logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Lungu (AFEER): Nicăieri în UE nu s-a trecut de la piaţa liberă de energie la preţuri reglementate atât de brusc şi fără consultări

Imagine din galeria Agerpres

Nicio ţară din Uniunea Europeană nu a revenit la preţurile reglementate de energie, după liberalizarea pieţei, atât de brusc şi fără niciun fel de consultare cu specialiştii din piaţă, cum se doreşte în România, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

Aceasta, în contextul în care Guvernul a aprobat pe 21 decembrie 2018 Ordonanţa de Urgenţă 114, care prevede revenirea la preţurile reglementate pentru toţi consumatorii casnici de energie în perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, măsură anunţată cu doar trei zile înainte.

Liberalizarea pieţei de energie a început la 1 iulie 2013, când 10% din cantitatea de energie furnizată consumatorilor casnici a fost achiziţionată din piaţa liberă, iar întregul proces de liberalizare a fost finalizat la 31 decembrie 2017.

"Cea mai mare problemă este că piaţa a aflat de acest lucru peste noapte şi există o sumedenie de contracte pe piaţă deja încheiate, atât de producători, cât şi de furnizori, care au avut obligaţia să achiziţioneze cantităţi mai mari de energie, mai ales după criza din iarna 2017", a spus Lungu.

Potrivit acestuia, piaţa liberalizată de energie din România funcţiona destul de bine până acum, cu o concurenţă din ce în ce mai mare între furnizori. Aceştia, în efortul de a-şi atrage cât mai mulţi clienţi casnici, practicau reduceri de preţuri şi tot felul de oferte, precum energie la pachet cu alte servicii, gaze, telefonie mobilă şi mentenanţă.

"Toate acestea se vor duce pe apa sâmbetei, ceea ce va reprezenta o perturbare masivă a pieţei", a explicat Lungu.

Întrebat dacă au mai fost cazuri în Uniunea Europeană când s-a revenit la preţuri reglementate după liberalizarea totală a pieţei, Lungu a răspuns: "Au mai fost intervenţii, dar nu de această amploare, adică nu atât de brusc şi fără a fi consultaţi specialiştii din piaţă şi operatorii".

"Sigur, într-o piaţă liberă există atât aspecte bune, cât şi părţi rele, însă totul trebuie făcut echilibrat şi, mai ales, să fie ascultaţi specialiştii", a adăugat el.

Potrivit unor date furnizate vara trecută de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), la solicitarea AGERPRES, numărul consumatorilor casnici de electricitate care au părăsit piaţa reglementată şi au ales să încheie contracte noi, pe piaţa liberă, a crescut de zece ori în perioada 31 decembrie 2016 - 31 martie 2018, ajungând la aproape 1,2 milioane.

Astfel, dacă la finele anului 2016, numărul consumatorilor casnici în regim concurenţial era de 128.692, un an mai târziu, la sfârşitul lui 2017, acesta ajungea la 901.854. Mai mult, în primele trei luni ale anului trecut, adică în primele trei luni de piaţă complet liberă, trendul a continuat, iar numărul casnicilor din piaţa liberă a ajuns la 1.189.528.

În total, în România, există 8.869.569 de consumatori de energie, din care 8,5 milioane de casnici şi 342.727 de noncasnici (industriali).

Totodată, Lungu a mai spus că o altă prevedere din OUG 114/2018 va afecta foarte mult segmentul de furnizare de energie, respectiv contribuţia de 2% din cifra de afaceri pe care toate companiile licenţiate de ANRE vor trebui să o plătească în bugetul autorităţii.

Lungu a explicat că niciun trader de energie nu vor putea plăti această contribuţie, întrucât marjele lor nete sunt de maximum 1 - 1,5%.

"ANRE publicase deja un ordin privind contribuţiile pe 2019, în funcţie de necesarul ANRE de resurse financiare, şi rezulta că această contribuţie ar fi trebuit să fie de 0,1% din cifra de afaceri. O creştere de 20 de ori pare să depăşească cu mult acest necesar şi am cerut explicaţii. În plus, contribuţiile se calculează în funcţie de cifra de afaceri pe anul anterior, însă, dacă se va aplica la cifra de afaceri din 2018, ar însemna că are efecte retroactive. Astfel că am solicitat aplicarea ei pentru cifra de afaceri din 2019", a adăugat Lungu.

De asemenea, Lungu a mai fost întrebat care sunt, în opinia sa, cauzele preţurilor mari din piaţă din aceste zile, preţuri care se apropie de cele record din iarna 2017. Oficialul AFEER a indicat producţia mică de energie hidro şi eoliană, precum şi consumul mare determinat de zilele friguroase şi a arătat că şi în ţările vecine, precum Ungaria şi Bulgaria, se înregistrează preţuri mari.

"Considerăm că preţurile vor continua să rămână la un nivel ridicat în perioada următoare, însă nu credem că vor exista probleme în siguranţa aprovizionării, întrucât stocurile de resurse sunt suficiente", a completat el.

Preţul energiei pe piaţa bursieră spot cu livrare în ziua de joi avre o medie de 411 lei pe MWh, depăşind cel mai mare nivel de anul trecut, de 406 lei pe MWh, înregistrat pe 3 decembrie 2018, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier OPCOM şi analizate de AGERPRES.

Preţul energiei cu livrare joi are un maxim de 610 de lei pe MWh în două intervale orare, respectiv între orele 16:00-17:00 şi 17:00-18:00. Spre comparaţie, cel mai mare preţ orar din istoria tranzacţiilor bursiere pe piaţa spot a fost de 680 de lei pe MWh, în februarie 2017. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 90

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie