Isărescu: ROBOR a ajuns un fel de terorist, umblă prin toată societatea şi nu-l prinde nimeni
Atribuirea unui sens malefic expresiei "a te înţelege" este total improprie, în condiţiile în care în economia de piaţă are loc o înţelegere între cumpărător şi vânzător, afirmă guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, potrivit căruia ROBOR a ajuns un fel de terorist care umblă prin toată societatea şi nu-l prinde nimeni.
"Pot să spun ceva pentru că am auzit în alte părţi, că băncile s-au înţeles între ele. Deci aici este mare neînţelegere. Îmi pare rău că a cuprins toată societatea românească şi a ajuns acest ROBOR un fel de terorist, aşa, de umblă prin toată societatea şi nu-l prinde nimeni", a spus Isărescu.
El a explicat că din 1991 s-a înfăptuit reforma bancară şi monetară din România, iar Banca Naţională nu a mai avut un cont de clienţi, în afară de băncile pe care le licenţiază. Sistemul se numeşte sistem bancar pe două etaje.
"A fost şi o glumă atunci în 91- 92, nu ştiu câţi ani aveaţi dumneavoastră, dar se făcea aici o glumă, "care e etajul 1 şi care e etajul 2. Deci de la Banca Centrală pleacă masa monetară, banii tari cum se numesc, îi mai spunem noi lichiditate, prin băncile pe care le licenţiem. Între cei care au cont la noi, eu acum simplific, mai este Trezoreria statului. Unele bănci au exces de lichiditate, în sensul că au bani suficienţi cu care îşi fac rezerva minimă obligatorie, adică ţin în contul de la Banca Naţională un minim necesar, altele au surplus de lichiditate. Cele cu surplus negociază, se înţeleg, ca să fie clar, se înţeleg cu cele care au deficit, stabilesc o dobândă şi fac schimbul. Deci căpătarea unui sens malefic cuvântului a te înţelege e total improprie. Vă întreb şi eu pe dumneavoastră, că i-am mai rugat pe colegi să întrebe: când vă duceţi în piaţă şi bateţi mâna cu un vânzător nu vă înţelegeţi cu el? Nu-i daţi cu parul în cap, nu? Asta este economia de piaţă. Are loc o înţelegere între un vânzător şi un cumpărător. S-a făcut aşa o propagandă că dacă băncile se înţeleg între ele se cartelizează. Nu este aşa", a afirmat Isărescu.
De asemenea, el e explicat că dobânzile pot fluctua în piaţă şi în urma acţiunilor Ministerului de Finanţe.
"Hai să luăm primele 15 zile ale acestui an. A fost exces de lichiditate. Ştiţi de ce? Deci nu a venit guvernatorul, nu a venit nimeni şi a făcut aşa să coboare dobânzile. Ministerul de Finanţe, mare jucător, Trezoreria statului este cel mai mare bancher al României, a făcut plăţi aşa cum face de obicei, eu aş putea să spun uşor peste ceea ce ne aşteptam, pensii, salarii către bugetari şi aşa mai departe. Şi băncile au avut exces de lichiditate. Ele au fost pentru câteva zile unele cu deficit şi altele cu excedent şi au ajuns toate cu excedent. Şi atunci se poate întreba, nu s-au cartelizat? Da. În clipa aceea fiind toate cu excedent au făcut un fel de cartel. Dar are vreo valoare acel cartel? Au coborât dobânda până la 1,5% şi acolo au băgat toţi banii la facilitatea de depozit", a spus Isărescu.
Guvernatorul BNR a menţionat că apoi lichiditatea a dispărut, dar nu ca urmare a unei înţelegeri malefice.
Pe de altă parte, şeful băncii centrale nu a dorit să ofere amănunte referitoare la discuţiile din această săptămână din cadrul Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM).
"Am prezentat un raport de evaluare. Parte din el îl cunoaşteţi, deci nu mai vreau să comentez şi am hotărât să înfiinţăm un grup de lucru tehnic, pentru că toate aceste chestiuni sunt tehnice, şi peste două săptămâni, adică în jur de 18, dacă nu mă înşel, să ne vedem din nou şi atunci probabil veţi avea şi alte detalii. Deocamdată atât", a mai spus Isărescu. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dădârlat, Ady Ivașcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Nazare: Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri
Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Există un risc al retrogradării, același lucru vi l-am spus și înainte de raportul Fitch și înainte de raportul M
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a săptămânii, iar rulajul s-a cifrat la 266,7 milioane de lei (50,5 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,21%, până la
Parlament-audieri miniștri/ Tanczos Barna: Sunt convins că se pot face plățile începând cu data de 16 octombrie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate demara pe 16 octombrie plata subvenției către fermieri, a afirmat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului. 'Am avut multe discuții cu APIA în legătură cu avansul pentru anul 2026. Eu le-am cerut ca p&acir
Bucura-Oprescu: Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile pe care le gestionăm
Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile existente, în condițiile în care inteligența artificială transformă profesii, digitalizarea schimbă modul în care lucrăm, iar tranziția verde schimbă industrii, a declarat, luni, chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu. 'Lumea muncii s
Circulația unor trenuri internaționale va fi modificată în 3 și 4 octombrie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria
Circulația mai multor trenuri internaționale va fi modificată în zilele de 3 și 4 octombrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, a anunțat, luni, CFR Călători. 'CFR Călători informează că, în urma unei avizări primite din partea administrației feroviare ungare MAV-START, în zilele de 3 ș
Poppe (OIF): Pacea nu este niciodată dobândită definitiv; nu există pace durabilă fără instituții solide și dialog
O pace durabilă presupune existența unor instituții solide și a dialogului, iar UCESIF lucrează tocmai în această direcție, a declarat, luni, Eric Poppe, reprezentantul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est. 'Pacea nu este niciodată dobândită definitiv și nu există pace durabilă fără
Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), în perioada 20-22 octombrie 2026
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat agenda pentru ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică, organizat alături de Bitdefender în perioada 20-22 octombrie 2026, la București. BCC2026 va reuni reprezentan
Fudulea (CES): Dialogul și consensul sunt arma noastră cea mai puternică
Dialogul și consensul reprezintă cea mai puternică armă în vremuri tulburi, în care consiliile economice și sociale sunt atacate în calitate de instituții ale dialogului și consensului, a declarat, luni, președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea. 'Avem nevoie astăzi de modele mai mult decât
Ghigiu: Progresul economic este sustenabil doar când se traduce prin salarii corecte și servicii publice de calitate
Progresul economic este cu adevărat sustenabil doar atunci când se traduce prin salarii corecte, servicii publice de calitate și acces egal la educație și sănătate, a declarat, luni, președintele Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu. 'Din perspectiva social-democrată pe care o reprezint
UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organiz
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ








