Teodorovici: Niciodată nu am făcut, nu fac şi nu o să fac vreun rău românului
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat miercuri, întrebat despre limitarea permisului de muncă la 5 ani, că niciodată nu ar face rău românului oriunde ar fi şi că este un este un pro-european.
"Niciodată nu am făcut, nu fac şi nu o să fac vreun rău românului, fie că este în România, fie că este în afara României. Aici cei care mă cunosc foarte clar pot să fie convinşi şi ştiu foarte clar că este total corect ceea ce spun. Mai mult, au auzit şi de chestiuni legate de propuneri care sunt împotriva celor patru principii fundamentale ale funcţionării Uniunii Europene. Ca persoană în această administraţie publică centrală implicată încă de la începutul relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană, chiar şi în negocierile sau mai ales în negocierile legate de aderare până în 2004 şi toate aceste etape, procese, aici vorbim de bani europeni şi nu numai, este clar că nu pot să fiu decât un pro-european. Aşa că cine încearcă sau a folosit această nefericită exprimare pe care am avut-o ieri în timpul unei discuţii legate de criza forţei de muncă din România este clar că încearcă să se agaţe, să găsească un motiv, un argument, neputând fi invocate, să spunem aşa, argumente pe zona profesională ce ţin clar de Ministerul de Finanţe. Încearcă să aducă în discuţie astfel de, să spunem, concluzii pe care ei, unii sau alţii le-au înţeles", a declarat Eugen Teodorovici.
Acesta a menţionat că propunerea sa este ca românii, oriunde s-ar afla, atât persoane fizice cât şi persoane juridice, să aibă aceleaşi drepturi în Europa fie că trăiesc, călătoresc sau fac business.
"Mesajul meu este unul foarte clar: nici vorbă, să stea liniştiţi pentru că rolul nostru ca şi guvern, al meu ca ministru de Finanţe, dacă doriţi, este acela de a lupta pentru a proteja drepturile românilor în afara ţării", a spus Eugen Teodorovici, întrebat ce la transmite românilor care s-au temut că ar putea fi nevoiţi să-şi găsească o altă ţară în care să lucreze.
De asemenea, întrebat despre ce la transmite celor care au lăsat mesaje negative în mediul online, ministrul Finanţelor a menţionat: "ce-mi doresc ei mie, le doresc şi eu dânşilor".
Ministrul Finanţelor a afirmat, marţi, într-o dezbatere la Parlament, că permisul de muncă ar trebui limitat la 5 ani fără drept de reînnoire în aceeaşi ţară.
"Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştri de Finanţe din Europa, şi am spus, poate sună aşa mai restrictivă, mai nu ştiu, de altă factură, (...) dar asta este, trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, cu atât o zonă devine mai bogată, dar, undeva, lucrurile se rup. Interesul Uniunii Europene, dacă suntem cu adevărat lideri, vorbesc de toţi liderii europeni, la nivel european, trebuie să fie acea coeziune, cu adevărat coeziune politică socială. Nu încarci şi întăreşti partea de Vest şi laşi restul de Europă prin fel de fel de condiţii, o laşi în afară. Deci, limitarea dreptului de a lucra. În ce sens că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie după primul permis să îţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa dacă stă în Germania şi tot primeşte drept de muncă, păi nu o să se întoarcă cel din Germania care lucrează în veci în Croaţia, România, adică ţările de unde, poate, forţa de muncă a plecat. Deci, trebuie să fie o astfel de măsură discutată. Maxim 5 ani şi, după 5 ani, la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă", a susţinut Teodorovici.
Declaraţiile ministrului Finanţelor au atras critici din partea sindicatelor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical catalogând drept anti-europeană propunerea lui Teodorovici, venită cu puţin timp înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România.
Totodată, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat că dreptul de a munci în interiorul Uniunii Europene este câştigat de toţi românii, iar problema deficitului de forţă de muncă în România, o problemă reală, nu se rezolvă prin limitarea unui drept câştigat prin obţinerea calităţii de membru al UE.
Ulterior, într-o postare pe pagina de Facebook, şeful de la Finanţe a precizat că România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, iar o eventuală funcţie de stabilizare macroeconomică trebuie să aibă ca principal scop sprijinul financiar pentru acţiuni de încurajare a întoarcerii forţei de muncă în ţările de origine.
"Nu am pus, nu pun şi nici nu voi pune vreodată în discuţie cele patru libertăţi fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Dar dacă o problemă nu este discutată la nivel european, toate celelalte state membre consideră că lucrurile sunt perfecte. Astfel, din România au plecat sute de mii de tineri către alte state, efectele fiind oportunităţi de dezvoltare diminuate, iar economia ţării noastre fiind afectată. Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, intenţia mea fiind aceea de a propune soluţii care să vină în sprijinul nostru al tuturor, atât din punct de vedere economic cât şi social", a menţionat Eugen Teodorovici.
AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei
Administratorii companiilor de stat din portofoliul Ministerului Economiei ar putea fi remunerați după un sistem unitar, care pornește de la salariul mediu brut din sector și are în vedere criterii precum dimensiunea companiei, importanța strategică, volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri, listarea la bursă și profitabilitatea.
MADR propune dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, solicitând dublarea
Buzoianu: Grupul de lucru pentru arderile ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București
Grupul de lucru constituit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ilfov pentru problema arderilor ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București, autoritatea care gestionează datele stației de monitorizare a calității aerului din zonă, a anunțat, marți, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'Doamna S
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), timp în care peste 44.000 de tone de alimente au fost salvate direct de la risipă din lanțul agroalimentar și peste 4.000 de tone au fost donate de cetățeni prin intermediul campaniilor de colectă națională de alimen
Dăianu: România are nevoie de o lege a salarizării unitare
România are nevoie de o lege a salarizării unitare, iar aceasta ar trebui avută în vedere la construcția bugetului pentru 2027, a declarat marți Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, care a pledat, totodată, pentru o indexare prudentă a pensiilor și a salariilor din sectorul bugetar. 'Ce este o știre bună? Și domnul m
ANPIS a plătit în septembrie drepturile de asistență socială aferente lunii august
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a plătit în septembrie fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii august din acest an, informează marți agenția. Astfel, au fost virate: peste 1,139 miliarde lei pentru 3.385.783 de beneficiari ai alocațiilor de
Nazare: Construcția unui buget credibil pentru 2027 este o condiție esențială
Construcția unui buget credibil pentru 2027, care să fie respectat și în execuția bugetară de anul viitor, reprezintă o condiție esențială pentru continuarea consolidării fiscale a României și pentru îmbunătățirea perspectivei de rating a țării, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'În prim
ANAF Antifraudă: 905.212 lei achitați la bugetul de stat după un control la un salon de estetică din București
Administratorul unui salon de servicii estetice din București a achitat la bugetul de stat 905.212 lei, în urma unui control al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), care a identificat obligații fiscale suplimentare de peste 537.000 de lei, informează, marți, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Potrivit sursei citat
Isărescu: Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României
Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României, iar politicile economice trebuie să fie atent calibrate, predictibile și, deci, credibile, a afirmat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. 'De la bun început, în lucrarea 'Sustenabilitatea financiar
APIA: 35.711 cereri de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin
Un număr de 35.711 cereri de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin au fost depuse la nivel național, în cadrul celor două scheme instituite în 2026 în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Astfel, pentru sectorul bovin au fost depuse 35.477 de cereri, pen
Theodor Stolojan: Reducerea ritmului de creștere economică în România a început în 2022
Reducerea ritmului de creștere economică în România a început odată cu anul 2022, cu trei ani și jumătate înainte de a se lua orice măsură de austeritate, a declarat, marți, Theodor Stolojan, fost prim-ministru și fost ministru al Finanțelor, la un eveniment de specialitate. 'Noi avem, ca să spun așa, un beneficiu e
Peste 58 de milioane de tone de deșeuri alimentare, generate anual în Uniunea Europeană
Peste 58,2 de milioane de tone de deșeuri alimentare au fost generate în Uniunea Europeană în 2023, echivalentul a aproximativ 130 de kilograme pe locuitor, iar mai mult de jumătate din această cantitate provine din gospodării, potrivit datelor Eurostat citate de InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor, cu ocazia Zilei Internaționale de C
ANOFM: 90 programe de formare profesională vor începe în luna octombrie 2026, la nivel național
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza 90 programe de formare profesională în luna octombrie 2026, pentru un număr de 1.590 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite. Potrivit unui comunicat al instituției, transmis marți AGERPRES, programele de formare profesională cu cele mai multe loc
Bociu (ANSVSA): Reducerea risipei alimentare este un obiectiv strategic, însă nu poate fi atins prin diminuarea standardelor de siguranță
Reducerea risipei alimentare este un obiectiv strategic, însă acesta nu poate fi atins prin diminuarea standardelor de siguranță alimentară, a transmis președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare privind Pierderile și Risipa de Alimente.
Parlament-audieri miniștri/Nazare: Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri
Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Există un risc al retrogradării, același lucru vi l-am spus și înainte de raportul Fitch și înainte de raportul M










