Radu Oprea: Au fost sunaţi absolut toţi cei care au aplicat în Start-up Nation 2017; banii îi aşteaptă
Programul Start-up Nation se desfăşoară conform celor prognozate, în prezent fiind contactaţi cei care au aplicat şi consiliaţi pentru a depune cât mai repede cererile de plată, pentru că banii îi aşteaptă, a declarat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea.
"Start-up Nation se desfăşoară conform celor prognozate de noi: ultima cerere de plată, ca termen, 29 septembrie, ultima zi de plată, decembrie anul acesta. Ceea ce se întâmplă anul acesta este o nouă abordare a statului român prin reprezentanţii lui, cei pe care îi avem astăzi în agenţiile regionale şi la sediul ministerului. Au fost sunaţi absolut toţi cei care au aplicat în Start-up Nation 2017, astfel încât să fie consiliaţi şi să depună cât mai repede cererile de plată pentru că banii îi aşteaptă. Banii sunt în conturile băncilor partenere şi în contul agenţiilor regionale. Deci astăzi Start-up Nation funcţionează foarte bine din punctul meu de vedere. Deja la Fondul de Garantare - Contragarantare nu mai sunt dosare, ceea ce înseamnă că a fost finalizat acest proces şi cred că dacă şi antreprenorii vor înţelege să depună mult mai repede cererile de plată, probabil că Start-up Nation va fi închis complet în două luni. Există această posibilitate. Repet, banii îi aşteaptă, sunt în conturile băncilor şi în conturile agenţiilor regionale", a spus Ştefan Radu Oprea.
Anul trecut 80% dintre aplicaţii au fost returnate către beneficiar, iar anul se doreşte o creştere a calităţii aplicaţiilor pentru Start-up Nation.
Ministrul Comerţului a afirmat că pentru programul actual au fost depuse 8.470 de cereri, din care au fost plătite peste 2.000 aplicaţii.
Potrivit sursei citate, viitorul program va începe după ce se va încheia actualul pentru că nu pot fi derulate două programe concomitent din cauza limitării capacităţii administrative a ministerului şi băncilor partenere.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) şi Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) au organizat, miercuri, seminarul cu tema "Susţinerea aplicată a programului de promovare a exportului". AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rata șomajului s-a menținut la 6,4%, în august; șomajul în rândul tinerilor, la un nivel ridicat
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în luna august 2026, valoare egală cu cea înregistrată în luna iulie 2026, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică. Rata șomajului la femei a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la bărbați, valorile fiind 6,5% în cazul persoanelor
România a depus oficial, miercuri seara, ultima cerere de plată din PNRR
România a depus oficial, miercuri seara, ultima cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană, cu o valoare totală de 6,04 miliarde de lei, a anunțat ministrul interimar al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru. 'În urmă cu doar câteva minute, în jurul orei 21:45 (miercuri noaptea, n.r.), România a depus oficial ultima
ANAF începe controale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția, joi, printr-un comunicat. 'Verificările vizează situaț
Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute cel puțin 5,8 miliarde de lei de la bănci, în octombrie
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna octombrie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
BEI sprijină viitorul energiei solare în Europa cu 100 de milioane de euro pentru un proiect în vestul României
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 100 de milioane de euro pentru Dama Solar, o centrală fotovoltaică de 1,3 gigawați (GW) dezvoltată de Rezolv Energy în județul Arad, investiția totală a acestui proiect fiind estimată la 728 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al BEI transmis miercuri AGERPRES. 'Cu o capacitate maxi
COTAR cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când sistemul va fi funcțional și recepționat
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcțional și recepționat. 'De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deși sistemul nu funcționează și n
CNAIR: Rovinieta și tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică de la 1 octombrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, rovinieta și tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR a constat
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1-15 octombrie 2026
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1-15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. 'Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piaț
Ministerul Muncii implementează reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri extinderea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în cadrul reformei îngrijirii de lungă durată, care include dezvoltarea centrelor de zi și de recuperare și a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Acesta a participat la cea de-a X-a ediție
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A







