UNTRR solicită Guvernului excluderea şoferilor profesionişti de la aplicarea ordonanţei militare nr. 3
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului excluderea şoferilor profesionişti de la aplicarea ordonanţei militare nr. 3/24 martie 2020 şi uniformizarea acţiunilor de control la nivelul direcţiilor de sănătate publică, Poliţiei şi Jandarmeriei, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
Astfel, reprezentanţii UNTRR solicită ca prevederile articolului 5, punctul 1, din ordonanţa militară nr. 3 din data de 24.03.2020, prin care toate persoanele care intră în România sunt izolate la domiciliu/carantină, să nu se aplice în cazul conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care realizează transporturi internaţionale, dacă aceştia nu prezintă simptome asociate noului coronavirus (COVID-19).
"Blocarea transporturilor rutiere de mărfuri va crea efecte imediate şi catastrofale iremediabile prin oprirea producţiei şi comerţului. Transporturile internaţionale şi naţionale de mărfuri, alături de sistemul energetic şi sistemul financiar, trebuie ţinute ca linii vitale funcţionale, întrucât doar aşa vor putea funcţiona sistemele medicale şi de alimentaţie publică", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii UNTRR au subliniat că, prin ordonanţa militară nr. 1 din 17.03.2020, şoferii profesionişti erau excluşi din cadrul măsurii de autoizolare sau carantină timp de 14 zile, însă în acest moment situaţia nu este clară odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei militare nr. 3 din 24.03.2020.
Totodată, UNTRR solicită Guvernului să transmită instrucţiuni clare funcţionarilor direcţiilor de sănătate publică, Poliţiei, Jandarmeriei să nu mai informeze eronat şoferii profesionişti că trebuie să intre în carantină, inclusiv familiile acestora.
"Dacă trebuie să facă cercetări suplimentare privind statutul de angajat la o firmă de transport, aceasta poate furniza toate documentele cerute, iar după şoferul trebuie să fie scos de pe lista persoanelor carantinate. Legea trebuie să fie clară şi trebuie aplicată unitar de toate autorităţile statului, altfel este lăsat loc pentru abuzuri", se mai precizează în comunicat.
UNTRR solicită ca forţele de ordine să nu solicite şoferilor profesionişti prezentarea declaraţiei pe propria răspundere privind deplasarea, în condiţiile în care şoferul se află în camion şi are asupra sa mai multe documente doveditoare, precum contractul de muncă, CMR, legitimaţie de serviciu, card tahograf, atestatul profesional pentru transport marfă.
De asemenea, organizaţia atrage atenţia ca sunt unele prefecturi, precum cea din Satu Mare, care au venit cu recomandări privind cazarea şoferilor profesionişti în alte spaţii la întoarcerea în ţară decât cu familia, ca excepţie la ordonanţele militare nr. 1 şi nr. 2. UNTRR menţionează că această măsură este abuzivă şi nu poate fi aplicată atâta timp cât şoferii profesionişti sunt excluşi de la autoizolare/carantină dacă nu prezintă simptome asociate coronavirusului.
"Astfel, UNTRR solicită Guvernului să vină urgent cu lămuriri asupra excluderii conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone din aplicarea ordonanţei militare nr. 3 din 24.03.2020 şi cu informaţii precise privind controlul realizat asupra acestora de către autorităţi, altfel economia României se va bloca, cu consecinţe catastrofale generate de lipsa mărfurilor, dar şi de închiderea unităţilor de producţie şi reducerea considerabilă a comerţului, ceea ce va produce mai multe victime în timp foarte scurt comparativ cu noul coronavirus în următoarele 90 de zile", se mai spune în comunicat.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru
Jakubowicz (IFA România): Plafonul veniturilor scutite de impozit pentru ONG-uri ar trebui majorat la 25.000 - 50.000 de euro
Plafonul veniturilor din activități economice care pot beneficia de scutire de impozit în cazul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), stabilit în prezent la 15.000 de euro anual, ar trebui majorat la un nivel cuprins între 25.000 și 50.000 de euro, cu condiția utilizării sumelor pentru realizarea scopului organizației, a declarat, miercuri, pre
Majoritatea sticlelor de unică folosință, a dozelor de aluminiu și PET-urilor utilizate în industria berii, reciclate prin SGR
Aproape toate sticlele de unică folosință, dozele de aluminiu și PET-urile utilizate în industria berii au fost reciclate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), arată datele prezentate, miercuri, de directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu, într-o conferință de specialitate. 'Cifrele pe care











