Piaţa serviciilor medicale private a crescut în 2017 cu 12% (analiză)
Piaţa serviciilor medicale private este unul dintre cele mai dinamice sectoare de business din România, după ce a avansat, în 2017, cu 12% faţă de anul anterior, conform unei analize realizate un comparator de servicii medicale din România.
În prezent, valoarea acestui segment de servicii este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, cu o creştere medie anuală de 9,5% produsă în perioada 2011-2016. Primele cinci lanţuri private din România au realizat, anul trecut, o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 400 de milioane de euro.
"Dinamica deosebită a pieţei arată o creştere semnificativă a cererii populaţiei pentru servicii medicale private. La această evoluţie au contribuit, în ultimii ani, instabilitatea sectorului public de sănătate şi creşterea venitului disponibil al clasei de mijloc. Din păcate, România este ţara cu unul dintre cele mai reduse volume ale informaţiilor din domeniul serviciilor medicale, atât din perspectiva pacienţilor, cât şi a furnizorilor. Acest lucru afectează evoluţia sectorului public, dar şi a celui privat", a declarat Eliza Pintilie, director general Mediprice, realizatorul analizei.
În perioada 2011-2016, numărul spitalelor private din România s-a dublat, ajungând la peste 200 de unităţi. Pe de altă parte, numărul spitalelor publice a scăzut semnificativ, în urma închiderii a 67 de unităţi la 1 aprilie 2011. În acelaşi timp, numărul centrelor medicale private a crescut de trei ori, până la peste 600 de unităţi în 2016. Potrivit Elizei Pintilie, inclusiv nivelul ridicat al "plăţilor din buzunar" în unităţile de stat a contribuit la dezvoltarea pieţei private, îngreunând accesul populaţiei la serviciile publice de sănătate.
În 2015, plăţile informale au ajuns, pentru prima dată, la 21% din volumul total al cheltuielilor pentru asistenţa medicală în România, faţă de o medie UE de 15%.
"În acest context, românii valorizează tot mai mult serviciile private, unde aspectul general al unităţii sanitare, reputaţia acesteia, experienţa medicilor, aparatura de ultimă generaţie şi relaţia cu pacientul sunt criterii de performanţă. Un plus ar fi ca nivelul de digitalizare al pieţei să crească: întreaga ofertă de servicii să fie vizibilă, tarifele - transparente şi să poată fi accesate rapid, printr-un simplu click", a precizat reprezentanta Mediprice.
Utilizatorii români de internet generează, lunar, aproximativ 200.000 de căutări ale sintagmei "analize medicale". Potrivit rapoartelor de cercetare a pieţei, compararea preţurilor şi a ofertelor este un pas esenţial în decizia de cumpărare a utilizatorilor online în întreaga lume. Doar în 2014, jumătate dintre clienţii online la nivel mondial au folosit cel puţin o dată comparatoarele de preţuri în detrimentul navigării directe pe un anumit site.
Mediprice este primul comparator de servicii medicale din România, disponibil de la începutul acestui an pentru utilizatorii şi furnizorii de servicii medicale private.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale neimpozabile de 6,50%, 7% și, respectiv 7,50%, a anunțat joi instituția. Emisiunea se va derula în perioada 5 octombrie - 6 noiembrie 2026.
Popa (BNR): Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și încrederea companiilor să investească
Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și oferă companiilor locale și străine mai multă încredere pentru a investi pe termen lung, a afirmat, joi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). Acesta a participat, la Chișinău, la cea de-a doua ediție a Conf
ANSVSA participă la un proiect european de 3 milioane de euro pentru consolidarea siguranței alimentare în Republica Moldova
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) participă la un proiect finanțat de Uniunea Europeană cu 3 milioane de euro, destinat consolidării sistemului de controale oficiale și a capacității Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova, în perspectiva îndeplinirii cerințelor europene
Compania aeriană AnimaWings suspendă temporar toate zborurile
Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru reorganizarea planurilor de zbor, după ce miercuri a anunțat inițierea procedurii de reorganizare judiciară pentru protejarea și continuarea activității. ''Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor. Prioritatea noastră î
BNR: Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor a urcat la 5,57% pe an
Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 5,57% pe an, în urcare față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,56% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din
Circa 69% dintre investitorii individuali români nu au încredere în perspectivele economiei (sondaj)
Aproape șapte din zece (69%) investitori individuali români declară că nu au încredere în perspectivele economiei românești, procent în ușoară creștere față de 68% la sfârșitul trimestrului al doilea al acestui an, potrivit celui mai recent sondaj Retail Investor Beat. Conform sursei citate, un număr mai mar
MADR și APIA pregătesc plata avansului din subvențiile acordate fermierilor, începând cu 16 octombrie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pregătește cadrul necesar pentru demararea plății avansului aferent subvențiilor destinate fermierilor, începând cu 16 octombrie. ''Pentru fermieri, contează să știe când primesc sprijinul
Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele băncilor la licitația de obligațiuni de joi
Ministerul Finanțelor (MF) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitației pentru o emisiune de obligațiuni de stat pe 58 luni, prin care intenționa să atragă 500 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al prețului ofertat. Băncile participante la licitație au transmis oferte în valoa
Companiile elene au investit din 2023 peste 5,5 miliarde de euro în sectorul energetic din România
Investițiile realizate de companiile elene în sectorul energetic din România au depășit 5,5 miliarde de euro de la sfârșitul anului 2023, a afirmat ambasadoarea Greciei în România, Lili-Evangelia Grammatika, la lansarea celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,75%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 2 - 9 octombrie 2026, o nouă ediție Fidelis, iar aceasta vine cu dobânzi de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro, conform unui comunicat de presă al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 a
APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 11% în septembrie; creștere de 16% pe segmentul electrificat
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 11% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce autoturismele electrificate au înregistrat o creștere de 16%, potrivit datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) și prelucrate de Asociația Produc
BNS cere reguli europene care să împiedice concedierile sau reducerile salariale decise de algoritmi
Blocul Național Sindical (BNS) solicită Comisiei Europene introducerea unor garanții clare pentru lucrători în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale și a algoritmilor de management la locul de muncă, printre propuneri numărându-se interzicerea utilizării sistemelor algoritmice pentru a lua sau determina decizii privind concedierea sau reduc
UE îndeamnă Austria și România să prezinte informațiile lipsă din planurile naționale integrate privind energia și clima
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Austriei și României, care nu au furnizat încă toate informațiile necesare în planurile lor naționale intermediare integrate privind energia și clima, care trebuiau prezentate până la 15 martie 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. În temeiul art
Guvernul a prelungit până la 25 martie 2027 termenul până la care firmele își pot actualiza codurile CAEN
Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care firmele își pot actualiza codurile CAEN până la 25 martie 2027, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. 'Guvernul tocmai a hotărât: Firmele își pot actualiza codurile CAEN până la 25 martie 20
Comisia Europeană solicită României să asigure respectarea normelor privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică a produselor
Comisia Europeană a decis să trimită o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României pentru că nu a asigurat respectarea efectivă a normelor UE privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică a produselor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Statele membre UE au responsabilitatea de a asigura su













