Teodorovici: Deficitul bugetar pe 2018 este sub 2,97% din PIB
Deficitul bugetar pe anul 2018 va fi sub nivelul de 2,97% din PIB, urmând ca în 2019 să coboare spre 2,5% din PIB, a declarat, duminică, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
"Anul trecut se închide, pentru că datele oficiale vor fi undeva la finalul lunii martie, când şi Eurostat va veni şi va confirma exact, cu un deficit bugetar sub 3% din PIB. Noi am spus undeva sub 2,9% din PIB, în zona acea. Chiar dacă nu avem datele oficiale încă, vor fi date pe execuţia pe decembrie, la 25 ianuarie. Ca ministru de Finanţe, totuşi am anumite elemente şi pot să şi anticipez. Deci, nici vorbă să sărim de 3%. Noi am planificat pentru anul trecut 2,97%, dar va fi chiar sub acest nivel pe cash. La fel, pe ESA (deficitul bugetar n.r.) vom vedea cum se închide la final de prim trimestru pentru 2018, la fel sub 3%", a precizat, la Antena 3, ministrul Finanţelor.
Întrebat ce deficit bugetar "vrea" pentru anul 2019, Teodorovici a răspuns: "Nici vorbă de deficit de 5%. Undeva poate spre jumătate" .
"Pentru 2019, nici vorbă de deficitul de 5%. Nu e cât vreau. Ne-am propus undeva poate spre jumate din cifra pe care unii şi alţii o lansează", a adăugat şeful de la Finanţe.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), deficitul bugetului general consolidat s-a majorat cu 5,1 miliarde de lei în noiembrie 2018, ajungând la 26 de miliarde de lei după primele 11 luni din acest an, respectiv 2,7% din PIB. Faţă de aceeaşi perioadă din 2017 creşterea deficitului a fost de peste 2,5 ori.
În primele 11 luni din 2017, bugetul general consolidat se încheia cu un deficit de 10,2 miliarde de lei (1,21% din PIB). În perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2018 a fost consemnat un deficit bugetar de 20,9 miliarde de lei, respectiv 2,2% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 261,5 miliarde lei, reprezentând 27,5% din PIB, sunt cu 14,6% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 287,5 miliarde lei, s-au majorat cu 20,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2017.
Ţinta de deficit bugetar pentru anul 2018 este de 2,97% din PIB.AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Teodorovici: Noul preşedinte al ANAF nu are experienţă de sistem şi acesta poate fi un lucru pozitiv
Teodorovici: Proiectul de buget pe 2019 va fi prezentat public cel mai probabil săptămâna viitoare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Valentin Ionescu (ISF): Oricât de performante ar deveni sistemele inteligente, deciziile critice trebuie să rămână sub control uman
Instituțiile care vor reuși să facă față transformărilor generate de inteligența artificială, digitalizare, tensiuni geopolitice și schimbări climatice vor fi cele capabile să combine inovația cu responsabilitatea, tehnologia cu etica și eficiența cu reziliența, susține președintele Institutului de Studii Financiare (ISF), Valentin Ionescu. Po
Distrigaz Sud Rețele: Întrerupere a alimentării cu gaze naturale pe strada Maica Domnului din sectorul 2 al Capitalei
O avarie asupra unei conducte a rețelei de distribuție a gazelor naturale, produsă joi la un imobil de pe strada Maica Domnului din sectorul 2 al Municipiului București, a dus la întreruperea alimentării cu gaze naturale în zonă, informează Distrigaz Sud Rețele, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Ca urmare a unor lucră
AMOFM: Rata șomajului în București a scăzut la 0,43% în aprilie
Rata șomajului înregistrată în aprilie la nivelul Municipiului București a ajuns la 0,43%, în scădere cu 2,27% față de luna precedentă, arată datele publicate, joi, de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). În martie 2026, rata șomajului în Capitală a fost de 0,44%. Din totalul
Pistol: Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului (A3), aproape de finalizare (98%)
Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania (A3) este aproape de finalizare, în condițiile în care stadiul fizic al lucrărilor au ajuns la 98%, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (A3): Secțiu
Cererea pentru soiurile de lucernă de la Institutul de Cercetare Fundulea depășește producția de sămânță (cercetător)
