Pe segmentul spaţiilor de birouri există cerere, dar insuficient spaţiu; rata de neocupare, 8,4%
Bucureşti, 31 mai /Agerpres/ - Segmentul spaţiilor de birouri va continua să se dezvolte în ritm accelerat, pe fondul tendinţei de creştere a cererii şi a unei rate de neocupare mici, de numai 8,4%, relevă datele unui studiu de specialitate dat joi publicităţii.
Specialiştii prognozează că stocul modern de spaţii de birouri din Bucureşti se va situa, la finalul celui de-al doilea trimestru (T2) din 2018, la aproximativ 2,85 milioane de metri pătraţi. În primul trimestru (T1) au fost livraţi circa 28.000 mp, iar aproximativ 64.000 mp vor fi finalizaţi în T2.
Conform estimărilor, în următorii trei ani vor fi terminate proiecte de clădiri de birouri ce vor totaliza o suprafaţă de peste 900.000 mp, dintre care în jur de 185.000 mp sunt programaţi pentru livrare în 2018 şi 350.000 mp în 2019.
"Cererea pe segmentul spaţiilor de birouri este într-o continuă ascensiune în Bucureşti, iar cu o rată de neocupare în jur de 8,4% este evidentă necesitatea de noi proiecte. În prezent, dacă o companie vrea să închirieze birouri pentru 200 de angajaţi într-o clădire în apropierea unei staţii de metrou, s-ar putea să nu găsească. Identificarea unor spaţii optime durează minimum 12 luni, dar ideal ar fi să ai la dispoziţie 24 de luni", spun specialiştii.
În momentul actual, în Capitală sunt în dezvoltare opt proiecte de spaţii de birouri, cu date de finalizare în cursul lui 2018. Acestea vor ocupa peste 157.000 mp, din care 61% vor fi livraţi în clădiri situate în zona de vest, iar 22% în zona centrală.
La sfârşitul anului 2018, stocul modern de spaţii de birouri va atinge pragul de 2,95 milioane de metri pătraţi.
În T1, segmentul spaţiilor de birouri a înregistrat 52 de tranzacţii de închiriere care au însumat 65.500 mp, conform studiului CBRE România. Domeniile de unde au venit cele mai multe cereri sunt cele de producţie industrială şi energie cu 36% din total, IT cu 23% şi retail cu 16%. Cererea netă, care nu include renegocieri şi reînnoiri, are o pondere de 82% din activitatea de închiriere, în T1.
Din cererea totală, 36% a fost reprezentată de relocări, urmate de pre-închirieri, cu 34%. Conform estimărilor CBRE România, această pondere se va menţine şi în următoarele trimestre, datorită numărului mare de proiecte aflate în construcţie sau a căror dezvoltare va începe în viitor. Chiria contractuală medie rămâne neschimbată faţă de ultima perioadă şi este estimată la 18,5 euro/mp/lună.
Cele mai active zone, atât din punct de vedere al cererii totale, cât şi al cererii noi, au fost în T1 zona centrală şi zona de vest, urmate de zona de nord. Polurile de birouri din centrul şi vestul Bucureştiului au înregistrat, fiecare, 34% din cererea totală, iar zona de nord, 19%. În 2019, 57% din cei 350.000 mp care sunt programaţi pentru finalizare, vor fi livraţi în zona de vest.
