Proiect buget 2019/Riscurile care pot afecta creşterea economică din România sunt, în principal, externe
Riscurile care pot afecta economia reală şi, implicit, obiectivul de creştere economică din România sunt în principal de natură externă, iar evenimentele internaţionale, care amplifică tensiunile geopolitice, ar putea conduce la o depreciere a cursului de schimb, notează Ministerul Finanţelor Publice (MFP), în Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020-2022, publicat joi seara.
"Riscurile care pot afecta economia reală şi implicit obiectivul de creştere economică sunt în principal de natură externă. Economia românească, ca parte a economiei europene, depinde de contextul economic internaţional şi, în special, de creşterea economică din principalele ţări partenere din punct de vedere comercial. Un prim risc pe termen mediu îl reprezintă condiţiile în care se realizează ieşirea Marii Britanii din UE. Prevederile proiectului de acord arată că, din punct de vedere al schimbărilor comerciale, nu există factori adverşi, cel puţin până în anul 2022. Estimările Comisiei Europene şi ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză indică un impact moderat al Brexit, apreciat până la maxim 0,2% din PIB pe ansamblul UE şi mai redus în cazul României, care s-ar putea dovedi în final chiar mai mic. Mai mult, protejarea drepturilor lucrătorilor români din Marea Britanie, conform proiectului de acord, va avea un efect pozitiv asupra contului curent al balanţei de plăţi", se precizează în document.
Potrivit sursei citate, o posibilă supraîncălzire a economiei americane ar putea declanşa o înăsprire mai rapidă a politicii monetare cu impact negativ asupra pieţelor emergente.
"Pentru anii 2019 şi 2020, se aşteaptă o creştere robustă a economiei globale, în uşoară încetinire faţă de anii 2017 şi 2018, respectiv de 3,7% în fiecare an conform WEO publicat de FMI în octombrie 2018 şi de 3,5% anual în cazul Prognozei de toamnă a Comisiei Europene. Totuşi, riscurile negative la adresa contextului mondial sunt în creştere în condiţiile unei incertitudini ridicate cu privire la politicile economice şi comerciale ale Statelor Unite. O posibilă supraîncălzire a economiei americane ar putea declanşa o înăsprire mai rapidă a politicii monetare cu impact negativ asupra pieţelor emergente, determinată de migrarea fluxurilor de capital din aceste zone către SUA, atrase de dobânzile mai mari. Având în vedere caracterul deschis al economiei UE, aceasta ar fi, de asemenea, afectată. Deteriorarea contului curent al Statelor Unite ar putea escalada disputele comerciale, acest lucru afectând, în principal, China. La nivel mondial, de asemenea, ar putea avea loc o amplificare a incertitudinii, cu efect asupra încrederii investitorilor, investiţiilor şi creşterii economice", se arată în Raport.
MFP menţionează, totodată, că pe plan intern "riscurile sunt în general pozitive", iar tensiunile internaţionale ar putea conduce la o depreciere a cursului de schimb şi implicit, la rate ale inflaţiei peste nivelul prognozat.
"Pe plan intern, riscurile sunt în general pozitive. De asemenea, redresarea cererii pe piaţa imobiliară, pe segmentul locuinţelor, ar putea antrena o relansare a activităţii în construcţii. Riscurile interne asociate evoluţiei inflaţiei sunt date de apariţia unor condiţii meteorologice nefavorabile cu efect asupra preţurilor produselor agroalimentare, în contextul în care prognoza are în vedere ani agricoli normali, şi de consecinţele pestei porcine africane. Totodată, evenimentele internaţionale, care amplifică tensiunile geopolitice, ar putea conduce la o depreciere a cursului de schimb. Aceste riscuri pot conduce la rate ale inflaţiei peste nivelul prognozat", se arată în document.
Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA), potrivit datelor publicate, joi, de MFP.
Veniturile bugetului general consolidat proiectate pentru 2019 sunt estimate la 341,4 miliarde de lei, respectiv 33,4% din PIB. Potrivit estimărilor autorităţilor, cele mai mari venituri sunt prevăzute la contribuţiile de asigurări sociale - 11,5%, TVA - 6,8 %, accize - 3%, impozit pe salarii şi pe venit - 2,3% din PIB.
Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anul 2019 sunt estimate la 367,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 35,9% din PIB. Cele mai mari ponderi în PIB le au cheltuielile cu asistenţa socială - estimate la 109,8 miliarde lei, respectiv 10,7% din PIB (se menţin la aceeaşi pondere ca şi în anul 2018) şi cheltuielile de personal - în sumă de 102,5 miliarde lei (10% din PIB). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Daniela Juncu)
Citeşte şi:
* Proiect buget 2019/Orele suplimentare se vor compensa numai cu timp liber, în perioada 2019 - 2021
* Proiect buget 2019/Ministerul Finanţelor: Alocări record pentru bugetele locale
* Proiect buget 2019/Cheltuielile destinate investiţiilor în 2019 sunt prevăzute la 4,62% din PIB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l