Iaşi: Şapte noi rute aeriene de pe Aeroportul Internaţional
Unul dintre cei mai mari operatori aerieni din România a lansat oficial, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, noul pachet de zboruri de pe Aeroportul Internaţional Iaşi.
Potrivit reprezentanţilor Wizz Air, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi sunt operaţionale, odată cu aniversarea a doi ani de la inaugurarea bazei şi cu alocarea celei de-a doua aeronave în flota locală, şapte noi destinaţii.
Astfel, aeronava de tip Airbus A320 cu 180 de locuri va asigura transportul spre Malmo (Suedia), Dortmund (Germania), Salonic (Grecia), Paris Beauvais (Franţa), Bruxelles Charleroi (Belgia), Eindhoven (Olanda), Billund (Danemarca). Potrivit sursei citate, din data de 11 iulie urmează a fi inaugurată ruta Iaşi-Paris Beauvais. Astfel, numărul total al rutelor ajunge la 11.
"Ne bucurăm că la împlinirea a doi ani de când am deschis baza operaţională de aici să aducem încă şapte noi rute. Sunt rute atât de tip city break, vedem că pasagerii noştri se bucură să aleagă să meargă în scurte călătorii, pentru un weekend, în oraşe populare din Europa, dar şi pentru destinaţii de vară. Aceste rute vor fi operate cu trei sau două frecvenţe săptămânale. Toate au preţuri începând de la 69 de lei pe segmentul de zbor. Aducând o nouă navă pe aeroportul din Iaşi reuşim să creştem secvenţa de zbor pe săptămână a două rute populare - Tel Aviv şi Milano (Bergamo), având acum 40 de zboruri de pe Aeroportul Iaşi", a declarat Sorina Ratz, prezenţi directorul de comunicare al Wizz Air.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa a dat asigurări că pe termen scurt şi mediu Aeroportul Iaşi va cunoaşte schimbări semnificative.
"Iaşul se dezvoltă. Locuitorii judeţului Iaşi, ieşenii au aşteptat mai bine de un an aceste curse. Asta înseamnă şapte noi curse, şi că aeroportul din Iaşi se dezvoltă. Suntem şi noi obligaţi să dezvoltăm pe termen scurt platforma. Sper într-un timp foarte scurt să avem toate autorizaţiile pentru platformă, hangarul pe mentenanţă, un alt hangar pentru pasageri, hangarul pentru marfă şi un nou terminal pentru pasageri", a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Elena Stanciu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
BEI sprijină viitorul energiei solare în Europa cu 100 de milioane de euro pentru un proiect în vestul României
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 100 de milioane de euro pentru Dama Solar, o centrală fotovoltaică de 1,3 gigawați (GW) dezvoltată de Rezolv Energy în județul Arad, investiția totală a acestui proiect fiind estimată la 728 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al BEI transmis miercuri AGERPRES. 'Cu o capacitate maxi
COTAR cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când sistemul va fi funcțional și recepționat
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcțional și recepționat. 'De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deși sistemul nu funcționează și n
CNAIR: Rovinieta și tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică de la 1 octombrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, rovinieta și tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR a constat
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1-15 octombrie 2026
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1-15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. 'Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piaț
Ministerul Muncii implementează reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri extinderea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în cadrul reformei îngrijirii de lungă durată, care include dezvoltarea centrelor de zi și de recuperare și a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Acesta a participat la cea de-a X-a ediție
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A
Mînzatu: Susțin cu tărie consolidarea negocierii colective în România; protecția salariaților trebuie să fie una reală
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat că susține consolidarea negocierii colective în Romania, inclusiv la nivel sectorial, pentru ca protecția salariaților să fie una reală. Aceasta i-a primit, miercuri, la Bruxelles,
(P) În munții de unde izvorăște apa minerală Dorna, nicio activitate economică nu se desfășoară pe zeci de hectare, pentru a proteja izvoarele
Care este cea mai bună apă? Mii de răspunsuri pot fi date la această întrebare. Unul este însă valabil, indiferent de continent: cea mai bună apă este cea de care oamenii au cu adevărat grijă. În Depresiunea Dornelor, apele ca
Consiliul Concurenței: Condițiile impuse în sectorul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice afectează concurența
Condițiile legislative, administrative, financiare, tehnice și operaționale îngreunează activitatea companiilor care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței. Aplicate simultan, aceste condiții pot limita atât intrarea, cât și menținerea opera
Cîmpean (DNSC): Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ
Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ, iar utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială devine esențială pentru specialiștii în securitate cibernetică, a declarat, miercuri, Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Inteligența










