Nica (MADR): Producătorii din România trebuie să aibă un parteneriat pentru a ajunge pe rafturile hipermarketurilor
Retailul modern a luat o amploare foarte mare, ceea ce înseamnă că producătorii din România trebuie să aibă un parteneriat pentru a putea să-şi pună pe rafturile hipermarketurilor produsele pe care le obţin, a declarat, marţi, Ionuţ Nica, şef Serviciu Industrie Alimentară în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
"O altă mare problemă de unde pornesc toate lucrurile este cea de comercializare a produselor. Retailul modern a luat o amploare foarte mare, cu o cotă de piaţă care sare de 65-70%, ceea ce înseamnă că producătorii din România trebuie să aibă un parteneriat şi trebuie să găsească cele mai bune mijloace prin care să-şi pună rafturile hipermarketurilor produsele pe care le obţin. Este foarte greu să impui, ca administraţie, anumite reguli, dar nu este imposibil. Trebuie găsite căile prin care să-i determinăm pe retaileri să aducă pe rafturile lor produsele româneşti. Avem un mare avantaj - consumatorii români au început să înţeleagă că produsele autohtone au o calitate diferită faţă de produsele din import şi încep să solicite aceste produse. Din partea retailerilor a început să existe o deschidere", a spus Nica.
Potrivit oficialului MADR, integrarea României şi Uniunea Europeană a venit cu o serie de avantaje, dar şi cu dezavantaje, în sensul că Politica Agricolă Comună a impus armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, şi astfel renunţarea la anumite politici care erau considerate protecţioniste.
"La nivelul Ministerului Agriculturii se constată în România o deficienţă pe procesarea produselor agricole. Ne uităm cu jind la anii în care România producea foarte mult în agricultură şi putea să asigure consumul intern. În acest context nou al integrării în Uniunea Europeană am beneficiat de nişte facilităţi foarte importante. Câteva zeci de miliarde au venit în România în ultimii 18 ani pe zona de agricultură, pe zona de plăţi directe şi pe zona de finanţare prin fondurile europene pentru investiţii. În acelaşi timp, o dată cu aceste avantaje financiare, a venit şi o serie de dezavantaje. Politica Agricolă Comună ne-a impus să ne armonizăm legislaţia naţională cu cea europeană, motiv pentru care a trebuit să renunţăm la anumite politici care erau considerate protecţioniste. Din acel moment, a apărut o mare problemă, cea a produselor care vin din import. România şi-a consolidat poziţia de exportator de materie primă. Aşa cum s-a spus, suntem pe primele locuri la producţia de cereale, avem una dintre cele mai mari suprafeţe cultivate din Europa. Am crescut uşor, uşor şi pe zona zootehniei, dar totuşi suntem în continuare exportatori de animale vii şi de cereale. Mai nou, au început să existe şi culturi furajere, cum ar fi lucerna, procesate într-un sistem modern şi exportate către alte ţări", a explicat Ionuţ Nica.
Reprezentantul MADR a punctat, totodată, că exporturile de materie primă pe zona de agricultură înseamnă exportul de subvenţie "pe care noi o primim de la Uniunea Europeană prin plăţile directe".
"Toate acestea înseamnă, pe de o parte, exportul de subvenţie pe care noi o primim de la Uniunea Europeană prin plăţile directe şi, în acelaşi timp, importul de materii procesate, de produse finite, produse alimentare. Dorinţa actualilor guvernanţi este de a micşora această balanţă deficitară existentă în momentul de faţă. Cifrele încă nu arată foarte bine. S-au făcut câţiva paşi importanţi, s-au pornit programe care au ca obiectiv creşterea consumului de produse autohtone în România. Un program a fost cel cu tomatele. Programele cu adevărat importante sunt cele dedicate creşterii animalelor. În prezent, pe zona de carne de porc şi carne de pui au fost trecute deja de etapele avizării parlamentare cele două acte normative şi deja sunt pe masa preşedintelui pentru a fi promulgate cât de curând. Acest lucru înseamnă o finanţare suplimentară de circa 90 de milioane de euro numai pentru anul 2018", a precizat Nica.
Reprezentanţi ai industriei alimentare şi de băuturi, ai industriei HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Cafenele), precum şi reprezentanţi din mediul bancar şi ai autorităţilor participă, marţi, la evenimentul Food Intel Forum. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rata șomajului s-a menținut la 6,4%, în august; șomajul în rândul tinerilor, la un nivel ridicat
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în luna august 2026, valoare egală cu cea înregistrată în luna iulie 2026, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică. Rata șomajului la femei a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la bărbați, valorile fiind 6,5% în cazul persoanelor
România a depus oficial, miercuri seara, ultima cerere de plată din PNRR
România a depus oficial, miercuri seara, ultima cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană, cu o valoare totală de 6,04 miliarde de lei, a anunțat ministrul interimar al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru. 'În urmă cu doar câteva minute, în jurul orei 21:45 (miercuri noaptea, n.r.), România a depus oficial ultima
ANAF începe controale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția, joi, printr-un comunicat. 'Verificările vizează situaț
Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute cel puțin 5,8 miliarde de lei de la bănci, în octombrie
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna octombrie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
BEI sprijină viitorul energiei solare în Europa cu 100 de milioane de euro pentru un proiect în vestul României
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 100 de milioane de euro pentru Dama Solar, o centrală fotovoltaică de 1,3 gigawați (GW) dezvoltată de Rezolv Energy în județul Arad, investiția totală a acestui proiect fiind estimată la 728 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al BEI transmis miercuri AGERPRES. 'Cu o capacitate maxi
COTAR cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când sistemul va fi funcțional și recepționat
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcțional și recepționat. 'De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deși sistemul nu funcționează și n
CNAIR: Rovinieta și tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică de la 1 octombrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, rovinieta și tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR a constat
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1-15 octombrie 2026
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1-15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. 'Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piaț
Ministerul Muncii implementează reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri extinderea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în cadrul reformei îngrijirii de lungă durată, care include dezvoltarea centrelor de zi și de recuperare și a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Acesta a participat la cea de-a X-a ediție
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A







