Teodorovici: Întregul pachet privind supravegherea financiară se află la nivel de PE şi mâine ar putea începe discuţiile în Trialog
Pachetul privind sistemul european de supraveghere financiară a obţinut o poziţie comună din partea Consiliului UE pentru afaceri Economice şi Financiare, întregul pachet se află la nivel de Parlament, iar discuţiile ar putea începe miercuri, în Trialog, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, care a prezidat marţi a doua reuniune a Ecofin.
"A fost discuţia vis-a-vis de pachetul privind sistemul de supraveghere la nivel european, supravegherea financiară, desigur, situaţia economică la nivel european. Referitor la partea de supraveghere financiară, aici, după cum ştiţi, la prima noastră şedinţă, a Ecofin, am decis în Consiliu să împărţim, dacă se poate spune aşa, cele două pachete. Primul, legat de spălarea banilor, a fost trimis, desigur în baza unui consens, către Parlamentul European, pentru Trialog. S-a cerut un astfel de accept, o astfel de poziţie comună din partea Consiliului. Şi astăzi putem spune că întregul pachet privind supravegherea financiară se află la nivel de Parlament şi discuţiile, dacă nu mă înşel, vor începe chiar mâine, în Trialog. De asemenea a fost propunerea, comunicarea Comisiei referitor la taxare, la modul în care se iau deciziile vis-a-vis de taxare la nivel european. Aici au fost păreri împărţite din partea celor prezenţi, din partea colegilor miniştri de finanţe. Este oricum un subiect asupra căruia ştiţi foarte bine că doar Consiliul European poate să decidă, dar asupra căruia vom mai avea alte runde de discuţii. Şi aici s-a pus în discuţie trecerea de la sistemul de astăzi (...) la un alt sistem pe care comisia îl vede mult mai eficient, deci majoritatea calificată. Şi aici, cum spuneam, discuţia va continua. Este un subiect desigur sensibil şi aici vor fi cu siguranţă multe runde de discuţii", a explicat Teodorovici.
Potrivit acestuia, un alt subiect abordat a fost cel legat de descărcarea bugetară pentru anul 2017 şi aprobarea liniilor directoare pentru bugetul anului următor.
"Desigur, a fost şi propunerea din partea colegului olandez în ceea ce priveşte prezentarea unei propuneri privind impozitarea vis-a-vis de sectorul de aviaţie. Aici a fost doar o prezentare, au fost spuse punctele de vedere din partea miniştrilor dar, la fel, un subiect asupra căruia şi la nivel de Comisie şi noi, ca Preşedinţie, vom mai avea cu siguranţă multe discuţii în consilii. Cam în mare astea au fost subiectele. Oricum, următoarele două reuniuni ale Ecofin - martie şi cea de la Bucureşti, vor fi cu siguranţă cu o agendă foarte încărcată, pentru că subiectele sunt foarte multe şi ştiţi foarte bine că România şi-a asumat o abordare foarte ambiţioasă, foarte, să zic aşa, puţin aşa pragmatică şi, până acum cel puţin, situaţia arată că ne-am atins acest obiectiv şi vom continua să derulăm toate discuţiile, pe toate dosarele aflate în discuţie. Ştiţi foarte bine, sunt aproape 200 de dosare aflate într-o fază sau alta, fie în Consiliu fie în Parlament, asupra cărora vom avea discuţii. Încercăm să le închidem cât mai curând", a mai spus ministrul Finanţelor.
AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l