Suciu (BNR): Banca nu mai este obligată să constituie provizioane dacă nu se plătesc rate la un credit, din cauza COVID-19
Creditul pentru care nu se va mai plăti o rată din cauza epidemiei de COVID-19 nu va mai fi considerat neperformant, iar banca nu este obligată să constituie provizioane sau să ia măsuri împotriva celui care nu face această plată, a declarat, marţi seara, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu.
"În cazul unei rate neplătite a unui credit cauzată de situaţia epidemiei de COVID-19 creditul respectiv nu va fi considerat neperformant. În consecinţă, banca nu este obligată să constituie provizioane, să-l declare un credit problemă, să ia măsuri împotriva celui care nu face această plată sau să vină cu costuri suplimentare care se răsfrâng asupra celui care nu plăteşte. Noi am creat acest cadru în care decizia de plată pe care o poate lua fie banca, fie autoritatea statului, printr-o lege sau Ordonanţă de Urgenţă, poate să nu ducă la costuri suplimentare şi să permită creditului respectiv să rămână un credit valid fără constrângerile pe care le-ar impune un credit în care ratele nu sunt plătite", a explicat Suciu, la Digi 24.
Acesta a adăugat că statul va decide să intervină cu facilităţi suplimentare, prin preluarea unei părţi sau a întregii dobânzi, în momentul când se revine la plata ratei la zi.
"Dacă statul va dori să mai intervină cu un moratoriu de neplată, cu facilităţi suplimentare, depinde de modul în care o va face şi depinde ce va face, dar cadrul respectiv care o să permită băncii să nu aibă costuri suplimentare care să se răsfrângă asupra clientului este constitui prin această flexibilizare de regulament. La trei luni, deja era considerat (creditul, n.r.) neperformant în toate caracteristicile lui. În acest moment nu mai avem această decizie, dacă neplata ratelor este cauzată de o situaţie determinată de epidemia de COVID-19. Mai toate băncile, după cum aţi văzut, au avut decizii de amânare a ratelor, dar, fără această decizie (a BNR, n.r.), tot ar fi fost considerată o problemă. Acum, nu mai este considerat un credit problemă. Ratele (amânate, n.r.) nu dispar. Depinde de opţiunea entităţii care decide moratoriu de neplată, fie bancă, fie stat. Statul poate decide preluarea unei părţi sau întregii dobânzi în momentul când se revine la plata ratei", a menţionat oficialul BNR.
Banca Naţională a României a anunţat marţi că va transmite scrisori de informare tuturor creditorilor (instituţii bancare şi instituţii financiare nebancare) prin care li se va confirma posibilitatea restructurării creditelor debitorilor şi modalitatea de aplicare a reglementărilor în vigoare.
Astfel, conform reprezentanţilor băncii centrale, amânarea la plată (urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienţii), determinată de situaţia actuală, nu trebuie asociată unei noţiuni de dificultate financiară a debitorului. În consecinţă, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituţia bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării.
"Astfel, deşi definiţia stării de nerambursare presupune orice operaţiune de restructurare a unui credit şi trebuie asociată noţiunii de dificultate financiară, în situaţia unui moratoriu (amânare de plată) privat sau public, o astfel de operaţiune nu este apreciată ca o măsură de restructurare, pentru că nu a avut loc din cauza unei dificultăţi financiare a debitorului. Reglementările actuale permit împrumutătorilor (instituţii bancare şi nebancare) să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice afectate de pandemia COVID-19, fără aplicarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, cu modificările ulterioare, privind gradul de îndatorare, limitarea creditului funcţie de valoarea garanţiei şi durata maximă a creditului de consum", se notează într-un comunicat al BNR.
În ceea ce priveşte instituţiile de credit, Banca Naţională a României menţionează că măsurile de susţinere a debitorilor vor fi reflectate în situaţiile băncilor în mod similar cu practica la nivel UE, prin aplicarea în mod unitar a cadrului european de reglementare în domeniile prudenţial şi contabil.
În privinţa instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general, Banca Naţională a României confirmă acestor împrumutători că restructurările creditelor acordate persoanelor afectate în mod negativ de pandemia COVID-19, prin mecanismul suspendării/îngheţării pe o perioadă determinată a plăţilor scadente, nu atrag în mod automat necesitatea constituirii de provizioane specifice de risc de credit, în considerarea faptului că acest mecanism nu va implica acumularea de zile de întârziere la plata ratei de credit. În plus, în cazul instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special, care sunt supuse unor cerinţe suplimentare de prudenţă în ceea ce priveşte regimul restructurărilor de credite, banca centrală confirmă acestor creditori că restructurarea creditelor persoanelor afectate de pandemia COVID-19 nu determină clasificarea automată a respectivelor împrumuturi într-o categorie inferioară de risc de credit şi, implicit, nici cerinţe suplimentare de provizionare. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile; Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în ceea ce privește funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, informează Ministerul Energiei. Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se n
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru
Jakubowicz (IFA România): Plafonul veniturilor scutite de impozit pentru ONG-uri ar trebui majorat la 25.000 - 50.000 de euro
Plafonul veniturilor din activități economice care pot beneficia de scutire de impozit în cazul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), stabilit în prezent la 15.000 de euro anual, ar trebui majorat la un nivel cuprins între 25.000 și 50.000 de euro, cu condiția utilizării sumelor pentru realizarea scopului organizației, a declarat, miercuri, pre












