logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Inspecţia Muncii: Angajatorii români au respectat legea privind modificarea salariului brut, după transferul contribuţiilor

Imagine din galeria Agerpres

Majoritatea angajatorilor din România (95%), verificată de Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM), a respectat prevederile legale referitoare la modificarea salariului brut, în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, arată rezultatele oficiale ale unei campanii naţionale, derulată în perioada aprilie - iunie 2018.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspecţiei Muncii, transmis joi AGERPRES, în cadrul campaniei au fost controlaţi 10.280 de angajatori, atât din mediul privat, cât şi de la stat.

Astfel, în urma acţiunilor de verificare, s-a constatat că 95% din numărul total al angajatorilor controlaţi au respectat prevederile legale din OUG nr. 82/2017, în sensul că, în unităţile în care nu exista încheiat contract sau acord colectiv de muncă, a fost iniţiată negocierea colectivă, care este obligatorie pentru punerea în aplicare a legii.

De asemenea, din totalul angajatorilor controlaţi, 9.992 au respectat prevederile legale în sensul că orice modificare a drepturilor salariale (aşa cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă), care s-a produs de la data intrării în vigoare a noilor prevederi legale şi până la data de 31 martie 2018, trebuia transmisă până la 31 martie 2018.

Inspecţia Muncii precizează că angajatorii care nu au respectat prevederile legale au reprezentat 2,8% din numărul total al operatorilor economici verificaţi, iar în consecinţă au fost aplicate 2.017 sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare de 51.000 de lei.

În acelaşi timp, din cei 10.280 de angajatori verificaţi, 10.209 au respectat legea care face referire la stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2018. Angajatorii care nu au respectat prevederile respective au reprezentat 0,6% din numărul total al angajatorilor controlaţi, fiind aplicate astfel 67 de sancţiuni contravenţionale, dintre care amenzi în valoare de 18.600 lei.

Conform datelor centralizate, pentru nerespectarea altor prevederi legale din domeniul relaţiilor de muncă au fost aplicate 2.797 de sancţiuni contravenţionale, din care 765 de amenzi în cuantum de 11.052.500 lei. Totodată, 11.800 de măsuri au fost dispuse pentru nerespectarea prevederilor legale verificate în timpul controalelor.

"În cadrul acestor controale, inspectorii de muncă au verificat şi modificarea salariului de bază lunar brut (creştere/diminuare) ca urmare a transferării contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, realizată prin încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă sau, în cazul existentei unui contract colectiv de muncă sau a unui act adiţional la acesta, prin decizie. Au fost identificaţi 56 de angajatori la care, prin transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, au rezultat, în luna ianuarie 2018, salarii nete sub nivelul salariului net din decembrie 2017", se menţionează în comunicatul citat.

În perioada aprilie - iunie 2018, ITM-urile au desfăşurat acţiuni de verificare a modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale privind modificarea salariului brut (în principiu, creşterea salariilor brute cu valoarea contribuţiilor aflate anterior în sarcina angajatorului), în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, registrul general de evidenţă a salariaţilor şi stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu 1 ianuarie 2018. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 182

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun

Economic Intern 06-11-2026 17:14

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună

Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

Economic Intern 06-11-2026 16:15

Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory

România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo