Banca Transilvania, măsuri imediate pentru susţinerea IMM-urilor şi a companiilor; reducerea ratelor de credit pentru următoarele 6 luni
Banca Transilvania anunţă un prim set de măsuri imediate pentru susţinerea IMM-urilor şi a companiilor care lucrează cu banca, afectate de actualul context, una dintre acestea fiind reducerea ratelor de credit, pentru următoarele 6 luni, acolo unde se justifică, conform unui comunicat al băncii.
"Băncile pot juca un rol semnificativ în propagarea comportamentelor responsabile din punct de vedere social şi economic. Împreună cu Guvernul României, Banca Naţională a României şi cu marile companii private din economie putem lua iniţiativele de care societatea are nevoie. Pe lângă măsurile de susţinere care vor fi implementate, Banca Transilvania se va plia pe planurile de susţinere ale altor bănci în cazul clienţilor comuni, acolo unde BT nu este banca principală deoarece în acest mod poate fi susţinut un număr mai mare de firme româneşti", declară Omer Tetik, director general, Banca Transilvania.
Măsurile care au intrat în vigoare marţi şi se aplică imediat sunt următoarele: reducerea ratelor de credit pentru următoarele 6 luni, până la 100% din aceste rate, acolo unde se justifică şi analizând impactul imediat şi pe termen mediu; documentaţia în baza căreia se vor aplica facilităţile pentru clienţi este minimală, tocmai pentru a evita birocraţia şi deplasările.
"Banca Transilvania invită la cooperare în cadrul ecosistemului de business românesc, în egală măsură băncile şi companiile. Este importantă inclusiv susţinerea reciprocă între companii pentru ca impasul generat de perioada actuală să fie depăşit cu impact cât mai mic posibil", adaugă Omer Tetik.
Pentru clienţii persoane fizice, Banca Transilvania anunţă că aceştia au posibilitatea amânării până la trei rate pentru credite dacă au dificultăţi temporare la plată, fie de natură medicală, carantină, izolare, fie din cauza situaţiei economico-financiare conjuncturale.
Potrivit băncii, facilităţile se aplică la solicitarea clienţilor afectaţi de actualul context, prin apelarea echipei 'Customer Care', disponibilă 24h/24 la numărul de telefon 0264 308 080.
"Din punct de vedere operaţional, implementarea soluţiilor de amânare prevăd prelungirea perioadei de creditare, fără niciun fel de costuri suplimentare, cu numărul de luni aferent. Excepţie este creditul Prima Casă, unde amânarea înseamnă redistribuirea ratelor lunare amânate pe perioada rămasă de creditare, în contextul actual al legislaţiei. Banca a pregătit fluxuri de lucru care să elimine deplasarea clienţilor la bancă", se menţionează în comunicat.
Încă de săptămâna trecută, Banca Transilvania a anunţat o serie de măsuri prin care îşi susţine clienţii. Pentru cei peste 500.000 de posesori de carduri de credit s-a prelungit perioada de graţie până în 25 mai. Astfel, clienţii nu au nicio obligaţie de plată în martie şi aprilie, prima fiind în luna mai.
BT a început, de asemenea, preluarea solicitărilor de amânare la plata ratelor pentru clienţii credite imobiliare care au dificultăţi financiare cauzate de actualul context.
BT precizează că este deschisă şi va coopera cu celelalte bănci, în interesul clienţilor creditaţi, acolo unde firmele au credite la mai multe instituţii financiare. AGERPRES/(AS - autori: George Bănciulea, Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Edge Institute și Confederația Concordia prezintă un studiu despre cum folosesc firmele inteligența artificială
Edge Institute și Confederația Patronală Concordia prezintă, joi, la București, rezultatele studiului 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?'. Studiul a fost realizat pe 1.003 companii românești cu cel puțin zece angajați și analizează nivelul de digitalizare al firmelor, barierele din calea adopției AI
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile; Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în ceea ce privește funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, informează Ministerul Energiei. Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se n
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru













