Mateescu (ANM): Avem 40 de milioane de euro de care ANM va putea să beneficieze; vom avea un sistem mult mai performant
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) va beneficia de fonduri europene în valoare de aproape 40 de milioane de euro prin patru proiecte de infrastructură în domeniul meteorologiei pe care le va termina de implementat în 2023, a declarat directorul general al instituţiei, Elena Mateescu, cu prilejul unui eveniment dedicat prezentării proiectelor finanţate prin fonduri europene.
"Proiectele de infrastructură finanţate din fonduri europene atât din Programul Operaţional Sectorial Mediu, derulat în perioada 2007 -2013, cât şi prin actuala formă de finanţare - POIM 2014-2020, pe care ANM le-am implementat, sunt în curs de implementare sau în curs de pregătire. La acest moment putem spune că suntem beneficiarii a patru proiecte finanţate din fonduri europene, patru proiecte de infrastructură: Dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale, finanţat în perioada 2007 - 2013 şi care este implementat, al doilea proiect este practic o continuare a primului, în implementare, şi care a fost semnat pe 21 decembrie 2018. În pregătire, Asistenţă tehnică pentru aplicaţia de finanţare şi documentaţiile de atribuire pentru proiectul Inframeteo şi proiectul în sine, care are ca bază în special achiziţionarea a şapte radare noi faţă de infrastructura actuală de radare la nivelul României", a explicat Elena Mateescu.
Potrivit acesteia, proiectul finanţat prin POS Mediu, Axa prioritară 5, a avut valoarea de aproape 5,39 milioane de lei sau 1,21 milioane de euro.
"În 2015, înainte de implementarea proiectului, ANM deţinea 160 de staţii meteo, din care doar 129 de staţii meteorologice erau automate cu personal şi autonome. Prin diferenţă, 31 de staţii meteorologice clasice au devenit automate astfel încât întreaga reţea de staţii meteo de suprafaţă la acest moment funcţionează în regim automat. Avem 164 de staţii, pentru că, între timp, am mai beneficiat şi de trei staţii automate printr-un proiect finanţat prin granturi norvegiene şi acestea s-au adăugat la reţeaua de suprafaţă, şi de asemenea încă una pe Constanţa - dig", a explicat directorul ANM.
Elena Mateescu a menţionat că sunt 9 staţii de munte.
"Primul proces de modernizare s-a început în 2000 şi s-a terminat în 2003 prin proiectul SIMIN şi, practic, în 2015 s-a derulat al doilea proces. Acum, cu cel semnat în decembrie, vine finalul şi cu celelalte două proiecte care vin în pregătire. Cu siguranţă va mai fi nevoie, pentru că tehnica îşi are un parcurs cu care trebuie să fim în pas, astfel încât meteorologia românească să fie unul dintre serviciile naţionale cele mai perfomante din Europa, aşa cum este şi în prezent, având în vedere atât infrastructura la acest moment, gradul de automatizare, personalul de specialitate din cadrul Centrului Naţional de Prognoză, cât şi din cadrul reţelei de specialitate", a adăugat şeful ANM.
În prezent ANM are în implementare proiectul semnat în 21 decembrie 2018, în valoare de aproape 30 de milioane de lei, prevăzut a se finaliza până în iulie 2021. Obiectivele specifice ale acestuia sunt: optimizarea detecţiei şi monitorizării sistemelor noroase atmosferice prin îmbunătăţirea performanţelor tehnice a trei radare meteorologice; îmbunătăţirea comunicării în cadrul reţelei meteorologice prin upgrade-ul reţelei naţionale de staţii meteorologice automate - astfel încât toată reţeaua în patru ani să fie dotată cu senzori de ultimă generaţie, iar aplicaţiile ce urmează să fie dezvoltate şi implementate să fie unitare pentru întreg sistemul având în vedere progresul tehnologic în ceea ce priveşte senzorii în domeniul meteorologiei; îmbunătăţirea modalităţii de gestionare a datelor prin implementarea unui sistem de management al datelor climatice modernizat, folosind standarde de reprezentare geospaţială; creşterea calităţii activităţilor operaţionale, de prognoză şi avertizare a fenomenelor meteorologice de vreme severă prin modernizarea sistemelor de vizualizare-diseminare, comunicaţii şi securitate; optimizarea prognozelor de scurtă şi foarte scurtă durată prin modernizarea sistemului de asimilare de date şi a aplicaţiilor operationale în prognoza de tip nowcasting.
Prin acest proiect, întreaga populaţie a României va beneficia de un sistem modernizat de monitorizare şi prevenţie a precipitaţiilor generatoare de viituri rapide sau inundaţii la nivel regional/local.
De asemenea, prin proiectul Inframeteo se continuă dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale. Astfel, se urmăreşte reducerea efectelor şi a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundaţii şi eroziune costieră. Valoarea acestuia este de 30 de milioane de euro şi va dura 36 de luni până la finalizare.
