi oficial 170 de producători de medicamente şi preparate farmaceutice şi aproape 6.500 de comercianţi cu ridicata şi amănuntul ale acestor categorii de produse, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, aferente anului 2018.
Forţa de muncă a crescut cu 1,5% în comparaţie cu 2017 şi cu 15% faţă de nivelul din 2009, astfel că, în industria farma locală, în 2018 existau aproximativ 68 de mii de angajaţi.
În clasamentul lanţurilor de farmacii (CAEN 4773), în funcţie de cifra de afaceri, pe primul loc se află Sensiblu SRL, cu afaceri de 1,7 miliarde de lei (9,1% din total), fiind urmată de Dona (SIEPCOFAR SA), cu 979 milioane de lei în 2018 (5,1% din toal) şi Help Net Farma, cu 665 milioane de lei (3,5% din total). Următoarele clasate sunt Catena Hygeia SRL, cu 620 milioane de lei (3,2% din total) şi Farmacia Tei SRL, cu 448 milioane de lei (2,3% din total). Dacă se iau însă în considerare datele la nivel de grup, Catena, prin cele peste 100 de entităţi separate, devine lider de piaţă.
Cele 5 lanţuri au raportat afaceri de peste 4,4 miliarde de lei în 2018, concentrând 23% din totalul sub-segmentului comerţului cu amănuntul de produse farmaceutice.
Coronavirus a ajuns oficial în România pe 27 februarie, atunci când autorităţile au anunţat primul pacient depistat pozitiv. De atunci şi până acum, numărul românilor depistaţi pozitiv a ajuns la 2245, iar 69 pacienţi au decedat din cauza acestui virus.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a decretat starea de urgenţă începând de miercuri, 25 martie, iar circulaţia cetăţenilor a fost limitată la activităţile esenţiale. Mai mult, restaurantele, barurile şi cafenelele au fost nevoie să îşi restrângă activitatea, iar mall-urile s-au închis.
Situaţia creată de pandemie a dus şi la suspendarea a peste 500.000 contracte de muncă, potrivit unei declaraţii a Ministrului Muncii, Violeta Alexandru. În plus, din ce în ce mai mulţi angajatori locali, dintre care unii aflându-se chiar în topul celor mai mari angajatori locali, aşa cum este cazul Dacia sau Ford, au trimis deja câteva sute de mii de români în şomaj tehnic.
În comunicat se menţionează că analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor (la sfârşitul perioadei) şi care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: 2110 - fabricarea produselor farmaceutice de bază, 2120 - fabricarea preparatelor farmaceutice (Producţie), 4646 - comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice (Distribuţie) şi 4773 - comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate (Farmacii).
Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase în prima parte a lui 2020. Estimările au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioadă de cel puţin 5 ani.
KeysFin oferă servicii de informatii de afaceri despre firmele din România şi din străinătate prin intermediul unor instrumente dedicate. Cu un portofoliu de peste 500 de clienţi, KeysFin este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România. KeysFin deţine şi aplicaţia KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa uşor şi rapid situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste 4 milioane de entităţi economice din România. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Stația electrică Filaret din București, modernizată după o investiție de aproape 79 milioane de lei
Rețele Electrice România a modernizat stația electrică Filaret din București, după investiții de aproape 79 de milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Stația electrică 110/20/10 kV Filaret este situată în Sectorul 4 al Bucureștiului și va crește siguranța și calitatea ali
ANIS acordă 21 de granturi de câte 5.000 de euro cadrelor didactice universitare
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) acordă, în cadrul ediției din acest an a programului Bursele ANIS, 21 de granturi în valoare de câte 5.000 de euro pentru proiecte ale cadrelor didactice universitare care aduc tehnologii și metode noi în procesul de predare, înscrierile fiind deschise până la 30 septe
Un loc de cazare la 4,5 studenți în principalele centre universitare din România (analiză)
București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara concentrează peste 361.000 de studenți, respectiv 62% din totalul la nivel național, în timp ce oferta publică și privată de locuri de cazare însumează aproximativ 80.000 de locuri, ceea ce înseamnă, în medie, un loc la aproximativ 4,5 studenți, potrivit unei analize realizate de Cushman & Wakefiel
Buzoianu: Nu ne încântă să tăiem panglici la proiecte care nu mai produc energia pe care și-au propus-o de la început
Nu ne încântă să tăiem panglici la proiecte care nu mai ajung niciodată să producă energia pe care și-au propus-o de la bun început, a declarat, miercuri, într-o conferință pe teme de energie, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Când am ajuns la Ministerul Mediului, aveam pe masă patru hid
Bursa de la București a deschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de miercuri, cu un rulaj de 4,9 milioane de lei (930.000 euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,17%, iar indicele BET-Plus, c
Frăsineanu: România trebuie să fie competitivă pe piața energiei electrice, în plan economic și industrial
România trebuie să accelereze competitivitatea pe piața energiei electrice, în plan economic și industrial, a declarat, miercuri, consiliera de stat în Cancelaria prim-ministrului, Mihaela Frăsineanu, într-o conferință pe teme de energie. 'Am văzut anul acesta, mai mult ca oricând, suprapunerea dintre schimbăr
ANSVSA: Campania de vaccinare a ovinelor și caprinelor este prevăzută să înceapă cel târziu la 1 octombrie
Campania de vaccinare a ovinelor și caprinelor este prevăzută să înceapă cel târziu la 1 octombrie, imediat după primirea dozelor de la Banca Europeană de Vaccinuri, iar în paralel vor fi urgentate procedurile administrative pentru achiziția restului de doze necesare, a anunțat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelo
Buşoi (ME): Situaţia din această vară a fost cu totul neaşteptată pentru România, neprevăzută de cei mai buni specialişti
Ceea ce s-a întâmplat în această vară din punct de vedere hidrometeorologic nu a putut fi prevăzut nici de cele mai bune prognoze europene şi internaţionale şi, în ciuda unor eforturi, n-am reuşit să asigurăm un debit corespunzător al apei la intrarea în ţară pentru redeschiderea în siguranţă a reactoarelor de la Cernavodă, a decla
Conferință de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, organizată miercuri
Specialiști din decidenți din domeniile Energie și Mediu vor fi prezenți, miercuri, la conferința de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, ce va avea loc în perioada 24 - 25 septembrie în incinta Romaero. Potrivit organizatorilor, în cadrul dezbaterii vor fi prezenți invitați externi, reprezentanți ai Cancelariei prim-
Forum dedicat transportului și infrastructurii strategice, organizat miercuri la București
Cea de-a noua ediție a forumului regional EECONNECTED, dedicat transportului multimodal, logisticii și infrastructurii strategice, va avea loc miercuri, la București, și va reuni reprezentanți ai companiilor de transport și logistică, operatorilor portuari și feroviari, industriei, infrastructurii, mediului investițional și autorităților publice din mai multe țări eu
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera









