logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

COTAR solicită eliminarea activităţii neautorizate şi fără licenţă din domeniul transporturilor rutiere de persoane

Imagine din galeria Agerpres

Activitatea neautorizată şi nelicenţiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane (taxi, rent-a-car şi curse regulate sau ocazionale) trebuie eradicată, întrucât periclitează atât activitatea firmelor care respectă legislaţia în vigoare, cât şi viaţa persoanelor ce folosesc acest tip de servicii, susţine Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES.

De altfel, transportatorii anunţă că încă aşteaptă ordonanţa de urgenţă privind eliminarea activităţilor neautorizate ("piraterie') din transportul de persoane, ţinând cont că activitatea neautorizată şi nelicenţiată a luat o mare amploare.

"Concurenţa neloială fură încă pe atât de la bugetul statului. COTAR aşteaptă revenirea la o situaţie de normalitate, prin ordonanţă de urgenţă. Peste 110.000 de transportatori rutieri de persoane, în regim de taxi şi prin curse regulate, din România, aşteaptă materializarea acestei OUG promise de trei ani, pentru scoaterea în afara legii a celor care fac transport neautorizat şi nelicenţiat, periclitând atât activitatea firmelor care respectă legislaţia în vigoare, cât şi viaţa persoanelor care folosesc transportul rutier. Toţi aceşti transportatori sunt pirataţi zi de zi de cei care fac concurenţă neloială şi fraudă fiscală. Aşteptăm acum, după discuţiile începute cu dl. ministru Lucian Şova încă din luna februarie 2018, continuate în cadrul întâlnirilor ocazionale, la diferite reviste de specialitate, să se dea ordonanţă de urgenţă, exact cum a fost promisă, astfel încât să fie eliminată pirateria de orice fel", a declarat Andrei Gafiţa, vicepreşedinte COTAR.

Transportatorii precizează, totodată, că vicepremierul Paul Stănescu şi ministru al Dezvoltării Regionale a fost de acord cu respectiva ordonanţă, "care ar da posibilitatea organelor abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar, astfel încât să fie eradicată activitatea neautorizată şi nelicenţiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane - de taxi, rent a car şi prin curse regulate sau ocazionale".

"Domnul vicepremier Paul Stănescu a înţeles că această OUG va diminua pirateria şi activitatea tuturor firmelor care fac transporturi neautorizate, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale. În acelaşi timp, trebuie să se ţină cont şi de Curtea Europeană de Justiţie, a cărei decizie arată că activităţile gen UBER sunt de transport persoane, nu de platformă digitală. Până în momentul de faţă, acestei OUG se pare că i se opune doar ministrul Transporturilor, cel care a introdus în legea 38/2003, în anul 2015, sintagma 'în mod repetat', dând liber la aceste activităţi ilegale. Îi amintim domnului ministru Lucian Şova că transportatorii autorizaţi sunt obligaţi să aibă case fiscale pe fiecare maşină în parte şi să respecte Codul Fiscal, în timp ce firmelor care fac concurenţă neloială nu li se cer aceste lucruri şi nici nu suportă consecinţele nerespectării legii. În Codul Fiscal nu scrie că, printr-o aplicaţie oarecare, prin tarife dinamice în funcţie de trafic şi aglomeraţie, oricine poate încasa bani sau contoriza o 'cursă' din punctul A în punctul B fără să respecte legislaţia', atenţionează reprezentantul COTAR.

La rândul său, Nicolae Truşcă, vicepreşedinte al Camerei Taximetriştilor din Bucureşti, afirmă că membrii COTAR, dar şi cei care nu sunt membri au oprit aparatele de la aeroport, în semn de protest faţă de ministrul Transporturilor.

"Ne-a promis, acum o lună şi jumătate, că va da acea ordonanţă de urgenţă, dar nu a mai făcut nimic şi nici nu mai avem încredere în ceea ce a promis, după ce a declarat că nu-şi asumă această modificare şi cere Primăriei Capitalei să solicite ordonanţa de urgenţă. Noi am depus şi cerere pentru protest în faţa Ministerului Transporturilor, săptămâna viitoare. Aşteptăm aprobarea, iar taxiurile nu vor mai face curse de la Aeroportul Henri Coandă, până când nu se vor elimina activităţile neautorizate de transport persoane din incinta aeroportului. Este inadmisibil că piraţii să fie în continuare încurajaţi prin lege, iar negocierile să fie blocate de fiecare dată', susţine Truşcă.

COTAR notează că "Primăria Capitalei a răspuns cu promptitudine solicitărilor noastre care exprimă cerinţele tuturor asociaţiilor taximetriştilor licenţiaţi: eliminarea concurenţei neloiale, practicate de cei ce oferă servicii ilegale de taximetrie".

Confederaţia susţine că noul Regulament privind desfăşurarea activităţilor de taxi pe raza municipiului Bucureşti este blocat din cauza neadoptării ordonanţei de urgenţă.

"Noi nu cerem bani de la stat, nu cerem subvenţii şi avantaje, cerem doar să ni se respecte dreptul la a ne desfăşura activitatea, fără concurenţă neloială din partea celor care nu respectă prevederile legale, dar care sunt protejaţi în România şi au ajuns să ne depăşească numeric pe noi, cei care respectăm legislaţia în vigoare. Noi nu cerem să cadă Guvernul, nu vrem să schimbăm guverne în această ţară, ci să avem un Guvern stabil care să înţeleagă pericolul reprezentat de piraţii din Transporturi. Ce ar înseamnă dacă toate firmele de transport şi taximetrie, care actualmente respectă legea, nu ar mai plăti taxe şi impozite la stat? În acest moment, faptul că piraţii din piaţă ne-au depăşit numeric ne aduce în pragul falimentului", avertizează transportatorii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 185

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun

Economic Intern 06-11-2026 17:14

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună

Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

Economic Intern 06-11-2026 16:15

Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory

România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo