Virgil Popescu: Am vorbit cu prima companie privată care va începe producţia de măşti; vom produce 600.000 de măşti pe zi
Prima companie mare privată va produce, din 15 aprilie, 500.000 de măşti pe zi FFP2 şi 100.000 de măşti FFP3, urmând să se ajungă la o producţie de 16 - 17 milioane de măşti pe lună, a declarat, joi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, în deschiderea şedinţei Executivului.
"Chiar înainte de intrarea în şedinţa de Guvern am vorbit, probabil, cu prima companie mare privată care va începe producţia de măşti. Produce, în momentul de faţă, combinezoane într-o producţie de 1.000 de bucăţi zilnic. De săptămâna viitoare, odată ce va fi instalată la începutul acestei săptămâni prima linie de producţie automată a măştilor, va produce 150.000 de măşti pe zi, adică va ajunge la în jur de 4 milioane de măşti lunar şi, din 15 aprilie, va produce 500.000 de măşti pe zi FFP2 şi 100.000 de măşti FFP3", a menţionat ministrul Economiei.
Potrivit acestuia, astfel, compania va ajunge la o producţie lunară de 16-17 milioane de măşti conforme cu standardele Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
"Vorbim de măşti acreditate CE, măşti care sunt definite ca şi dispozitive medicale, conform standardelor Agenţiei Naţionale a Medicamentului. I-am comunicat deja că vrem să le contractăm integral toată producţia. Au spus că au întrerupt tot exportul şi de ţesături. Ei sunt producători şi de material neţesut, de ţesătura asta albastră, care este la început, mai puţin ţesătura din spate care este elementul filtrant. Acolo, pentru elementul filtrant, pentru că dorim să producem integral în România această ţesătură, împreună cu domnul ministru de Finanţe Florin Cîţu, sunt deja în discuţie cu Eximbank pentru a fi finanţaţi pentru un echipament de câteva milioane de euro, pentru a produce complet această ţesătură în aşa fel încât să o integrăm în România complet", a explicat Popescu.
Acesta şi-a exprimat speranţa ca de săptămâna viitoare să avem primele 150.000 de măşti pe zi produse în România.
"Evident că, în paralel, sunt multe firme private care produc deja măşti. Nu toate măştile sunt acreditate. Cred că cel mai rapid ar fi printr-o ordonanţă militară, să scurtăm şi termenele de avizare. Am discutat şi cu domnul ministrul Ciucă (ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, n.r.) şi dânsul a pus la dispoziţie cele patru unităţi de cercetare ale Ministerului Apărării, care pot certifica, atât materialele, cât şi biocidele", a adăugat ministrul Economiei.
În ceea ce priveşte companiile din energie, Virgil Popescu a dat asigurări că nu a fost oprită nicio investiţie.
"Mai mult, şi Romarm îşi va continua programul investiţional şi, în plus, astăzi, în Consiliul de Administraţie de la Romarm, s-a aprobat trecerea pe lista de investiţii a unor echipamente, tocmai pentru a produce materiale esenţiale şi să rămână în rezerva strategică a ţării, să nu mai întâmpinăm aceste probleme", a precizat şeful de la Economie. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, imagine: Guvernul României, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* VIDEO Şedinţă de Guvern; urmează să se adopte o serie de măsuri în contextul pandemiei COVID-19
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dronă explodată la Constanța/ Corina Martin (RESTO Constanța): Nu au existat și nu există evacuări de turiști din hoteluri
Explozia dronei maritime în Portul Civil Constanța nu a determinat evacuări de turiști din hoteluri ci numai evacuări de câteva minute a turiștilor de pe plaje, susține președinta Patronatului RESTO Constanța, Corina Martin, vicepreședinte al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). 'Cu privire la situația
Pîslaru: Avem motive reale să fim optimiști că România va închide cu succes PNRR-ul
Pentru prima dată după mult timp, avem motive reale să fim optimiști că România va închide cu succes PNRR-ul chiar dacă mai este mult de lucru, susține ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Comitetul Economic și Financiar al Uniunii Europene a avizat favorabil, vineri, Cererea de Plată nr. 4 din Planul Național de R
Tanczos: Monitorizăm permanent evoluția situației epidemiologice generate de pesta porcină africană în regiune
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat vineri că monitorizează permanent evoluția situației epidemiologice generate de pesta porcină africană în regiune, în contextul confirmării primului focar la porcii domestici din Ungaria. 'Ieri și astăzi, am avut consultări cu președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și
Ministerul Mediului și șapte instituții din subordine au încheiat Pactul Național de Mediu cu cinci universități bucureștene
Pactul Național de Mediu, semnat vineri de Ministerul Mediului, sapte instituții de profil și cinci universități bucureștene, promovează educația pentru mediu, valorificarea cercetării științifice în procesul decizional guvernamental și formarea generațiilor de specialiști în acest domeniu. Instituțiile semnatare sunt: Ministerul Mediului, Apelor ș
Tanczos Barna a dispus verificări privind comercializarea, drept produse autohtone, a unor importuri de legume-fructe
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a dispus verificări, prin Corpul de control al ministrului, după apariția unor informații potrivit cărora produse horticole, respectiv legume și fructe, provenite din țări terțe ar fi fost comercializate pe piața românească drept produse autohtone. Potrivit unui comunicat al MADR, transmis vineri AGERP
Nazare: Toate reformele și investițiile din PNRR trebuie finalizate în 2026; ultima cerere de plată, transmisă până la 30 septembrie
Toate reformele și investițiile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie finalizate în 2026, iar ultima cerere de plată trebuie transmisă până la 30 septembrie 2026, a subliniat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Următoarele etape sunt, însă, esențiale: toate reformele și investițiile din PNRR trebu
Menegazzo (PPC): Cred că trebuie să ne apucăm să discutăm despre o Uniune Energetică Europeană, fără să ne gândim la suveranitățile naționale
O cheie de succes în ceea ce privește energia este să ne apucăm cu toți să discutăm despre o Uniune Energetică Europeană, fără să ne gândim la suveranitățile naționale, a declarat Alessio Menegazzo, CEO și country manager PPC România. 'Dacă vorbim de raportul Draghi și raportul Letta, două chestii cu care eu sunt nu 100% de acord, 300% de
ANAF: Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice după lucrări de mentenanță ale sistemelor informatice
Contribuabilii ar putea întâmpina întârzieri temporare în accesarea unor servicii electronice ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), după lucrările de mentenanță și optimizare a infrastructurii tehnice programate în perioada 5-8 iunie 2026, a anunțat vineri instituția.
Comisia Europeană a aprobat solicitarea Transgaz pentru a permite aprovizionarea diversificată cu gaze a Ucrainei
Comisia Europeană a aprobat, vineri, modificarea angajamentelor asumate în luna martie 2020 de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A, în contextul unui caz antitrust, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. În conformitate cu angajamentele inițiale, Transgaz a pus la dispoziția state
Eurostat: Economia europeană s-a contractat în primul trimestru, datele publicate anterior au fost revizuite
Economia zonei euro și cea a Uniunii Europene a înregistrat o scădere ușoară în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru din 2025, iar economia românească a stagnat, arată datele revizuite publicate vineri de Eurostat. Potrivit acestor date, Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat un decl
Cabat (CFA): Economia s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest an, dacă evoluția din primul trimestru continuă
Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest an, dacă evoluția din primul trimestru se va menține și în restul anului, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, analistul economic Dragoș Cabat, care consideră că reducerea inflației și a deficitului bugetar nu poate fi realizată fără o perioadă de contracție economică.
Cererea de plată nr. 4 din PNRR, în valoare de 2,62 miliarde euro, aviz favorabil în Comitetul Economic și Financiar al UE
Cererea de plată nr. 4 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 2,62 miliarde euro, a primit aviz favorabil din partea Comitetului Economic și Financiar al Uniunii Europene, iar România este aproape de încasarea integrală a fondurilor, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. 'Cererea de plată n
APCE: O zonă 'gri' creată de ANRE în legislație permite diminuarea prețului energiei cumpărate de furnizori de la prosumatori
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) susține că o zonă 'gri' creată în legislație de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) permite diminuarea prețului energiei cumpărate de furnizori de la prosumatorii români, potrivit unui comunicat al organizației.
Adrian Negrescu: România nu este în recesiune, dar se află într-o zonă de stagflație păguboasă
România nu se află în recesiune din punct de vedere tehnic, însă traversează o perioadă de stagflație, caracterizată de inflație ridicată, consum și producție în scădere, a afirmat vineri consultantul economic Adrian Negrescu. 'Datele anunțate astăzi de INS vin să confirme ceea ce anticipam, că economia s-a descurca
INS: Economia României a scăzut cu 1,2% în primul trimestru din acest an
Economia României a scăzut cu 1,2% pe serie brută în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2025, și cu 1,1% pe serie ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (1) anunțate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). INS a revizuit în sus față de estimarea anterioară datele privi







