Băncile centrale pot duce dobânzile cât mai jos posibil dacă nu este suficientă cerere (analiză)
Băncile centrale pot duce dobânzile cât mai jos posibil, însă dacă nu este suficientă cerere şi dacă IMM-urile sunt sufocate de problemele de flux de numerar şi de lipsa încrederii în viitor, maşinăria economică nu va reporni, potrivit unui analize realizată de analiştii Saxo Bank.
"Problema este că ratele scăzute ale dobânzii nu induc în mod automat o revigorare semnificativă a investiţiilor private şi a consumului", a menţionat Christopher Dembik, director strategie macro, Saxo Bank.
Analiştii băncii au precizat că, în ultimele câteva zile, responsabilii politici au propus măsuri economice îndrăzneţe pentru a aborda consecinţele COVID-19. Astfel, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că ţara este "în război" împotriva virusului şi a susţinut că va face "tot ce este nevoie" pentru a salva economia. În discursul său în faţa naţiunii, a făcut o promisiune îndrăzneaţă, spunând că "nu va exista faliment" şi că guvernul va oferi garanţii de stat în valoare de 300 de miliarde de euro pentru IMM-uri.
"Câteva zile mai devreme, Germania s-a angajat să ofere susţinere financiară nelimitată afacerilor afectate de COVID-19 şi a desfăşurat forţe financiare în valoare de 550 miliarde de euro pentru a apăra afacerile, forţe care includ garanţii atât pentru împrumuturi, cât şi pentru credite oferite de agenţia publică de dezvoltare KFW", se menţionează în comunicat.
Totodată, inspiraţi de exemplul Hong Kong-ului (ajutor bănesc 10.000 HK$ pentru toţi locuitorii permanenţi - un dolar din Hong Kong = 0,58 lei, n. r.), economiştii şi politicienii americani iau în discuţie ajutoare băneşti directe.
"Ieri, senatorul Mitt Rommey a cerut plăţi directe din partea guvernului în valoare de 1000 dolari pentru fiecare adult american pentru a 'creşte consumul în economie'. De asemenea, profesorii Jason Furman şi Greg Mankiw de la Harvard, ambii foşti preşedinţi ai Consiliului de consilieri în economie în timpul mandatelor preşedintelui Barack Obama şi, respectiv, ale preşedintelui George W. Bush, au propus implementarea unui cadru similar", se menţionează în analiza Saxo Bank.
Pe de altă parte, Bill Dudley, fost membru în consiliul Rezervei Federale de la New York, a sugerat ca transferurile să fie făcute de la guvern către oameni, nu către companii pentru a gestiona pierderea veniturilor.
Potrivit analiştilor Saxo Bank, chiar şi înainte de începerea crizei, Olivier Blanchard de la FMI şi fostul consilier al lui Macron, Jean Pisani-Ferry, au susţinut utilizarea banilor din elicopter ca "înlocuire a capacităţii fiscale viitoare încă lipsă" din zona euro (noiembrie 2019).
"Strict vorbind, toate aceste măsuri nu reprezintă bani din elicopter, dar seamănă foarte mult. Ideea de bază din spatele acestui concept este că băncile centrale ar trebui să ofere bani oamenilor (de aceea se mai numeşte şi 'relaxare cantitativă pentru oameni') pentru a le creşte puterea de cumpărare, în loc să ajute băncile, cum s-a întâmplat în criza anterioară. Este destul de uşor de înţeles de ce acest concept este în mod clar atractiv din punct de vedere politic, mai ales în vremuri tulburi. În zece ani şi un pic, am trecut de la 'salvarea băncilor' din 2007-2008 la 'salvarea IMM-urilor şi a restului' cu orice preţ în 2020", susţin analiştii Saxo Bank.
Potrivit acestora, exemplele de mai sus se referă mai mult la sprijin fiscal, dar sunt direct inspirate de conceptul de bani din elicopter în sensul în care guvernele dau bani, la propriu, oamenilor, mai ales în cazul ajutoarelor băneşti, pentru a evita prăbuşirea sistemului. Ideea de bază este de a inunda economia cu o sumă nelimitată de numerar pentru a împiedica înrăutăţirea crizei.
"Aceste transferuri generează o creştere a datoriei publice şi sunt, în cele din urmă, finanţate prin titluri guvernamentale ce vor fi, cel mai probabil, achiziţionate de băncile centrale. Este un moment bun să ne amintim că peste 70% din datoria suverană a Germaniei şi peste 60% din datoria suverană a Franţei sunt deţinute de bănci centrale la nivel global", arată analiza băncii.
Totodată, pe măsură ce impactul economic al epidemiei de COVID-19 va deveni mai vizibil, cel mai probabil, în următoarele săptămâni, conceptul de 'bani din elicopter' va genera cu siguranţă tot mai multă susţinere în rândul responsabililor politici.
"Băncile centrale au depus eforturile maxime, în ultimele două săptămâni, pentru a se asigura că există flux de lichiditate în piaţă şi că dobânzile rămân la niveluri scăzute. Problema este că ratele scăzute ale dobânzii nu induc în mod automat o revigorare semnificativă a investiţiilor private şi a consumului. Băncile centrale pot duce dobânzile cât mai jos posibil, dacă nu este suficientă cerere şi dacă IMM-urile sunt sufocate de problemele de flux de numerar şi de lipsa încrederii în viitor, maşinăria economică nu va reporni.", susţin analiştii băncii.
Potrivit Saxo Bank, ajutoarele băneşti ar putea aduce o redresare pe termen scurt pe plan economic şi ar putea ajuta clădirea rezervelor de numerar ale companiilor şi stimularea cererii cu condiţia ca numerarul să nu fie pus la economii (cum ar putea, din nefericire, să fie cazul în multe dintre ţările europene).
"Dar acest flux masiv de bani în sistem, rezultând atât din stimulente fiscale, cât şi monetare, nu va rămâne fără consecinţe şi ar putea creşte presiunile inflaţioniste pe termen lung, dacă nu este controlat", mai arată analiza.
Saxo Bank Group (Saxo) este un specialist fintech de top, axat pe tranzacţionarea multi-asset şi investiţii, livrând serviciul 'Banking-as-a-Service' clienţilor instituţionali. Saxo Bank a fost fondată în 1992, cu prima platformă de tranzacţionare online lansată în 1998 şi are sediul central la Copenhaga. Banca are în prezent peste 1500 de angajaţi în centrele financiare din toată lumea, inclusiv Singapore, Shanghai, Tokyo, Hong Kong, Londra, Paris, Zurich şi Dubai. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile; Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în ceea ce privește funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, informează Ministerul Energiei. Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se n
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru
Jakubowicz (IFA România): Plafonul veniturilor scutite de impozit pentru ONG-uri ar trebui majorat la 25.000 - 50.000 de euro
Plafonul veniturilor din activități economice care pot beneficia de scutire de impozit în cazul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), stabilit în prezent la 15.000 de euro anual, ar trebui majorat la un nivel cuprins între 25.000 și 50.000 de euro, cu condiția utilizării sumelor pentru realizarea scopului organizației, a declarat, miercuri, pre