În ceea ce priveşte evoluţia activităţii de închiriere, tendinţa este de creştere începând cu 2012, iar rata de neocupare este într-o scădere continuă, din 2013. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele băncilor la licitația de obligațiuni de joi
Ministerul Finanțelor (MF) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitației pentru o emisiune de obligațiuni de stat pe 58 luni, prin care intenționa să atragă 500 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al prețului ofertat. Băncile participante la licitație au transmis oferte în valoa
Companiile elene au investit din 2023 peste 5,5 miliarde de euro în sectorul energetic din România
Investițiile realizate de companiile elene în sectorul energetic din România au depășit 5,5 miliarde de euro de la sfârșitul anului 2023, a afirmat ambasadoarea Greciei în România, Lili-Evangelia Grammatika, la lansarea celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,75%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 2 - 9 octombrie 2026, o nouă ediție Fidelis, iar aceasta vine cu dobânzi de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro, conform unui comunicat de presă al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 a
APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 11% în septembrie; creștere de 16% pe segmentul electrificat
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 11% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce autoturismele electrificate au înregistrat o creștere de 16%, potrivit datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) și prelucrate de Asociația Produc
BNS cere reguli europene care să împiedice concedierile sau reducerile salariale decise de algoritmi
Blocul Național Sindical (BNS) solicită Comisiei Europene introducerea unor garanții clare pentru lucrători în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale și a algoritmilor de management la locul de muncă, printre propuneri numărându-se interzicerea utilizării sistemelor algoritmice pentru a lua sau determina decizii privind concedierea sau reduc
UE îndeamnă Austria și România să prezinte informațiile lipsă din planurile naționale integrate privind energia și clima
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Austriei și României, care nu au furnizat încă toate informațiile necesare în planurile lor naționale intermediare integrate privind energia și clima, care trebuiau prezentate până la 15 martie 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. În temeiul art
Guvernul a prelungit până la 25 martie 2027 termenul până la care firmele își pot actualiza codurile CAEN
Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care firmele își pot actualiza codurile CAEN până la 25 martie 2027, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. 'Guvernul tocmai a hotărât: Firmele își pot actualiza codurile CAEN până la 25 martie 20
Comisia Europeană solicită României să asigure respectarea normelor privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică a produselor
Comisia Europeană a decis să trimită o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României pentru că nu a asigurat respectarea efectivă a normelor UE privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică a produselor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Statele membre UE au responsabilitatea de a asigura su
Niculescu: OCDE acordă o atenție importantă întreprinderilor mici și mijlocii și antreprenoriatului
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) acordă o atenție importantă întreprinderilor mici și mijlocii pentru ca acestea să facă față provocărilor privind accesul la finanțare și competențe, productivitatea și inovarea, digitalizarea, tranziția verde, internaționalizarea, a declarat, joi, Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afa
Gavrilă (RWEA): Stocarea o să ajungă la minimum 4 gigawați putere la finalul anului următor
Capacitatea de stocare a energiei din România o să ajung la minimum 4 GW putere la finalul anului viitor, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, vicepreședintele Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA), Liviu Gavrilă. 'Stocarea trebuie implementată la capacitatea și la volumul de care are România nevoie. Nu treb
Jianu: Una dintre marile oportunități trebuie să fie o Europă antreprenorială
Una dintre marile oportunități ale noastre ar trebui să fie o Europă antreprenorială, iar antreprenoriatul trebuie să devină un vis european, a declarat, joi, Florin Jianu, președintele IMM România și vicepreședintele SMEunited, asociația reprezentativă a meșteșugurilor și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) la nivelul Uniunii Europene. '
Negrescu: Avem nevoie de rețele moderne, de capacități de stocare, de proceduri mai simple
România are resurse de a produce energie, dar potențialul nu ține loc de investiții, fiind nevoie de rețele moderne, de capacități de stocare, de proceduri mai simple și mai ales de predictibilitate, a transmis, joi, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, la o conferință pe teme de energie. El a menționat că următoarea etapă a tranziți
ASF: Capitalizarea pieței reglementate a BVB a crescut cu aproape 28% în primul semestru, la 669,28 miliarde de lei
Capitalizarea bursieră a pieței reglementate a ajuns la 669,28 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, în creștere cu 27,94% față de sfârșitul anului trecut și cu 68,94% comparativ cu finalul lunii iunie 2025, potrivit unui comunicat transmis joi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Principalul indice al Bursei de Valori București,
Incendiul, principalul risc despre care românii cred că le-ar putea afecta locuința (studiu)
Incendiul este principalul risc despre care românii cred că le-ar putea afecta locuința, fiind menționat de 55% dintre respondenți, urmat de cutremur (50%), explozie (33%) și vijelii sau furtuni (32%), potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
CNAIR: Fără sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa Toll, până la remedierea problemelor tehnice ale platformei
CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa Toll începând din data de 1 octombrie, până la remedierea problemelor tehnice ale platformei, a anunțat joi compania de drumuri. 'Potrivit legii, CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa Toll începând din data de







