UNTRR: Lipsa unui compromis pe pachetul mobilitate menţine incertitudinea legală a operaţiunilor transportatorilor români pe piaţa europeană
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) avertizează asupra faptului că lipsa unui compromis echilibrat privind pachetul mobilitate la nivelul instituţiilor europene menţine incertitudinea legală a operaţiunilor transportatorilor rutieri români pe piaţa europeană de transport rutier internaţional.
"Deşi în luna iunie 2018, pachetul mobilitate a intrat într-o etapă crucială a procesului decizional la nivel european, totuşi la un an de la publicarea sa şi după negocieri lungi şi extrem de dificile, instituţiile europene nu au reuşit să ajungă la un compromis. Parlamentul European a respins pe 14.06.2018 mandatul de negociere propus de Comisia de Transport şi Turism - TRAN cu privire la pachetul mobilitate, în timp ce Consiliul European nu a putut adopta o poziţie cu privire la pachetul mobilitate, la ultima sa reuniune din 07.06.2018", se arată într-un comunicat al UNTRR, remis vineri AGERPRES.
În acest context, reprezentanţii transportatorilor susţin că nu pot începe negocierile între Parlamentul European şi Consiliul European în vederea adoptării propunerilor Comisiei Europene de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, cuprinse în acest pachet. Pachetul mobilitate rămâne în negociere la nivelul Parlamentului European şi al Consiliului European pentru cel de-al doilea semestru al anului 2018, când Austria va prelua Preşedinţia Consiliului European, fiind urmată de România, la începutul anului 2019 - perioadă când se încheie mandatul actualului Parlament European şi al Comisiei Europene, iar în mai 2019 vor urma alegeri pentru următorii 5 ani.
"Pachetul mobilitate 1, publicat pe 31.05.2017, cuprinde propuneri importante ale Comisiei Europene de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere - precum propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere, propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti, propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă", se arată în comunicat.
Propunerile cuprinse în pachetul mobilitate au fost realizate pe fondul protecţionismului în creştere al statelor membre din vestul UE reunite în cadrul Alianţei Rutiere, Comisia Europeană preluând multe dintre măsurile propuse de Alianţa Rutieră precum aplicarea regulilor detaşării - respectiv aplicarea salariilor minime din vestul UE la şoferii profesionişti de transport rutier internaţional, restricţionarea cabotajului, obligaţia întoarcerii acasă a şoferilor şi interzicerea repausului săptămânal normal în cabina vehiculului, susţin reprezentanţii UNTRR.
Aceştia consideră că, în mod evident, sunt vizaţi transportatorii central şi est-europeni, ei fiind şi cei mai afectaţi de măsurile propuse, care vor conduce la o creştere semnificativă a costurilor lor de operare şi la restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE.
"Realităţile competiţiei est-vest pe piaţa de transport rutier de marfă din UE şi problemele fundamentale pentru transportatorii rutieri români au fost evidenţiate de UNTRR în filmul "Transportul rutier la răscruce - încotro se îndreaptă UE?". De asemenea, UNTRR a mers în parcările de camioane din 7 State Membre UE şi timp de o săptămână a discutat cu peste 100 de şoferi profesionişti, care au declarat că nu sunt de acord cu propunerile pachetului mobilitate, precum interdicţia de a petrece perioada de repaus săptămânal normală (45 ore) în cabină", menţionează UNTRR.
Având în vedere importanţa pachetului mobilitate pentru viitorul transportatorilor români în UE, UNTRR solicită Guvernului României şi eurodeputaţilor români să apere interesele industriei de transport rutier din România, implicându-se activ în cadrul dezbaterilor europene pe marginea pachetului mobilitate şi acţionând în coordonare cu omologii lor din celelalte state membre afectate de acţiunile Alianţei Rutiere, în vederea negocierii unui compromis echilibrat.
UNTRR este o organizaţie profesională şi patronală, fondată în 1990, care are peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
