PwC: Ţările afectate de coronavirus propun stimulente fiscale pentru a sprijini economia; aceste măsuri se impun şi în România
Ţările afectate de epidemia COVID-19 propun stimulente fiscale pentru a sprijini economia, măsuri care se impun şi în România, a declarat Daniel Anghel, partener coordonator servicii fiscale şi juridice PwC România, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
"Amploarea cu care se extinde epidemia COVID 19 a început să aibă consecinţe asupra economiei, primele industrii afectate fiind cele din turism, hoteluri şi restaurante, transporturi sau organizarea de evenimente. În funcţie de evoluţia situaţiei - care, din păcate, nu poate fi previzionată nici ca intensitate, nici ca durată -, unda de şoc se va propaga asupra tot mai multor sectoare, cu implicaţii asupra întregii societăţi", a menţionat Daniel Anghel.
Potrivit acestuia, unele state deja au anunţat pachete de măsuri fiscale pentru companii, în încercarea de a limita efectele crizei. "Ţările din G7 - Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie au anunţat că vor folosi toate mjloacele disponibile, inclusiv fiscale, pentru a limita efectele negative. La rândul lor, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au anunţat că sunt pregătite să ajute statele pentru a face faţă unei posibile crize", se mai precizează în comunicat.
Reprezentantul PwC România susţine că nici în România impactul nu trebuie minimizat, în condiţiile în care patronatele din cele mai afectate sectoare până acum, transporturile şi turismul, au solicitat autorităţilor măsuri compensatorii financiare şi amânări la plata taxelor.
"Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România spune că epidemia de COVID-19 din Italia a dus la scăderea în medie cu 15% a transportului rutier internaţional de mărfuri efectuat de firmele româneşti, iar la transportul de persoane cu 100%. Apoi, în condiţiile anulării multor zboruri şi reducerii gradului de ocupare a hotelurilor din ultimele săptămâni, patronatele din turism au cerut un pachet de măsuri de sprijin din partea Guvernului", se precizează în comunicat.
Potrivit PwC România, autorităţile române trebuie să evalueze realist implicaţiile economice la nivel macroeconomic şi sectorial, atât pentru susţinerea companiilor, cât şi a angajaţilor. "Fără acordarea unor facilităţi care să ajute economia, pe termen lung există riscul unui şomaj crescut şi al unei recuperări mai dificile pentru sectoarele cele mai afectate", se mai spune în comunicat.
Reprezentanţii PwC România au menţionat măsurile care au fost luate în alte state. Astfel, Italia, cel mai afectat stat de coronavirus, care şi-a închis graniţele şi-a pus sub monitorizare toată populaţia, a anunţat un proiect care prevede scutiri de taxe pentru companiile care au înregistrat un declin de 25% al veniturilor, tăieri de taxe în general şi fonduri adiţionale pentru companiile private de sănătate. De asemenea, statul italian a amânat depunerea unor declaraţii, a extins termenele limită pentru plata taxelor de către companiile din zonele afectate şi a anunţat un fond suplimentar de salarii pentru a-i sprijini pe angajaţii concediaţi din cauza carantinei şi a restricţiilor de călătorie.
Germania a anunţat, de asemenea, că este pregătită să adopte un pachet de stimulente fiscale dacă epidemia va declanşa o criză economică globală, care să includă reduceri de impozite, amânări la plata unor impozite plătite de angajatori, stimularea muncii part-time şi cea de la domiciliu, toate pentru a amortiza efectul negativ al virusului în economie dacă epidemia se va agrava.
Coreea de Sud a introdus subvenţii pentru salarii, în cazul micilor comercianţi, şi a majorat indemnizaţia pentru cei care îşi caută un loc de muncă sau sunt îngrijiţi la domiciliu. China a renunţat temporar la contribuţiile pentru asigurări sociale plătite de companii.
"La rândul său FMI a făcut o serie de recomandări guvernelor. Pentru persoanele concediate, ar putea fi majorat temporar ajutorul de şomaj, pentru a permite angajaţilor care nu se simt bine să rămână acasă fără teama că-şi pierd locul de muncă în timpul epidemiei. Băncile centrale ar trebui să fie pregătite să furnizeze lichidităţi masive băncilor şi companiilor financiare non-bancare, în special celor care acordă creditare firmelor mici şi mijlocii, care ar putea fi mai puţin pregătite să facă faţă unei întreruperi semnificative. De asemenea, guvernele ar putea oferi garanţii de creditare temporare şi ţintite pentru necesităţile de lichiditate pe termen scurt ale acestor firme, iar autorităţile de supervizare şi de reglementare a pieţei financiare ar putea, de asemenea, încuraja temporar extindere a scadenţei împrumuturilor", se mai precizează în comunicat.
