UNSAR consideră necesară revizuirea urgentă a legislaţiei RCA
Revizuirea întregului pachet legislativ privind asigurarea obligatorie auto în perioada următoare este imperios necesară, având în vedere atât avertismentul dat joi de Comisia Europeană ţării noastre, cât şi disfuncţionalităţile evidente de pe piaţa de asigurări din ultimul an, de când noua legislaţie RCA a intrat în vigoare, informează, vineri, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Potrivit organizaţiei, joi, 19 iulie, Comisia Europeană a transmis României un avertisment semnalând faptul că mai multe dintre prevederile actelor normative privind asigurarea obligatorie contravin directivelor europene.
În acest context, UNSAR precizează că legislaţia naţională privind RCA nu urmăreşte în mod corespunzător principala atribuţie, menţionată explicit în toate Directivele Europene, aceea de a proteja terţul păgubit. Astfel, unele prevederi legislative sunt interpretate în acest moment exclusiv în favoarea terţilor prestatori de servicii, cum ar fi unităţile reparatoare, care se folosesc de unele lacune din actuala legislaţie în scopul optimizării veniturilor proprii, fără nicio justificare reală.
În plus, faptul că anumite soluţii tehnice sunt posibile în alte state europene în cadrul procesului de reparaţie, în timp ce în România nu, riscă să producă efecte ireversibile pe termen lung şi încărcări nejustificate ale costurilor cu despăgubirea şi inerent a costului primelor de asigurare.
"Astfel, considerăm necesară implicarea Registrului Auto Român, ca arbitru al pieţei de reparaţii, care să contribuie în mod eficient la reglarea proceselor şi a modului de funcţionare a service-urilor în relaţia cu societăţile de asigurare şi mai ales cu păgubiţii", spune UNSAR.
Prin prisma experienţei de anul trecut, în piaţa de asigurări poate exista o comunicare constructivă între companii, autoritatea de reglementare şi consumatori, însă interpretarea de către anumite unităţi reparatoare a legislaţiei exclusiv în sensul obţinerii de profit dăunează principiilor pe care o asigurare se bazează, aceea de protecţie, şi o despăgubire justă în cazul apariţiei riscului asigurat.
"Derapajele menţionate mai sus se referă în special la costuri dublate, de multe ori chiar mai mari decât în ţări precum Germania sau Austria, şi o necorelare cu primele mult mai mici practicate în România, iar existenţa a două unităţi de măsură fundamental diferite regăsite în devizele de reparaţii este cel puţin inacceptabilă", precizează UNSAR.
Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară, rata combinată a daunei înregistrează creşteri vertiginoase (de la sub 100% la sfârşitul anului 2017, la 110% la sfârşitul primului trimestru al anului 2018), în timp ce prima medie de asigurare este în scădere, iar frecvenţa daunelor rămâne constantă. Acest lucru arată faptul că tendinţa de creştere a ratei combinate a daunei este influenţată în principal de creşterea costurilor cu despăgubirea.
"Aşa cum este precizat şi în comunicatul Comisiei Europene, este clar că piaţa de asigurări trece printr-un moment în care multe dintre acţiuni sunt poate suprareglementate, însă piaţa reparatorilor este într-o zona de reglementare extrem de simplistă. Acesta este şi motivul pentru care UNSAR a demarat un studiu independent în care a analizat costurile de reparaţie practicate de către service-uri pentru acelaşi vehicul, în două cazuri: păgubitul cu asigurare şi fără asigurare. Studiul va fi făcut public în perioada următoare", se mai spune în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BEI sprijină viitorul energiei solare în Europa cu 100 de milioane de euro pentru un proiect în vestul României
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 100 de milioane de euro pentru Dama Solar, o centrală fotovoltaică de 1,3 gigawați (GW) dezvoltată de Rezolv Energy în județul Arad, investiția totală a acestui proiect fiind estimată la 728 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al BEI transmis miercuri AGERPRES. 'Cu o capacitate maxi
COTAR cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când sistemul va fi funcțional și recepționat
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcțional și recepționat. 'De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deși sistemul nu funcționează și n
CNAIR: Rovinieta și tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică de la 1 octombrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, rovinieta și tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR a constat
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1-15 octombrie 2026
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1-15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. 'Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piaț
Ministerul Muncii implementează reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri extinderea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în cadrul reformei îngrijirii de lungă durată, care include dezvoltarea centrelor de zi și de recuperare și a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Acesta a participat la cea de-a X-a ediție
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A
Mînzatu: Susțin cu tărie consolidarea negocierii colective în România; protecția salariaților trebuie să fie una reală
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat că susține consolidarea negocierii colective în Romania, inclusiv la nivel sectorial, pentru ca protecția salariaților să fie una reală. Aceasta i-a primit, miercuri, la Bruxelles,
(P) În munții de unde izvorăște apa minerală Dorna, nicio activitate economică nu se desfășoară pe zeci de hectare, pentru a proteja izvoarele
Care este cea mai bună apă? Mii de răspunsuri pot fi date la această întrebare. Unul este însă valabil, indiferent de continent: cea mai bună apă este cea de care oamenii au cu adevărat grijă. În Depresiunea Dornelor, apele ca
Consiliul Concurenței: Condițiile impuse în sectorul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice afectează concurența
Condițiile legislative, administrative, financiare, tehnice și operaționale îngreunează activitatea companiilor care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței. Aplicate simultan, aceste condiții pot limita atât intrarea, cât și menținerea opera
Cîmpean (DNSC): Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ
Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ, iar utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială devine esențială pentru specialiștii în securitate cibernetică, a declarat, miercuri, Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Inteligența
Popescu (Romgaz): Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă
Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă, întrucât Romgaz asigură peste 80% și în acest an la un preț reglementat, dar pentru industrie rămâne problema prețurilor externe, a declarat Răzvan Popescu, director general al Romgaz, la evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026.









