Gazele ruseşti nu mai tranzitează Dobrogea spre Bulgaria; importurile în România se desfăşoară normal
Gazele ruseşti nu mai trec prin România, pe ruta Isaccea-Negru Vodă, spre Bulgaria, după ce contractul cu Gazprom a expirat pentru unul dintre fire la sfârşitul anului trecut, însă importurile în România se desfăşoară normal, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Ion Sterian, directorul general al Transgaz.
"Pe conducta T1, se importă în România atâta cât nominalizează furnizorii care au contracte de import. În schimb, pe firul T2, la 31 decembrie 2019 a expirat contractul (cu Gazprom - n.r.) şi suntem în proceduri de a scoate la licitaţie capacitatea de tranzit. Pe firul T3 avem contract cu Gazprom până la 31 decembrie 2023 şi noi încasăm banii fie că Gazprom livrează gaze, fie că nu", a spus Sterian.
Acesta a dat asigurări că fluxul de gaze din sistemul naţional de transport al ţării noastre este normal.
Pe de altă parte, Bulgaria, care era principalul destinatar al gazului rusesc care tranzita Dobrogea, a anunţat pe 30 decembrie că va primi gaze din Rusia prin noua conductă Turkstream, din ianuarie.
Această conductă aduce gaze din Rusia prin Marea Neagră, ceea ce va însemna economii pentru Bulgaria.
"Am finalizat cu Gazprom o modificare a punctului de intrare a livrărilor (...) convenabilă pentru Bulgaria. Punctul de livrare devine Strandja 2", situat la graniţa bulgaro-turcă, a afirmat ministrul bulgar al energiei, Temenujka Petkova, citată de AFP.
Ministrul a justificat decizia prin posibilitatea de a economisi 70 de milioane de leva (35 milioane de euro) pe an cheltuiţi ca taxe de tranzit via România, învecinată cu Ucraina, de unde venea la acel moment gazul rus. Preţul gazului în Bulgaria ar putea scădea astfel cu 5%, a menţionat Petkova.
Conducta Turkstream leagă Rusia de partea europeană a Turciei. Prima linie a conductei are o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: Toate atacurile la adresa proiectului privind legea salarizării unitare sunt absolut iresponsabile
Toate atacurile la adresa proiectului privind legea salarizării unitare, pe ideea că exista o versiune mai bună, sunt absolut iresponsabile iar acum este foarte important să avem o lege cu o creștere predictibilă, cu un sistem mai corect, care să ajute zonele mai dezechilibrate, să protejăm veniturile în plată și să legăm majorările de creșterea economică și de
Peste o mie de observații s-au primit la consultările pe proiectul legii salarizării; sunt zone care necesită îmbunătățiri (ministru)
Peste o mie de observații la proiectul privind legea salarizării unitare au fost primite în cadrul consultărilor cu reprezentanții confederațiilor sindicale reprezentative și familiilor ocupaționale și sunt zone care necesită îmbunătățiri, a declarat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului
Pîslaru: Proiectul pe legea salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate
Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate, dar important este că niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar al Mu
Pîslaru: România a depășit 60% din absorbția pe PNRR; vineri, Consiliul EcoFin ar putea da ultima bifă pentru cererea patru
România a depășit, în acest moment, 60% din absorbția pe PNRR iar vineri, pe 5 iunie, vom avea, cel mai probabil, Consiliul EcoFin care va da ultima bifă necesară pentru cererea de plată numărul patru, a anunțat miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Potrivit acestuia, în perioada următoare urmează să
Volker Raffel: E.ON este un investitor orientat pe termen lung în România; capitolul privind vânzarea furnizării e închis complet
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: E.ON este un investitor orientat pe termen lung în România și își va dezvolta activitățile, capitolul privind vânzarea părții de furnizare din companie fiind închis, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România. 'Ne dezvoltăm activitățile.
CCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) va deschide la Guangzhou, capitala provinciei chineze Guangdong, primul birou de reprezentare externă din istoria instituției, care va funcționa ca punct de contact permanent pentru facilitarea schimburilor economice și educaționale dintre România și China. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, preș
OCDE: România trebuie să continue consolidarea finanțelor publice și reformele structurale
România are nevoie de o consolidare fiscală susținută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică și a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE), publicate miercuri. În acest document, în care OCDE prognozează că economia României se va contracta cu
Patronatul Operatorilor de Service Auto solicită modificarea cadrului de raportare a despăgubirilor RCA achitate în regie proprie
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să modifice cadrul de raportare din piața RCA, astfel încât asigurătorii să fie obligați să comunice distinct numărul și valoarea despăgubirilor achitate în regie proprie, precum și ponderea acestora în totalul dosarelor și despăgubirilor RCA, apreciin
CONAF Argeș organizează 'Biblioteca Vie-Pactul pentru Tineri', un eveniment de orientare profesională pentru elevii de gimnaziu
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), prin sucursala Argeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești, organizează, de Ziua Educației, evenimentul 'Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri', o întâlnire dedicată el
CCIB a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo în Sri Lanka
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo (Sri Lanka), iar Vithana Arachchige Teshan Dilannka a fost numit la conducerea acestuia, a anunțat, miercuri, Camera bucureșteană. 'Biroul de Reprezentare CCIB din Colombo va asigura reprezentarea instituțională în relația cu autoritățile centr
CNIR: Creșterea schemei de personal reprezintă o etapă graduală și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte
Solicitarea de dimensionare a personalului până la nivelul de 150 de salariați, în anul 2026, nu depășește nivelul avut în vedere de legiuitor, ci reprezintă o etapă graduală, proporțională și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), la solici
Comisia Europeană: România și-a respectat angajamentele cu privire la reforme și investiții
Implementarea etapelor cheie ale reformelor și investițiilor care trebuiau efectuate de România până la 30 aprilie 2026 pare a fi, în general, pe drumul cel bun, a apreciat Comisia Europeană în cadrul Pachetului de primăvară al semestrului european 2026, prezentat miercuri. Potrivit Executivului european, România a demarat lucrări
Petrescu (ASF): OCDE estimează o contracție a economiei României de 0,1% în 2026, urmată de o revenire în 2027
România va traversa o perioadă economică dificilă pe termen scurt, cu o contracție estimată a PIB de 0,1% în 2026, după scăderile înregistrate la finalul anului 2025 și începutul lui 2026, urmând ca economia să revină pe creștere în 2027, când avansul PIB ar putea ajunge la 2,5%, potrivit celui mai recent raport OECD Economic Outlook
Tanczos Barna: Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului, măsură cerută de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am cerut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului. UDMR a
Volker Raffel (E.ON): Eliminând rapid blocajele din rețele, putem reduce prețul energiei pe piața angro cu 40% în următorii 10 ani
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Eliminarea blocajelor din rețele poate duce la diminuarea prețului energiei pe piața angro cu aproximativ 40% în următorii zece ani și cu mai mult de jumătate din această reducere chiar în următorii patru-cinci ani, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România.





