ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 16 APRILIE
ŞTIRILE SERII
* Aderarea la zona euro nu este un panaceu, nu rezolvă automat problemele unei economii, ba poate chiar să le agraveze, a afirmat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului de fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro.
* Conducerea fabricii Electrolux din Satu Mare a prezentat, marţi, o nouă ofertă salarială angajaţilor aflaţi în grevă de şapte săptămâni, aceasta vizând o creştere salarială de aproximativ 12,7% şi un bonus anual de prezenţă în valoare de 200 de lei, reiese dintr-un comunicat de presă al echipei de management Electrolux România, transmis AGERPRES.
* Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile unor companii din sectorul auto şi ale unor societăţi de asigurare, acestea fiind realizate ca urmare a extinderii investigaţiei, declanşate în anul 2017, pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor din România privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială, a anunţat, marţi, Autoritatea de Concurenţă.
* Vânzările de autovehicule noi, în România, au crescut cu 6,3% în primul trimestru din 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, până la un volum de 38.253 de unităţi, reiese din datele publicate, marţi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
* Între furnizorii de telefonie mobilă şi consumatori există un dezechilibru real iar una dintre soluţii ar putea fi majorarea cuantumului amenzilor aplicate companiilor care utilizează clauze abuzive, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Daniel Zamfir.
* Guvernul german intenţionează să îşi revizuiască, pentru a doua oară în ultimele trei luni, prognoza de creştere pentru acest an, informează DPA citând surse din interiorul coaliţiei guvernamentale. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Companii românești promovează tehnologii verzi la 'RES 2026 EXPO' Astana
România va fi reprezentată de companiile românești Stilo Evora, Zeolites Production și Tar Industries la expoziția internațională și summitul 'RES 2026 EXPO' (Regional Ecological Summit EXPO), dedicat tehnologiilor verzi și soluțiilor sustenabile, care va avea loc în perioada 22-24 aprilie 2026, la Astana, în Kazahstan. 'Con
CC Tax Advisory: România are nevoie de colectare mai inteligentă, nu de rușinare mai rapidă
Publicarea online a datornicilor fiscali locali poate fi legală doar dacă trece testul proporționalității, însă, în forma actuală, mecanismul ridică probleme de secret fiscal, coerență procedurală și eficiență reală la colectare, susține CC Tax Advisory, într-un comunicat remis luni AGERPRES. Potrivit sursei citate, Guvernul a stabilit, prin
Încălțăminte contrafăcută, de peste două milioane de lei, descoperită de inspectorii vamali constănțeni
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud - Direcția Regională Vamală București au reținut aproximativ 9.500 bucăți încălțăminte susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Valoarea totală a acestora, în situația în care ar fi fost comercializate, este de 2,148 milioane de lei, potri
Avrămescu (ASF): Educația financiară devine nu doar un instrument util, ci o componentă indispensabilă a securității economice personale și colective
Accesul la produse și servicii financiare este fără precedent, iar în acest context, educația financiară devine nu doar un instrument util, ci o componentă indispensabilă a securității economice personale și colective, a declarat luni prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Gabriel-Ioan Avrămescu, la Forumul Educației Financiare.
Bitcoin atinge cel mai ridicat nivel de la începutul lunii februarie, respectiv 78.400 de dolari (analiză)
Bitcoin a urcat la 78.400 de dolari săptămâna trecută, atingând cel mai ridicat nivel de la începutul lunii februarie, pe fondul creșterii semnificative a apetitului pentru risc pe piață, ca urmare a progreselor înregistrate atât de SUA, cât și de Iran în ceea ce privește redeschiderea Strâmtorii Ormuz, relevă o analiză realiza
Transelectrica a realizat în 2025 investiții de 691 de milioane de lei, pentru proiecte strategice privind securitatea energetică
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a realizat, anul trecut, investiții de 691,05 milioane de lei pentru modernizarea și retehnologizarea Rețelei Electrice de Transport (RET), potrivit unui comunicat al companiei. Valoarea totală a cheltuielilor de investiții realizate în 2025 a crescut față de cele 665,7 milioane de l
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 700 milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 700 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligațiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, MF a atras 400 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat, cu o maturitate reziduală la 12 luni, la un randament mediu de 6,34% pe an. Valoar
Isărescu: Persistă în discursul public neînțelegeri, confuzii privind rolul băncilor și rolul băncii centrale
Persistă în discursul public neînțelegeri, confuzii privind rolul băncilor și rolul băncii centrale, modul în care funcționează, dar și față de indicatori sau indici, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la Forumul Educației Financiare. 'Persistă în discursul public neînțelegeri, con
Anca Dragu: AI poate aduce câștiguri de eficiență de peste 30% în sectorul financiar, dar implică riscuri
Inteligența artificială și digitalizarea pot genera câștiguri semnificative de competitivitate, productivitate și eficiență în activitatea din sectorul financiar, pe termen mediu și lung, însă aceste beneficii vin și cu riscuri importante, motiv pentru care utilizarea acestor instrumente trebuie făcută cu măsură și responsabilitate, a declarat luni
Adrian Negrescu: Perioada de instabilitate politică în care intrăm riscă să se traducă într-un adevărat seppuku economic
Perioada de instabilitate politică în care intrăm riscă să se traducă într-un adevărat seppuku economic și asta într-o perioadă în care economia mondială trece prin cea mai gravă criză din ultimii aproape 20 de ani, susține consultantul economic Adrian Negrescu. ''Perioada de instabilitate politică în care
Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române, de aproape 13 milioane de euro, a fost ridicat
Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române, în valoare de 65,969 milioane de lei (aproape 13 milioane de euro), a fost ridicat luni, informează Loteria Română. Câștigătorul este din București, are în jur de 50 de ani și este jucător ocazional la Loto 6/49 și Joker. ''Câștigătorul
România a fost lider în UE la creșterea lucrărilor de construcții în luna februarie
Lucrările de construcții au înregistrat o creștere modestă în Uniunea Europeană, în luna februarie 2026, comparativ cu luna ianuarie 2026, însă România a fost țara cu cel mai puternic avans la acest capitol, cu o creștere de 8,7% de la o lună la alta, arată
România trebuie să ''strângă cureaua'' pentru a evita o criză de tipul celei din Grecia (consilier BNR)
România trebuie să continue consolidarea fiscală și să reducă treptat deficitul bugetar, care a ajuns la 9,3% din PIB în 2024, pentru a evita o criză economică similară celei traversate de Grecia, unde efectele dezechilibrelor au dus la două decenii de stagnare, a declarat luni Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României
Piața auto electrică din România a crescut cu 93% în martie 2026 față de anul trecut (analiză)
Un număr de 1.209 vehicule electrice au fost înmatriculate în martie 2026, cu 93% mai multe față de aceeași lună a anului trecut, conform unei analize de piață realizate de unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România. Datele centralizate de Lektri.Co arată că această creștere vi
Bursa de la București a deschis pe roșu prima ședință de tranzacționare a săptămânii; scăderi de peste 1% ale indicilor
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de luni, cu un rulaj total în valoare de 20,25 milioane lei (3,97 milioane de euro), după 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere








