Enel România donează 100.000 de euro Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş"
Enel România, prin companiile sale de furnizare şi distribuţie a energiei electrice, va dona suma de 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" în lupta împotriva COVID-19.
"Enel România s-a alăturat eforturilor echipelor medicale în susţinerea luptei împotriva COVID-19 şi în sprijinul vindecării pacienţilor infectaţi. Astfel, Enel România, prin companiile sale de furnizare şi distribuţie a energiei electrice, donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Naţional de Boli Infecţioase - prof. Dr. Matei Balş. Donaţia se va face asociaţiei "Societatea de Boli Infecţioase şi HIV/SIDA", care luptă umăr la umăr alături de Institutul Naţional de Boli Infecţioase - Prof. Dr. Matei Balş împotriva COVID-19. Suma va fi folosită pentru echipamentele medicale necesare prevenirii şi controlului răspândirii virusului, precum şi pentru asigurarea mijloacelor medicale necesare tratării cât mai multor persoane", precizează compania, într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
Pe de altă parte, oficialii Enel România susţin faptul că, la ora actuală, toate activităţile care implică contactul direct cu publicul au fost suspendate, oferind clienţilor canale alternative de comunicare.
De asemenea, compania a activat regimul de muncă inteligentă (telemuncă) pe termen lung pentru toate activităţile angajaţilor pentru care acest regim poate fi aplicat, cu excepţia activităţilor esenţiale care nu suportă amânare şi care sunt necesare pentru a garanta continuitatea serviciului şi securitatea sistemului electric naţional.
În plus, Enel România anunţă că a pregătit un plan de continuitate, pentru a asigura siguranţa în furnizarea de energie electrică în zonele care ar putea fi declarate "zone roşii" de către autorităţi.
Grupul Enel activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 90 GW şi distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea.
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din anul 2005. Compania are, în România, aproximativ 3.100 de angajaţi şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi.
Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Un nou transport ilegal de ovine, oprit de Poliție în județul Alba
Echipajele Poliției Române au interceptat, în noaptea de marți spre miercuri (22/23 septembrie), în orașul Alba Iulia, un camion care transporta clandestin aproximativ 200 de ovine, dintre care 50 de capete reprezentau tineret ovin, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat
Florin Jianu: IMM-urile au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor, numărul persoanelor care au plecat din companii fiind mai mare decât cel al angajărilor, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Național al IMM-urilor din România, Florin Jianu, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sen
ANOFM: Operatorii economici oferă 34.352 de locuri de muncă la nivel național
Angajatorii pun la dispoziție, în această săptămână, 34.352 de locuri de muncă vacante la nivel național, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.848); ma
România și Bavaria vor să dezvolte proiecte comune în industria securității și apărării
România și Bavaria urmăresc dezvoltarea cooperării în industria securității și apărării, prin proiecte comune de dezvoltare și producție, transfer tehnologic, investiții și integrarea companiilor în lanțurile europene de aprovizionare, susțin reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România). Potrivit unui
Ștefureac (INSCOP Research): Populația internalizează și încearcă, cumva, să se adapteze la situația creată
Populația pare să fi internalizat și încearcă să se adapteze la incertitudinea și criza politică prelungită, iar datele agregate indică mai degrabă o formă de reziliență decât o îmbunătățire semnificativă sau o prăbușire a sentimentului economic, a declarat, miercuri, directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sen
Pistol: Peste 1.477 km de drumuri de mare viteză sunt în exploatare; trebuie să dovedim că putem administra ceea ce am construit
Peste 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză sunt în prezent în exploatare în România, iar următoarea etapă nu va mai fi definită doar de extinderea rețelei, ci și de modul în care aceasta este întreținută, monitorizată și adaptată noilor cerințe, a declarat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrast
Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul cu Albalact pentru amenda de 9,91 milioane de lei
Tribunalul București a confirmat definitiv amenda în valoare de 9,91 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) aplicată de Consiliul Concurenței companiei Albalact, pentru că a refuzat să colaboreze în timpul unei inspecții inopinate, prin acordarea accesului la informații, a anunțat miercuri autoritatea de concurență. Conform sur
Dăianu: Prima urgență a țării este să avem guvern; predicția mea este că S&P nu se va grăbi cu un downgrade
Prima urgență a României o reprezintă formarea unui guvern, iar agenția de rating S&P nu se va grăbi, cel mai probabil, să retrogradeze ratingul suveran al țării, consideră președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. 'Și acum, care este urgența? Prima urgență a țării este să avem guvern. Și aș mai spune ceva: predicția mea es
ROBOR la trei luni a urcat, miercuri, la 5,85%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în
Stația electrică Filaret din București, modernizată după o investiție de aproape 79 milioane de lei
Rețele Electrice România a modernizat stația electrică Filaret din București, după investiții de aproape 79 de milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Stația electrică 110/20/10 kV Filaret este situată în Sectorul 4 al Bucureștiului și va crește siguranța și calitatea ali
ANIS acordă 21 de granturi de câte 5.000 de euro cadrelor didactice universitare
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) acordă, în cadrul ediției din acest an a programului Bursele ANIS, 21 de granturi în valoare de câte 5.000 de euro pentru proiecte ale cadrelor didactice universitare care aduc tehnologii și metode noi în procesul de predare, înscrierile fiind deschise până la 30 septe
Aproape toți liderii din telecom se așteaptă la creșteri semnificative de productivitate prin AI în următorii cinci ani (studiu)
Aproape toți liderii din telecomunicații (97%) se așteaptă ca inteligența artificială (AI) să genereze creșteri semnificative ale productivității și performanței operaționale în următorii cinci ani, însă deficitul de resurse umane și provocările legate de modelele operaționale ar putea încetini transformarea, relevă un studiu dat publicității miercu
O investiție de 250 de lei pe lună reprezintă 4,3% din salariul mediu net din România (analiză)
O sumă de 250 de lei investită lunar reprezintă aproximativ 4,3% din salariul mediu net de 5.820 de lei, în timp ce o contribuție de 500 de lei echivalează cu 8,6% din acest venit, relevă o analiză de specialitate, dată miercuri publicității. Conform analiștilor Freedom24, salariile românilor sunt în creștere, însă infl
Circa 7,5% dintre mașinile verificate în România prezentau semne de modificare a kilometrajului (platformă)
Aproximativ 7,5% dintre vehiculele verificate de utilizatorii carVertical din România, în perioada septembrie 2024 - august 2025, prezentau semne de modificare a kilometrajului, iar în cazurile identificate acesta fusese redus, în medie, cu aproximativ 95.100 de kilometri, relevă un studiu de specialitate, publicat miercuri.
Delgaz Grid: Peste 1.000 de cazuri de furt de energie, identificate în primele 8 luni; prejudiciul depășește 14,5 milioane de lei
Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie au fost identificate în primele opt luni ale acestui an în cele 20 de județe din aria operațională a Delgaz Grid, prejudiciul rezultat depășind 14,5 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei. 'Majoritatea au vizat furtul de energie electrică, nu













