AFM: Bugetul Programului ''Rabla Clasic 2018'' pentru persoane fizice s-a epuizat din 30 martie
Voucherele din Programul ''Rabla Clasic'', ediţia 2018, pentru persoane fizice, s-au epuizat la sfârşitul lunii martie, la numai două săptămâni după demararea sesiunii din acest an a programului guvernamental, iar o viitoare suplimentare de buget se va concretiza în măsura în care bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va permite acest lucru, a precizat instituţia, la solicitarea AGERPRES.
"(...) suma alocată sesiunii de finanţare din 2018 a Programului de stimulare şi înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla Clasic) a fost de 133.000 mii lei, din care 113.000 mii lei pentru persoane fizice şi 20.000 mii lei pentru persoane juridice. Suma aprobată pentru primele de casare aferente persoanelor fizice s-a epuizat în 30.03.2018. Referitor la persoanele juridice, până în prezent, Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat dosare de finanţare în valoare de 12.955,20 mii lei, astfel suma disponibilă este de 7.044,80 mii lei", se menţionează în informarea AFM.
Potrivit sursei citate, în cadrul Programului "Rabla Clasic" din cele 18.842 de Note de înscriere depuse (17.508 pentru persoane fizice şi 1.334 pentru persoane juridice), s-au introdus în sistem 15.976 de facturi fiscale, dintre care 15.475 pentru persoane fizice şi 501 pentru persoane juridice.
În ceea ce priveşte situaţia în cazul extensiei "Rabla Plus", datele AFM arată că, în prezent, mai sunt disponibile vouchere în valoare de 10,275 milioane de lei, din totalul de 50 de milioane de lei alocat la începutul sesiunii din acest an a programului. Din bugetul total destinat pentru 2018 la "Rabla Plus", 15 milioane de lei era destinat persoanelor fizice, iar restul de 35 de milioane de lei pentru persoanele juridice.
"În cazul Programului "Rabla Plus", din 197 de note de înscriere (105 pentru persoane fizice şi 92 pentru persoane juridice) s-au introdus 109 facturi fiscale (99 pentru persoane fizice şi 43 pentru persoane juridice). La data prezentei, suma disponibilă pentru persoane fizice este de 10.275 mii lei. În cazul persoanelor juridice, suma aprobată până în prezent este de 13.090 mii lei, iar suma disponibilă este de 21.910 mii lei. În altă ordine de idei, precizăm că rezervările aferente notelor de înscriere expirate redevin disponibile în următoarea zi lucrătoare, începând cu ora 10:00. Suma rezultată în urma rezervărilor expirate va intra în disponibilitate şi va fi afişată în următoarea zi lucrătoare, începând cu ora 10:00", menţionează AFM.
În privinţa unei posibile suplimentări a bugetului Programului "Rabla" din acest an, AFM notează că aceasta va fi posibilă în măsura în care bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei va permite. "Eventualele suplimentări vor fi anunţate din timp, astfel încât să existe şanse egale de accesare pentru toţi producătorii validaţi în program", conform AFM.
Ediţia cu numărul 15 a Programului "Rabla" a demarat în data de 15 martie 2018, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, cu două luni mai devreme faţă de sesiunea din 2017, bugetul alocat fiind de 253 de milioane lei.
Anul trecut, Programul "Rabla" (cu extensiile Clasic şi Plus) a beneficiat de o alocare în valoare de 205 milioane de lei, inclusiv cu suplimentarea de 25 de milioane lei din timpul anului.
Conform datelor Ministerului Mediului, transmise AGERPRES, în 2017, prin Programul "Rabla", au fost scoase din uz 28.366 de autoturisme cu grad înalt de emisii poluante, valoarea totală finanţată fiind de 193,152 milioane de lei şi rest de finanţat în valoare de circa 20,72 milioane de lei. De asemenea, prin programul ''Rabla Plus'' au fost achiziţionate 467 de autovehicule noi, dintre care 370 pur electrice şi 97 plug-in. Valoarea totală finanţată s-a ridicat 9,890 milioane de lei, iar rest de finanţat în sumă de 8,760 milioane lei. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