Suprafața cultivată cu lucernă în România este de circa 438.000 de hectare, în creștere cu aproximativ 30% în ultimii 12-15 ani, pe fondul subvențiilor acordate și al interesului fermierilor pentru beneficiile acestei culturi asupra solului și producției agricole, susține Maria Schitea, cercetător științific în cadrul Institutului Națion
Bușoi: România are un potențial important în dezvoltarea proiectelor de biometan
România are un potențial important în dezvoltarea proiectelor de biometan, iar dialogul cu investitori și companii reprezintă un pas necesar pentru accelerarea proiectelor, a declarat, joi, Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, după o întâlnire, la sediul ministerului, cu reprezentanți ai unei companii din Țările de Jo
Restricții de circulație pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, în perioada 30 mai - 1 iunie
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă în anumite intervale orare, în perioada 30 mai - 1 iunie, pe A2 București - Constanța, DN7 Pitești - Râmnicu Vâlcea - Veștem și DN39 Agigea - Mangalia, informează Compania N
Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Moneda naționala s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2484 lei, în urcare cu 0,91 bani (+0,17%) față de cotația precedentă, de 5,2393 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fata dolarului american, care a fost cotat la 4,5175 lei, în creștere cu 1,8
Vienna Insurance Group raportează un profit brut de 310,3 milioane euro în primul trimestru din 2026
Vienna Insurance Group (VIG) a raportat joi un profit înainte de impozitare de 310,3 milioane euro, înregistrând o creștere de 18,8%, susținută de evoluția înregistrată pe Piețe Speciale, în Polonia, în Regiunea ECE (Europa Centrală și de Est) Extinsă și Austria. Potrivit unui comunicat al companiei, transmi
CFR Călători reia, din iunie, călătoriile directe către destinații din Bulgaria și Turcia
CFR Călători anunță reluarea circulației trenului internațional 'România', care va asigura zilnic, în perioada 12 iunie - 12 octombrie 2026, legături directe între București și Varna, Sofia și Istanbul/Halkali. Potrivit unui comunicat al operatorului național feroviar de pasageri, transmis joi AGERPRES, prin aceste ru
Rata șomajului la nivel național a fost de 3,24% în aprilie
Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,24% la sfârșitul lunii aprilie 2026, cu 0,01 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară și în luna aprilie a anului trecut, a anunțat, joi, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit sursei citate, numărul total al șomerilo
Șase linii de transport sunt deviate temporar și cinci au program prelungit, joi, pentru concertul Iron Maiden
Liniile de transport urban 85, 90, 104, 143, 640 și N109 vor funcționa, joi, pe trasee deviate temporar din cauza restricționării traficului rutier (de la ora 15:00) pe Bd. Pierre de Coubertin și pe Bd. Basarabia (între Bd. Chișinău și Str. Câmpia Libertății), ca urmare a concertului susținut de formația britanică Iron Maiden pe Arena Națională.
România a fost, și în 2025, pe locul I în UE la proporția tinerilor ce nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional
Ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEETs) în Uniunea Europeană a scăzut în 2025 până la 11%, de la 15,2% în 2015, însă România are în continuare cea mai mare proporție de NEETs din Uniunea Europeană,
Nicu Vasile, la conferința ASAS: Agricultura viitorului înseamnă știință aplicată, inovație și viziune economică
România are potențial de a deveni o putere agricolă regională, însă succesul poate veni doar prin colaborare inteligentă, continuitate în investiții și aplicarea practică a rezultatelor cercetării, pentru că agricultura viitorului înseamnă știință aplicată, inovație și viziune economică, a declarat, joi, Nicu Vasile, fostul președinte al Ligii Asociaț
Viorel Morărescu (MADR), la conferința ASAS: Trebuie să fim mult mai aproape de nevoile fermierilor
Învățământul și cercetarea sunt principalii promotori ai generării progresului pentru sectorul agroalimentar al fiecărei țări și cred că trebuie să fim mult mai aproape de nevoile fermierilor, a declarat, joi, Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la conferința anuală ASAS 'Realizări și perspective în











