Un nou loc de muncă şi o mărire salarială, principalele obiective profesionale ale românilor în 2020 (studiu)
Un nou loc de muncă, o creştere a salariului şi un job mai aproape de casă sunt principalele obiective profesionale ale românilor, în 2020, potrivit unui studiu realizat de o platformă de recrutare, remis, miercuri, AGERPRES.
Întrebaţi care sunt primele trei cele importante obiective profesionale pentru anul acesta, 44,3% dintre cei care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au pus pe primul loc schimbarea locului de muncă.
Totodată, 30% speră la o mărire salarială, 24% vor un loc de muncă mai aproape de casă, iar 22% trec pe lista scurtă a dorinţelor pentru acest an dezvoltarea profesională. Următoarele cel mai menţionate obiective sunt: schimbarea domeniului de activitate, emigrarea sau lansarea în antreprenoriat.
Inclusiv cei care plănuiesc să rămână şi în 2020 la acelaşi loc de muncă sunt decişi să facă o serie de schimbări faţă de anul trecut. Cei mai mulţi dintre aceştia spun că vor să reducă sau chiar să elimine orele lucrate peste program. La fel de mulţi îşi doresc să fie implicaţi în proiecte mai mari, în timp ce aproape 34% au în vedere o promovare.
De asemenea, doi din zece respondenţi vor să-şi îmbunătăţească relaţia cu colegii de echipă, în timp ce 19% vizează o relaţie mai bună cu managerul direct. 17% plănuiesc să se mute în alt departament din aceeaşi companie şi aproximativ 15% vor să-şi crească eficienţa. În acest scop, intenţionează să participe la mai puţine şedinţe, dar şi să fie mai transparenţi - vor să ceară sau să ofere mai mult feedback.
"De la an la an, observăm că angajaţii ştiu din ce în ce mai bine ce vor, dar şi care sunt metodele prin care pot să ajungă mai repede la obiectivele lor. Iar asta se întâmplă nu doar în cazul specialiştilor şi al angajaţilor cu experienţă mai mare, ci chiar şi în cazul celor aflaţi la început de drum profesional, adică al tinerilor", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Optimişti, 7 din 10 respondenţi cred că acest an va fi mai bun decât precedentul, din punct de vedere profesional.
"Când spun asta, românii se gândesc, evident, şi la ce se va întâmpla cu salariile lor. Astfel, 62% dintre participanţii la studiu cred că în 2020 vor primi o majorare salarială. Un sfert dintre aceştia estimează că în noul an vor câştiga cu 10% - 20% mai mult decât în 2019, 14% se aşteaptă la majorări ajustate cu inflaţia, cuprinse între 5% şi 10%, iar 18% speră la un salariu net mai mare cu 20% - 25% în 2020. Doar 1 din 10 respondenţi cred că salariile lor vor creşte cu peste 50%, iar 7,6% sunt mulţumiţi de salariile lor actuale şi nu plănuiesc să ceară o mărire", explică Bogdan Badea.
Când vine vorba despre nemulţumirile pe care le-au acumulat în 2019, aproape un sfert dintre participanţii la studiu spun că anul trecut a fost unul prost, pentru că nu au obţinut o mărire salarială.
La fel de mulţi sunt dezamăgiţi de faptul că nu au reuşit să se angajeze, în timp ce 17% şi-ar fi dorit să aloce mai mult timp cursurilor de dezvoltare profesională sau să fie susţinuţi în această direcţie de compania pentru care lucrează. 13% sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost promovaţi şi tot atâţia şi-ar fi dorit să-şi deschidă propriul business, dar nu au reuşit.
Studiul a fost realizat în perioada 1-27 decembrie 2019, pe un eşantion de 1.120 de repondenţi.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
Patronatul Industriei de Transport și Logistică Astra și Asociația Operatorilor de Transport Rutier Apulum cer amânarea cu șase luni, până la 1 aprilie 2027, a aplicării TollRo, arătând că, pe 1 octombrie, statul începe să sancționeze transportatorii pentru un sistem pe care nici el nu l-a terminat. 'TollRo este încă în
FinBan: România are cea mai mică marjă la creditele pentru locuințe din regiune
Diferența dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen a fost, în medie, de 2,52 puncte procentuale în România în perioada august 2016 - iulie 2026, sub nivelul din Ungaria (2,56 puncte) și Polonia (3,18 puncte), potrivit unei analize a Federației Patronale FinBan, realizate pe baza datelor BCE și BNR.
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se alătură campaniei #NoBirdFlu, pe care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și Comisia Europeană o derulează în această toamnă. Potrivit unui comunicat al instituției din România, transmis joi AGERPRES, campania se adresează în primul r&a
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale, principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale reprezintă principalele argumente ale României în cadrul actualei evaluări a ratingului de țară realizate de S&P, a afirmat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'O nouă rundă de discuții la Finanțe azi cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a
MADR: Granturi directe pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de către crescătorii de porci în acest an
Crescătorii de porci pot accesa o schemă de ajutor de stat cu un buget în valoare de aproximativ 59 de milioane de lei pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Potrivit s
BID: România alocă 50 milioane euro pentru Fondul de Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a semnat joi acordul prin care participă, în numele și contul statului român, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări, o nouă platformă regională administrată de Fondul European de Investiții (FEI) și dedicată finanțării infrastructurii strategice în statele Uniunii Europene dintre Ma
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030
Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică. 'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a pre
Majoritatea firmelor de construcții percep contextul politic și fiscal actual o amenințare directă la adresa propriilor afaceri (analiză)
Peste trei sferturi (76,9%) dintre companiile din construcții se așteaptă la impact negativ din cauza instabilității politice și fiscale, potrivit celei mai recente ediții a analizei 'TOP 100 Antreprenori în Construcții din România', publicată joi. Cercetarea, realizată de IBC Focus, arată, totodată, faptul că, dintre antre
Nazare: România discută cu DFC pentru construirea unui fond de investiții România-SUA
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiții România-SUA, care să reunească Banca de Investiții și Dezvoltare, capital privat american și alte surse de finanțare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Proiecte concrete România-SUA, după u
Curtea de Conturi: Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat
Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat, astfel încât sprijinul acordat comunităților cu resurse limitate să nu conducă la o dependență excesivă de finanțarea centrală, a declarat președintele Curții de Conturi a României, Mirela Călugăreanu, în cadrul unui s
Vicepreședintele ARICE: România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane
România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane, iar numeroasele domenii în care există bani europeni pot reprezenta oportunități pentru companiile din America Latină de a înființa firme în țara noastră și accesa, astfel, miliardele de euro din programele Uniunii Europene, a declarat, joi, la un forum
Stocklosa (CCIB): Dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții
Firmele românești trebuie să devină mai active și pe piețele din afara Uniunii Europene (UE), iar pe de altă parte dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții și ca pe o poartă de acces către UE, a declarat, joi, la un forum de specialitate, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Muni
APIA: Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale
Peste 2,1 milioane de lei au ajuns la crescătorii de animale în baza cererilor de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2026, a anunțat joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unui comunicat al instituției, APIA, prin intermediul centrelor județene, efectuează plata ajutorului de stat &i
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate populației, în scădere cu 9% în primele șapte luni
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut cu 9%, pe serie brută, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-16,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumuse
INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ale anului
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut, pe serie brută, cu 2,4% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, și cu 1,3% pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.