În acest context, reprezentanţii PwC susţin că autorităţile române ar trebui să ia în considerare un pachet de măsuri fiscale pentru angajaţii şi companiile din sectoarele vulnerabile care sunt nevoite din cauza forţei majore să îşi sisteze sau să îşi reducă activitatea. În acest mod ar putea preveni sau limita implicaţiile negative care riscă se repercuteze asupra întregii economii generând probleme în lanţ pentru angajaţi, companii şi bugetul de stat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FSCE 2026/Suciu (DEER): Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget;avem nevoie astăzi,poate chiar ieri, de soluții
Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget ci este nevoie de soluții astăzi, poate chiar ieri, deoarece fără ele nu se poate vorbi despre energie electrică nici ieftină, nici scumpă, a declarat joi, la deschiderea Forumului Național de Securitate Cibernetică în Energie, directorul general al Distribuție Energie Electrică România, Mihael
Bursa de Valori București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi, cu un rulaj total în valoare de 29 milioane lei (5,4 milioane euro), după prima oră de tranzacționare. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,44%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluți
Departamentele de vânzări, relații cu clienții și administrativ/logistică au cea mai mare nevoie de personal (platformă)
Departamentele de vânzări, relații cu clienții, administrativ/logistică și financiar/contabilitate sunt cele pentru care companiile semnalează cele mai mari nevoi de personal în această perioadă, arată datele pe primele trei trimestre ale anului, analizate de către specialiștii unei platforme de recrutare online. Conform eJobs, planurile de recruta
Simulare de accident aviatic, joi, pe Aeroportul Henri Coandă; traficul aerian nu este afectat
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) organizează joi, începând cu ora 10:00, un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, care presupune simularea unui incendiu izbucnit la motorul unei aeronave Boeing 737, aflate în procedură de aterizare, cu pasageri la bord. Potrivit u
Grupul BRD a înregistrat un profit net de aproape 1,18 miliarde lei în primele 9 luni, în creștere cu 1,55%
Grupul BRD a înregistrat un profit net de 1,176 miliarde lei în primele nouă luni ale acestui an, în creștere cu 1,55% față de aceeași perioadă din 2025, când a raportat un rezultat net de 1,158 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), excluzând taxa pe cifra de afaceri, s-a situa
Carlyle și BERD au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas către Mazarine Energy
Compania globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas S.A. și BSOG Holding Activity S.A. către Mazarine Energy B.V. Potrivit unui comunicat al companiilor, tranzacția este supusă obținerii aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementar
Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 milioane de dolari sub coordonarea BCR
Producătorul de aluminiu Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 de milioane de dolari, sub coordonarea Băncii Comerciale Române (BCR), cu scopul asigurării finanțării capitalului de lucru și pentru continuarea planurilor de dezvoltare. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, publicat joi pe Bursa de Valori Bucur
A patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în energie debutează joi, la Cluj Napoca
Reprezentanți la nivel înalt ai autorităților centrale și de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, specialiști IT/OT și cybersecurity, precum și reprezentanți ai mediului academic se reunesc, joi și vineri, la Cluj Napoca, la a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat de Distribuție Energie Electrică
Grupul OMVPetrom a afișat un profit net în creștere cu 18%, la 4,1 miliarde lei,după primele nouă luni
Grupul OMV Petrom a afișat un profit net în creștere cu 18% după primele nouă luni din acest an, la 4,1 miliarde lei, în timp ce investițiile s-au majorat cu 27%, la 6,6 miliarde lei, fiind direcționate către proiecte energetice cheie, precum Neptun Deep, SAF/HVO și energie electrică din surse regenerabile, a anunțat, joi, compania. Rezultatul din
Edge Institute și Confederația Concordia prezintă un studiu despre cum folosesc firmele inteligența artificială
Edge Institute și Confederația Patronală Concordia prezintă, joi, la București, rezultatele studiului 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?'. Studiul a fost realizat pe 1.003 companii românești cu cel puțin zece angajați și analizează nivelul de digitalizare al firmelor, barierele din calea adopției AI
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile; Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în ceea ce privește funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, informează Ministerul Energiei. Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se n
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.











