Turismul de nişă şi îmbinarea tehnologiilor păstrând amprenta umană, trenduri în turismul viitorilor ani (specialist)
Trendurile în turismul viitorilor ani la nivel global, deci şi din România, ţin de nevoia oamenilor de a experimenta, ceea ce înseamnă o segmentare pe nişe, dar şi de a adopta şi îmbina tehnologiile noi păstrând amprenta umană, susţine Sorin Stoica, CEO-ul primei agenţii de vacanţe personalizate din România.
"Dacă ne referim la trenduri, vorbim foarte mult de a segmentare. La nivel global, oamenii înceapă să îşi dorească caută să găsească experienţe cât mai potrivite cu personalitatea proprie. Dacă acum 20 de ani, o anumită excursie împăca 10-20 de tipuri de caractere umane, acum fiecare încearcă să găsească experienţe cât mai potrivite şi asta vine cu tot felul de turism de nişe - gastronomice, aventură, SPA, eco, local touch inclusiv cu mers şi muncit pe câmp sau lucruri de genul acesta, mers în tabere de copii şi construit case, călătorii axate pe follows the movie, respectiv să vadă locurile dintr-un film, sau pe evenimente istorice. Foarte multă segmentare şi nu doar pentru 2018-2019, ci pentru cât timp vom mai trăi noi pe pământ de acum încolo", a declarat pentru AGERPRES Sorin Stoica.
Acesta apreciază că turismul devine tot mai pregnant "modul în care fiecare călător îşi exprimă vocea interioară, îşi exprimă autenticitatea" .
Un alt trend este de a adopta şi îmbina tehnologiile noi, păstrând amprenta umană (human touch) pentru consultanţă şi calificare.
"Ce s-a întâmplat în ultimii doi, trei ani şi încă se va mai întâmpla câţiva ani, dar nu prea mult, este că datorită tehnologiei a devenit foarte uşor să vinzi servicii turistice, fie ele hoteluri, zboruri spre anumite destinaţii, cam orice fel de servicii. Este doar o bulă pe segmentul de travel a site-urilor de rezervări online. Îţi pierzi foarte mult timp căutând varianta optimă. Fiecare variantă pare "wow". De fapt, optim nu este să îţi pierzi timpul comparând diversele variante online, ci să ridici telefonul să spui unui consultant de turism ce destinaţie doreşti, iar acesta cunoscându-ţi profilul de călător să îţi ofere varianta cea mai bună. Aceasta înseamnă, de fapt, fidelizarea turistului care are, în acelaşi timp, totul la un touch distanţă", spune Sorin Stoica.
Ca specialist în vacanţe personalizate, specialistul în turism apreciază că succesul va fi al companiilor care vor reuşi să îmbine tehnologiile noi şi să ducă la rang de artă serviciul uman.
"Vor apărea, la nivel mondial două tendinţe. Una care a început deja să fie în trend este de a vedea o ţară pe drumuri mai puţin cunoscute, cu experienţe autentice. Un alt trend ţine de intrarea pe hartă a unor destinaţii noi - Africa, Papua Noua Guinee, Pacific. Aceste trend va veni cu o abundenţă de produse şi cu o oarecare dificultate de a manageria aceste produse. Cu tehnologia care este scumpă, cu dorinţa omului de a le avea pe toate", spune Stoica.
Acesta apreciază că în următorii ani companiile de turism mici şi medii nu vor putea rezista concurenţei cu "mamuţii internaţionali" decât dacă nu vor oferi servicii şi vacanţe personalizate.
Din punct de vedere al destinaţiilor spre care se vor îndrepta români care vor să "fugă de iarnă", Sorin Stoica spune că în sezonul 2018-2019 topul destinaţiilor favorite are pe primul loc Maldive, Republica Dominicană, Thailanda, Mauritius, Seychelles şi Cuba. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România a depus oficial, miercuri seara, ultima cerere de plată din PNRR
România a depus oficial, miercuri seara, ultima cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană, cu o valoare totală de 6,04 miliarde de lei, a anunțat ministrul interimar al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru. 'În urmă cu doar câteva minute, în jurul orei 21:45 (miercuri noaptea, n.r.), România a depus oficial ultima
ANAF începe controale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția, joi, printr-un comunicat. 'Verificările vizează situaț
Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute cel puțin 5,8 miliarde de lei de la bănci, în octombrie
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna octombrie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
BEI sprijină viitorul energiei solare în Europa cu 100 de milioane de euro pentru un proiect în vestul României
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 100 de milioane de euro pentru Dama Solar, o centrală fotovoltaică de 1,3 gigawați (GW) dezvoltată de Rezolv Energy în județul Arad, investiția totală a acestui proiect fiind estimată la 728 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al BEI transmis miercuri AGERPRES. 'Cu o capacitate maxi
COTAR cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când sistemul va fi funcțional și recepționat
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcțional și recepționat. 'De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deși sistemul nu funcționează și n
CNAIR: Rovinieta și tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică de la 1 octombrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, rovinieta și tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR a constat
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1-15 octombrie 2026
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1-15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. 'Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piaț
Ministerul Muncii implementează reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri extinderea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în cadrul reformei îngrijirii de lungă durată, care include dezvoltarea centrelor de zi și de recuperare și a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Acesta a participat la cea de-a X-a ediție
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A
Mînzatu: Susțin cu tărie consolidarea negocierii colective în România; protecția salariaților trebuie să fie una reală
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat că susține consolidarea negocierii colective în Romania, inclusiv la nivel sectorial, pentru ca protecția salariaților să fie una reală. Aceasta i-a primit, miercuri, la Bruxelles,








