CCIR iniţiază un chestionar cu privire la ţările de interes pentru dezvoltarea afacerilor pe pieţele internaţionale
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) va consulta mediul de business din România, în perioada 15 ianuarie-15 februarie, cu privire la ţările de interes pentru dezvoltarea afacerilor pe pieţele internaţionale printr-un scurt chestionar, găzduit pe site-ul instituţiei.
Conform unui comunicat al CCIR remis marţi AGERPRES, prin acest sondaj, oamenii de afaceri români au posibilitatea de a-şi exprima opţiunile urmând ca, ulterior, CCIR să le faciliteze contactele externe de afaceri. Rezultatul consultării efectuate de CCIR va fi comunicat şi autorităţilor, pentru ca şi acestea sa vină în sprijinul mediului de afaceri autohton.
Răspunsurile oferite de companiile din România se vor consolida în informaţii exacte care vor sta la baza stabilirii destinaţiilor pentru misiunile economice ale CCIR ce se vor organiza în anul 2019. În acest fel, misiunile economice se vor stabili în funcţie de priorităţile mediului de afaceri şi, astfel, eficienţa acestora va creşte.
Totodată, companiile care participă la sondaj vor beneficia de prioritate în misiunile economice către ţările pentru care şi-au arătat interesul.
Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează în mod frecvent misiuni economice în străinatate, în vederea promovării business-ului românesc pe plan extern.
Conform reprezentanţilor CCIR, în scopul eficientizării impactului asupra mediului de afaceri şi, totodată, răspunzând în mod concret la cerinţele acestuia, Camera Naţională îşi doreşte organizarea unor astfel de misiuni economice în deplina concordanţă cu nevoile antreprenorilor din România. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNPP: 4.684.474 de pensionari, la finele lunii martie 2026; pensia medie a fost de 2.782 de lei
Un număr de 4.684.474 de pensionari era înregistrat în martie 2026 în România, cu 3.618 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.782 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat l
Bursa de la București a câștigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București a câștigat peste 15,57 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în creștere cu 2,8% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea schimburilor a urcat cu 12,4%, deși au fost doar patru ședințe de tranzacționare. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitaliza
Hidrologi: Debitul Dunării se va situa sub media lunii aprilie, în zilele următoare; nivelul râurilor va fi oscilant
Debitul fluviului Dunărea, la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere, pe parcursul următoarei săptămâni, până la 5.300 metri cubi/secundă, sub media lunii aprilie, arată prognoza de specialitate, publicată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit hidrologilor, în
ACAROM: Producția autohtonă de autoturisme a scăzut cu 4,5%, în martie
Producția de autoturisme din România a înregistrat o scădere de 4,5%, în luna martie a acestui an față de perioada similară din 2025, arată datele publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Potrivit sursei citate, în prima lună de primăvară din 2026, au fost produse, la nivel națion
Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști: Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri cu 350.000 de lei
Loteria Română suplimentează cu 350.000 de lei fondul de câștiguri pentru Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști organizate sâmbătă, 11 aprilie, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc câte două extrageri, una principală și una suplimentară. Potrivit unui comunicat al companiei, transmi
Autoritatea Vamală Română cooperează cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova pentru facilitarea traficului transfrontalier
Experți ai Autorității Vamale Române (AVR) și ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova au avut câteva întâlniri de lucru în punctele de trecere a frontierei Costești-Stânca, Sculeni-Sculeni și Cahul-Oancea pentru facilitarea traficului transfrontalier. 'În perioada 7-9 aprilie, în punctele
Complexul Hotelier Măgura din Eforie Sud, vândut cu 2,5 milioane de euro, fără TVA
Complexul Hotelier Măgura din stațiunea Eforie Sud s-a vândut la prețul de 2,5 milioane de euro, fără TVA, potrivit unui raport transmis de Societatea Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră Bursei de Valori București (BVB). Procedura a avut loc prin licitație publică cu strigare. 'Consiliul de Administrație al soci
Peste 200 de expozanți la AgriXpo Brașov 2026, între 24 și 27 septembrie, în incinta Fabricii de Zahăr Bod
Peste 200 de expozanți vor participa, în perioada 24-27 septembrie, la AgriXpo Brașov 2026, un eveniment dedicat agriculturii, ce va avea loc în județul Brașov, în incinta Fabricii de Zahăr Bod. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) postat pe site-ul instituției, Direcția pentru Agr
Aprovizionarea cu apă în ogor se va încadra în limite satisfăcătoare în următoarele zile în majoritatea zonelor de cultură (agrometeo)
Aprovizionarea cu apă în ogor se va încadra în limite satisfăcătoare în următoarele zile în majoritatea zonelor de cultură, potrivit prognozei de specialitate emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Meteorologii arată, însă, că în Maramureș, în cea mai mare parte a Crișanei și, iz
Cel mai rapid caz de exfiltrare a datelor a fost de doar șase minute, în 2025 (analiză Eset)
Atacatorii cibernetici utilizează Inteligența Artificială (AI) pentru a maximiza eficiența tacticilor, tehnicilor și procedurilor (TTP) deja testate și validate, iar cel mai rapid caz de exfiltrare a datelor, înregistrat anul trecut, a fost de doar șase minute, în scădere de la 4 ore și 29 de minute, în 2024, se arată într-o analiză, publicată
Transportul rutier de pasageri a scăzut cu 4,2%, în 2025 (INS)
Transportul rutier de pasageri a înregistrat o scădere cu 4,2% în 2025, comparativ cu anul anterior, în ceea ce privește numărul de pasageri transportați, în timp ce parcursul acestora a crescut cu 7,5%, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, distanța medie de tr
Șerban: Astăzi am semnat contracte de finanțare cu SRI,STS și SPP ce vizează achiziția de vehicule electrice și dezvoltarea infrastructurii de încărcare
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a semnat, joi, trei contracte de finanțare cu Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, investițiile vizând achiziția de vehicule electrice și dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare. 'Astăzi, am semnat trei contracte de finanțare c
Amenzi de 3,8 milioane lei, aplicate de ANPC în urma controalelor din perioada 6-9 aprilie 2026
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 6-9 aprilie 2026, o serie de acțiuni de control la nivel național, având ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor, în urma cărora au fost aplicate amenzi de aproximativ 3,8 milioane lei. Conform unui comunicat
ANAR a aplicat amenzi în valoare de 2,58 de milioane de lei, în primele două luni ale acestui an
Echipele de control din cadrul Inspecției Naționale a Apelor au aplicat amenzi în valoare de 2,58 de milioane de lei, în primele două luni ale acestui an, potrivit datelor publicate, joi, de Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), pe pagina oficială de
Circa 85% dintre români petrec Paștele acasă; tot mai mulți își ajustează bugetele (studiu)
Majoritatea românilor (85%) vor petrece Paștele din 2026 acasă, în familie, cel mai ridicat procent din ultimii trei ani, în condițiile în care presiunile inflaționiste determină ajustări ale bugetelor, arată un studiu Reveal Marketing Research. Conform sursei citate, 31% dintre respondenți intenționează să reducă cheltuielile, iar 42%









