Şova: Discuţiile referitoare la grăbirea recepţiei loturilor 3 şi 4 de pe autostrada Sebeş-Turda ne-au adus dificultăţi în negocierile cu antreprenorii
Discuţiile la nivelul opiniei publice şi presiunea mediatică referitoare la grăbirea procedurilor de recepţie a loturilor 3 şi 4 de pe autostrada Sebeş - Turda ne-au adus dificultăţi în procesul de negocieri cu antreprenorii, a atras atenţia, joi, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
"Mă folosesc de acest prilej ca să vă atrag atenţia cu privire la un aspect pentru noi foarte important. Au fost discuţii multiple la nivelul opiniei publice legate de cele două loturi, 3 şi 4 de pe Sebeş - Turda, pe care nu le-am recepţionat de când au fost ele tratate ca fiind gata. Aceste discuţii şi oarecum presiunea publică şi mediatică în sensul de a grăbi acest proceduri ne-au adus dificultăţi în procesul de negocieri cu antreprenorii, negocieri care au condus în final la execuţia unor lucrări suplimentare. Mă refer la lotul 3, unde ştiţi că acum câteva săptămâni antreprenorul a frezat nişte suprafeţe şi a turnat din nou asfalt pentru că nu corespundeau standardelor de recepţie. De asemenea, în interesul statului român, au fost extinse termenele de garanţie ale acestor lucrări, fapt care desigur generează o serie de cheltuieli suplimentare la nivelul scrisorilor de garanţie pe care companiile trebuie să le susţină în raport cu beneficiarul, însă au fost crescute aceste termene de garanţie de la 4 ani la 6 ani şi chiar la 10 ani. Este un lucru care ne face să privim cu mai multă încredere către viitor, din perspectiva unor evenimente neprevăzute pe care compania ar trebui să le administreze de o manieră responsabilă. Ştim că pe unele porţiuni de acum încolo antreprenorul va răspunde de calitatea lucărilor pe un termen de 10 ani", a precizat Lucian Şova.
Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda au fost recepţionate luni, 30 iulie, când s-au dat în circulaţie cei 29 de kilometri.
"În această seară (luni - n. r.) se va circula pe 29 de kilometri din autostrada Sebeş - Turda. Loturile 3 şi 4 au fost recepţionate astăzi. Comisia de recepţie la terminarea lucrărilor a inspectat şi analizat lucrările executate în cadrul acestor două loturi. Comisia a admis realizarea recepţiei şi a fost semnat procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor", spune CNAIR, într-un comunicat remis AGERPRES.
Lotul 3 al autostrăzii Sebeş - Turda, km 41+250 - km 53+700, între localităţile Aiud - Mirăslău are o lungime de 12,45 km şi a fost construit de antreprenorul Asocierea Tirrena Scavi SpA - Societa Italiana per Condotte D'Acqua SpA. Valoarea contractului aferentă lotului 3 este de 420,512 milioane de lei, fără TVA.
Lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda, km 53+700 - km 70+000, între localităţile Mirăslău - Turda are o lungime de 16,30 km şi a fost construit de Asocierea SC PORR Construct SRL - PORR Bau GmbH. Valoarea contractului pentru lotul 4 este de 470,005 milioane de lei, fără TVA.
Potrivit sursei citate, autostrada Sebeş - Turda asigură o legătură între secţiunile autostrăzii existente A1 - Orăştie-Sibiu şi A3 - Gilău-Câmpia Turzii, cu o lungime totală de aproximativ 70 km, o viteză de proiectare de 120 km/h, inclusiv şapte intersecţii, patru servicii, patru zone de odihnă, un centru de întreţinere şi control, un centru de întreţinere şi monitorizare şi 66 de structuri.
Autostrada va conecta oraşele Sebeş, Alba Iulia, Teiuş, Aiud şi Turda. Valoarea totală a obiectivului "Autostrada Sebeş - Turda" este de aproape 1,95 miliarde de lei (cu TVA) şi este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 - 2020 astfel: 75% reprezintă contribuţia Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (1,215 miliarde lei), 25% contribuţia naţională, respectiv de la bugetul de stat (405,075 milioane de lei), iar restul de 329,598 milioane de lei reprezintă valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Lucrările la autostrada Sebeş-Turda au fost demarate în anul 2014, iniţial cu finanţare din Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 (pentru faza I). Faza a doua a proiectului a primit sprijin prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM). Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii însumează 28,75 kilometri şi asigură legătura între Aiud şi Turda.
Loturile 1 şi 2 unesc Sebeşul şi Aiudul, având o lungime de 41,25 kilometri. La lotul 1, stadiul fizic este de 49%, iar la lotul 2 de 45%. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BEI sprijină viitorul energiei solare în Europa cu 100 de milioane de euro pentru un proiect în vestul României
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 100 de milioane de euro pentru Dama Solar, o centrală fotovoltaică de 1,3 gigawați (GW) dezvoltată de Rezolv Energy în județul Arad, investiția totală a acestui proiect fiind estimată la 728 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al BEI transmis miercuri AGERPRES. 'Cu o capacitate maxi
COTAR cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când sistemul va fi funcțional și recepționat
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcțional și recepționat. 'De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deși sistemul nu funcționează și n
CNAIR: Rovinieta și tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică de la 1 octombrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, rovinieta și tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR a constat
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1-15 octombrie 2026
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1-15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. 'Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piaț
Ministerul Muncii implementează reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri extinderea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în cadrul reformei îngrijirii de lungă durată, care include dezvoltarea centrelor de zi și de recuperare și a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Acesta a participat la cea de-a X-a ediție
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A
Mînzatu: Susțin cu tărie consolidarea negocierii colective în România; protecția salariaților trebuie să fie una reală
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat că susține consolidarea negocierii colective în Romania, inclusiv la nivel sectorial, pentru ca protecția salariaților să fie una reală. Aceasta i-a primit, miercuri, la Bruxelles,
(P) În munții de unde izvorăște apa minerală Dorna, nicio activitate economică nu se desfășoară pe zeci de hectare, pentru a proteja izvoarele
Care este cea mai bună apă? Mii de răspunsuri pot fi date la această întrebare. Unul este însă valabil, indiferent de continent: cea mai bună apă este cea de care oamenii au cu adevărat grijă. În Depresiunea Dornelor, apele ca
Consiliul Concurenței: Condițiile impuse în sectorul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice afectează concurența
Condițiile legislative, administrative, financiare, tehnice și operaționale îngreunează activitatea companiilor care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței. Aplicate simultan, aceste condiții pot limita atât intrarea, cât și menținerea opera
Cîmpean (DNSC): Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ
Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ, iar utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială devine esențială pentru specialiștii în securitate cibernetică, a declarat, miercuri, Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Inteligența
Popescu (Romgaz): Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă
Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă, întrucât Romgaz asigură peste 80% și în acest an la un preț reglementat, dar pentru industrie rămâne problema prețurilor externe, a declarat Răzvan Popescu, director general al Romgaz, la evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026.









