ANCOM: Netcity trebuie să asigure accesul la infrastructură tuturor furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice, în condiţii echivalente
Netcity are obligaţia să asigure accesul la infrastructură în condiţii echivalente tuturor furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice care solicită sau beneficiază deja de acces la infrastructură, iar cererile de acces pot fi refuzate doar pentru motive obiective, precizează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
"Adoptarea acestei decizii este rezultatul unui proces deosebit de laborios derulat pe parcursul mai multor ani în contextul adoptării unei noi legislaţii în domeniul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice. Sper ca, în următoarele luni, să vedem cu toţii schimbările pe care această decizie le va genera în Bucureşti. Decizia facilitează o concurenţă reală la nivelul capitalei, care se va reflecta în preţuri mai atractive şi servicii competitive", susţine preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu.
Potrivit arbitrului telecom, "Netcity are obligaţia să asigure accesul la infrastructură în condiţii echivalente tuturor furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice care solicită sau beneficiază deja de acces la infrastructură, dacă aceştia se află în circumstanţe echivalente".
"În cazul în care dezvoltatorul acordă condiţii mai favorabile unui furnizor, atunci are obligaţia să acorde aceleaşi condiţii tuturor furnizorilor, pe baze nediscriminatorii. Totodată, Netcity are obligaţia să asigure terţilor (furnizorilor) acces la infrastructură cel puţin în aceleaşi condiţii, inclusiv în ceea ce priveşte calitatea, cu cele pe care şi le aplică sau pe care le aplică şi persoanelor juridice din acelaşi grup şi să trateze în acelaşi interval de timp cererile de acces la infrastructură sau solicitările de informaţii transmise de furnizori. Dezvoltatorul proiectului va publica pe pagina de internet informaţii precum: amplasarea canalizaţiei (lista străzilor şi imobilele acoperite de reţea), condiţiile tehnice de acces şi tarifele aferente, regulile pentru utilizarea eficientă a canalizaţiei, termenul de soluţionare a cererilor de acces şi de punere la dispoziţie a elementelor de infrastructură şi indicatorii de calitate. Netcity are obligaţia de a publica şi contractele cadru de acces la infrastructură fizică şi de a pune la dispoziţia furnizorilor interesaţi un punct de contact pentru furnizarea de informaţii şi gestionarea cererilor de acces", se menţionează în comunicatul citat.
ANCOM subliniază că dezvoltatorul poate refuza cererile de acces numai din motive obiective, precum: imposibilitatea tehnică, lipsa spaţiului disponibil, afectarea integrităţii şi securităţii reţelelor deja instalate sau existenţa riscului de interferenţe semnificative cauzate de furnizarea serviciilor pe elementele de reţea care ar urma să fie instalate.
"Serviciile pe care dezvoltatorul este obligat să le pună la dispoziţia furnizorilor interesaţi sunt serviciul de închiriere tubetă transport, serviciul de închiriere tubetă racord şi serviciul de închiriere fibră optică neechipată branşament FTTB. Netcity are la dispoziţie un termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei ANCOM, pentru a pune în acord contractele în vigoare cu dispoziţiile deciziei", notează Autoritatea.
Conform grilei tarifare revizuite de ANCOM, Netcity Telecom nu poate percepe mai mult de 73,16 euro/km/lună pentru serviciul de închiriere tubetă transport, 0,224 euro/metru/lună pentru serviciul de închiriere tubetă racord şi 0,277 euro/metru/lună pentru serviciul branşament FTTB.
"Tarifele pentru serviciul închiriere tubetă transport şi închiriere racord vor fi multiplicate cu 1,27 în cazul instalării de cablu coaxial şi, respectiv, cu 1,5 în cazul instalării de cablu cu fire de cupru torsadate. Tarifele maxime stabilite nu includ TVA. Contractele de acces la infrastructură dintre furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi Netcity se vor încheia în maxim 30 de zile de la primirea cererii de acces, iar în cazul modificării sau completării unui contract termenul maxim de negociere este de 15 zile de la data primirii cererii. Durata contractului de acces la infrastructură se stabileşte prin negociere între părţi şi poate fi cuprinsă între 3 ani şi 5 ani", precizează ANCOM.
Decizia pentru stabilirea şi impunerea condiţiilor tehnice şi economice în care se realizează accesul la infrastructura fizică realizată de societatea 'Netcity Telcom' SRL a intrat în vigoare la data de 15 ianuarie 2019, data comunicării sale către Netcity, şi are caracter obligatoriu.
Compania Netcity Telecom atenţiona, miercuri, într-un comunicat de presă, că investiţiile private în infrastructură, bugetul local şi confortul populaţiei pot fi afectate de noua decizie a ANCOM de reducere a tarifelor serviciilor de acces pentru operatorii de telecomunicaţii la reţeaua metropolitană pentru fibră optică a Municipiului Bucureşti, sub nivelul tarifelor reglementate prin contractul de concesiune.
"În consecinţă, compania va căuta soluţiile necesare pentru restabilirea unui cadru de operare echitabil pentru proiectul realizat în parteneriat cu Municipiul Bucureşti, în vederea susţinerii investiţiilor 100% private în infrastructura Capitalei. Netcity este o companie care urmăreşte constant respectarea reglementărilor din domeniul infrastructurii şi a cadrului legal general. Este necesar ca orice intervenţie a autorităţilor să asigure previzibilitatea şi condiţiile de stabilitate necesare unui climat investiţional rezonabil, esenţial pentru proiectul Netcity, şi în egală măsură să ia în considerare investiţiile necesare pentru întregul proiect. Trebuie avute în vedere, de exemplu, atât investiţiile considerabile efectuate în anul 2018, pe parcursul căruia reţeaua s-a dezvoltat cu aproximativ o treime din lungimea actuală, cât şi nivelul crescut de fonduri necesare pentru extinderea cât mai rapidă a reţelei la nivelul întregului oraş", susţin reprezentanţii Netcity Telecom.
În ceea ce priveşte modificarea tarifelor stabilite în urma unei licitaţii publice prin contractul de concesiune încheiat în parteneriat cu municipiul Bucureşti, dincolo de aspectele de principiu, decizia de scădere a acestora nu are niciun efect direct în beneficiul consumatorilor, spune sursa citată.
"Proiectul Netcity nu a avut şi nu are un impact direct la nivelul tarifelor serviciilor plătite de utilizatorii finali, ci contribuie la creşterea concurenţei între diverşi operatori, lucru dovedit de evoluţia descendentă a preţurilor serviciilor oferite de operatorii de internet, telefonie şi televiziune de la lansarea proiectului Netcity până în prezent", notează Netcity Telecom.
Netcity Telecom a fost fondată în anul 2007 pentru construcţia şi operarea reţelei metropolitane pentru fibră optică a municipiului Bucureşti "Netcity', cu scopul de a facilita mutarea cablurilor aeriene în subteran.
Societatea face parte dintr-un grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, alături de Electrogrup SA, Direct One SA, Nova Power & Gas SRL, precum şi WESEE SRL, reunit sub umbrelă holdingului E-INFRA. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
