România a avut a doua mare creştere din Uniunea Europeană la consumul de energie primară în 2017
Consumul de energie în Uniunea Europeană a continuat să crească în 2017, pentru al treilea an consecutiv, consumul de energie primară ajungând la 1,561 miliarde tone echivalent petrol, iar consumul final de energie la 1,222 miliarde tone echivalent petrol, arată datele publicate joi de Eurostat.
Potrivit sursei citate, în ambele cazuri este vorba despre creşteri de aproximativ 1%, comparativ cu 2016.
În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri ale consumului de energie primară în 2017, comparativ cu 2016, au fost înregistrate în Malta (avans de 12,9%, până la 800.000 de tone echivalent petrol) şi România (creştere de 5,7%, până la 32,4 milioane tone echivalent petrol).
Pe de altă parte, consumul de energie primară a scăzut în 2017, faţă de 2016, în opt state membre: Estonia, Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Finlanda, Olanda, Franţa şi Belgia.
Când vine vorba despre consumul final de energie, în perioada de referinţă acesta a scăzut doar în patru state membre, raportat la 2016: Belgia, Marea Britanie, Italia şi Slovenia. În România, consumul final de energie a crescut cu 4,4%, până la 23,2 milioane tone echivalent petrol.
Eurostat subliniază că Uniunea Europeană s-a angajat să scadă consumul de energie cu 20% până în 2020, când consumul de energie primară ar trebui să fie de 1,483 miliarde de tone echivalent petrol, iar consumul final de energie de 1,086 miliarde de tone echivalent petrol.
Creşterea consumului de energie pentru al treilea an consecutiv în 2017 duce UE şi mai departe de ţintele sale în domeniul eficienţei energetice. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzoianu: Ministerul Mediului a câștigat, în primă instanță, procesul de contestare a raportului Corpului de control referitor la Pădurea Băneasa
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a câștigat în primă instanță procesul privind raportul Corpului de control, referitor la drumul din Pădurea Băneasa, document contestat de Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva Ilfov, a anunțat, marți, pe pagina sa de socializare, ministra Diana Buzoianu. 'Astăzi, Ministeru
Denunțarea unilaterală a contractului de peaj din partea Romsilva față de accesul în Greenfield Băneasa este abuzivă (organizație)
Decizia Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) - Romsilva de denunțare unilaterală a contractului de peaj, care permite accesul locuitorilor din cartierul rezidențial Greenfield prin drumul forestier din Pădurea Băneasa, este o măsură abuzivă, nejustificată și profund inechitabilă, susține Federația Greenfield Băneasa, într-un comunicat de presă transmis, marți, AG
CNAB a primit trei oferte de la firme internaționale pentru studiul de fezabilitate privind modernizarea Aeroportului Băneasa
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a primit, din partea unor firme internaționale de proiectare și inginerie, trei oferte de participare la licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent strategiei de dezvoltare pe termen mediu și lung a Aeroportului Internațional București Băneasa 'Aurel Vlaicu'.
Specialiști din industria IT se reunesc la PeakIT, pe 22-23 aprilie, la Brașov
Profesioniști de top din industria românească de software participă la Brașov, pe 22-23 aprilie, la ediția 2026 a evenimentului PeakIT, organizat de AgileHub. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, conferința a devenit în ultimii opt ani, principalul punct de întâlnire al specialiștilor tech din centrul țării și un spațiu de discuț
Ministerul Mediului: Statutul de geoparc UNESCO se va acorda pentru patru ani, cu evaluări periodice riguroase
Statutul de geoparc UNESCO se va acorda pentru o perioadă limitată, de patru ani, cu evaluări periodice riguroase, ceea ce asigură menținerea unor standarde înalte de management și implicare locală, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Guvernul României a adoptat, recent, la p
TPBI: Stație nouă la Gara de Nord pe traseul liniei 105, de joi
Autobuzele linie de transport în comun 105 vor opri, de joi, la o nouă stație la Gara de Nord, a anunțat, marți, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Astfel, autobuzele liniei 105 vor opri, pe sensul spre 'Valea Oltului', și în stația 'Gara de Nord', situată pe Bulevardul Dinicu G
Pîslaru: Am primit, de la Parchetul European, confirmarea că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare
Parchetul European a confirmat oficial că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. 'Am primit, din partea Parchetului European, confirmarea oficială că a început investigația în cazul achiziți
Platformă investiții: ETF-urile și acțiunile tech, cele mai tranzacționate; tinerii sub 30 de ani reprezintă un sfert dintre utilizatori
Tinerii sub 30 de ani reprezintă un sfert dintre utilizatorii unei platforme de investiții, iar ETF-uri și acțiunile tech sunt cele mai tranzacționate, arată o analiză de specialitate, publicată marți. Conform XTB, un utilizator din patru are între 18 și 30 de ani (26%), iar peste 40% dintre cei din această categorie sunt deja activi în piață.
BNR realizează o cercetare statistică despre finanțarea și consumul gospodăriilor populației, în colaborare cu INS
Banca Națională a României (BNR) va realiza cercetarea statistică 'Finanțarea și consumul gospodăriilor populației', în colaborare cu Institutul Național de Statistică (INS), a anunțat, marți, banca centrală, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Cercetarea se derulează începând din anul 2010, o dată la trei ani, s
Reportul la Joker depășește 12,68 milioane de euro, iar la Loto 6/49, peste trei milioane de euro
Reportul la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 64,61 milioane de lei (peste 12,68 milioane de euro), iar la categoria a II-a la depășește 179.900 de lei (circa 35.300 de euro), arată datele Loteriei Române, publicate marți. Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la cele de sâmbătă,
Cererea pentru servicii de curățenie, în România, a crescut cu 57%, în martie (platformă)
Cererea pentru servicii de curățenie, în România, a înregistrat o creștere sezonieră la începutul primăverii, de 57%, comparativ cu media lunară din perioada de iarnă (noiembrie - februarie), arată datele analizate de o platformă online pentru servicii locale. Potrivit cercetării HomeRun, cel mai căutat serviciu a fost curățenia la domi
România pregătește scheme de ajutor de stat de aproximativ 5 miliarde de euro pentru investiții strategice, până în 2032 (analiză)
România pregătește un nou pachet de politică industrială, care include nouă scheme de ajutor de stat, cu un buget estimat de aproximativ cinci miliarde de euro, până în anul 2032, inclusiv un instrument dedicat proiectelor de peste 200 milioane de euro, potrivit unei analize de specialitate, publicată marți. Conform consultanților EY Rom&acir
Bursa de la București a deschis pe verde ședința de marți
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de marți, iar rulajul se cifra la 13,37 milioane de lei (2,62 milioane de euro), după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,46%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor
Nazare: România a câștigat un arbitraj internațional cu o miză de peste 300 de milioane de euro în cazul Casa Radio
România a câștigat un arbitraj internațional cu o miză de peste 300 de milioane de euro în cazul proiectului Casa Radio din București, iar Ministerul Finanțelor a avut un rol major în acest proces, prin coordonarea componentei financiare, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe
UNSAR: Despăgubirile pentru locuințe au ajuns la 209 milioane lei în 2025, în creștere cu 14%
Companiile de asigurări au achitat, în 2025, despăgubiri de 209 milioane de lei pentru refacerea locuințelor asigurate, în creștere cu 14% față de anul precedent, potrivit datelor ASF, prezentate într-un comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Conform sursei citate, suma este cu 14%