"Valoarea totală a celor patru proiecte de infrastructură în domeniul meteorologiei - 5,38 milioane de lei prima componentă, al doilea proiect în implementare aproape 30 de milioane de lei, asistenţa tehnică aproape 7 milioane, 141 milioane de lei (30 de milioane de euro - n. r.) în pregătire proiectul Inframeteo. În total aproape 40 de milioane de euro, de care ANM va putea să beneficieze începând practic din 2015 şi până în 2023, cât va fi durata acestor proiecte până la implementarea finală şi în baza cărora putem să spunem că vom avea la finele implementării lor un sistem mult mai performant din punct de vedere tehnic, astfel încât colegii din cadrul Centrului Naţional de Prognoză - aici se elaborează prognozele şi alertele meteorologice - şi colegii din reţeaua din teritoriu să beneficieze de tehnică de ultimă generaţie", a subliniat Elena Mateescu.
Potrivit directorului general al ANM, sunt în pregătire şi alte proiecte, cum ar fi achiziţionarea unui supercomputer.
"Faţă de aceste proiecte de infrastructură, săptămâna viitoare vom transmite către Programul Operaţional Competitivitate fişa sintetică pentru achiziţionarea unui supercomputer şi împreună cu Ministrul Mediului avem două proiecte în evaluare - au trecut de etapa de validare administrativă şi a eligibilităţii proiectului pentru Programul Operaţional Capacitatea Administrativă - funcţionarea să spunem administrativă a dispeceratului în cadrul Ministerului Mediului şi crearea unei platforme naţionale de adaptare la schimbările climatice. Astfel, în pregătire, până pe 15 martie sunt două propuneri de proiecte, unul în care să realizăm o platformă naţională, un atlas digitalizat pentru toate sectoarele economice şi un al doilea - să beneficiem de oportunităţile oferite de Copernicus, astfel încât pe această platformă toţi românii să găsească informaţii meteorologice, informaţii climatologice, informaţii furnizare de sateliţii meteorologici, tot ceea ce înseamnă până la urmă supravegherea atmosferei şi nu numai a datelor de la suprafaţa terestră, astfel încât toate informaţiile să fie utilizate pentru diminuarea impactului fenomenelor extreme asupra bunurilor şi a vieţii oamenilor, pentru că, până la urmă, misiunea ANM aceasta este", a adăugat directorul general al ANM. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Constantin Balaban, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Nazare: Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri
Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Există un risc al retrogradării, același lucru vi l-am spus și înainte de raportul Fitch și înainte de raportul M
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a săptămânii, iar rulajul s-a cifrat la 266,7 milioane de lei (50,5 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,21%, până la
Parlament-audieri miniștri/ Tanczos Barna: Sunt convins că se pot face plățile începând cu data de 16 octombrie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate demara pe 16 octombrie plata subvenției către fermieri, a afirmat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului. 'Am avut multe discuții cu APIA în legătură cu avansul pentru anul 2026. Eu le-am cerut ca p&acir
Bucura-Oprescu: Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile pe care le gestionăm
Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile existente, în condițiile în care inteligența artificială transformă profesii, digitalizarea schimbă modul în care lucrăm, iar tranziția verde schimbă industrii, a declarat, luni, chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu. 'Lumea muncii s
Circulația unor trenuri internaționale va fi modificată în 3 și 4 octombrie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria
Circulația mai multor trenuri internaționale va fi modificată în zilele de 3 și 4 octombrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, a anunțat, luni, CFR Călători. 'CFR Călători informează că, în urma unei avizări primite din partea administrației feroviare ungare MAV-START, în zilele de 3 ș
Poppe (OIF): Pacea nu este niciodată dobândită definitiv; nu există pace durabilă fără instituții solide și dialog
O pace durabilă presupune existența unor instituții solide și a dialogului, iar UCESIF lucrează tocmai în această direcție, a declarat, luni, Eric Poppe, reprezentantul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est. 'Pacea nu este niciodată dobândită definitiv și nu există pace durabilă fără
Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), în perioada 20-22 octombrie 2026
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat agenda pentru ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică, organizat alături de Bitdefender în perioada 20-22 octombrie 2026, la București. BCC2026 va reuni reprezentan
Fudulea (CES): Dialogul și consensul sunt arma noastră cea mai puternică
Dialogul și consensul reprezintă cea mai puternică armă în vremuri tulburi, în care consiliile economice și sociale sunt atacate în calitate de instituții ale dialogului și consensului, a declarat, luni, președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea. 'Avem nevoie astăzi de modele mai mult decât
Ghigiu: Progresul economic este sustenabil doar când se traduce prin salarii corecte și servicii publice de calitate
Progresul economic este cu adevărat sustenabil doar atunci când se traduce prin salarii corecte, servicii publice de calitate și acces egal la educație și sănătate, a declarat, luni, președintele Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu. 'Din perspectiva social-democrată pe care o reprezint
UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organiz
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ








