BNR a decis majorarea dobânzii cheie la 2,5% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât, luni, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2,25% pe an, începând cu data de 8 mai, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, remis AGERPRES.
Dobânda cheie era nemodificată din luna februarie a acestui an, când a fost majorată la 2,25% pe an.
De asemenea, Consiliul a mai decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5% pe an, de la 1,25% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,5% pe an de la 3,25% pe an.
Totodată, reprezentanţii băncii centrale au decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei a continuat să crească în luna martie 2018, până la 4,95%, nivel conform celui prognozat, de la 4,72% în luna anterioară.
"Plusul de ritm a fost generat preponderent de acţiunea factorilor pe partea ofertei, mai cu seamă de majorarea preţului la combustibili, dar şi de componenta de bază a inflaţiei CORE 2 ajustat, a cărei rată anuală şi-a continuat ascensiunea până la 3% în luna martie, de la 2,9% în februarie. Avansul indicelui CORE2 ajustat reflectă presiunile din partea excedentului de cerere agregată din economie, majorarea costurilor de producţie (forţă de muncă, utilităţi), unele influenţe ale dinamicii cursului de schimb al leului, dar şi continuarea ajustării ascendente a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt", informează comunicatul BNR.
O traiectorie similară a urmat rata medie anuală a inflaţiei IPC, care a urcat în luna martie la 2,5%, de la 2,1% în februarie. Calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, rata medie anuală a crescut la 1,9%, de la 1,6% în februarie, potrivit BNR.
"Datele revizuite privind creşterea economică indică o decelerare uşor mai pronunţată decât cea publicată anterior pentru trimestrul IV 2017, dinamica sa anuală rămânând totuşi robustă, la 6,7% (faţă de 6,9% iniţial). Pe ansamblul anului 2017, rata de creştere a PIB real a fost revizuită la 6,9% (de la 7%). Pe partea cererii, uşoara ajustare descendentă operată pentru ultimul trimestru al anului 2017 s-a reflectat atât la nivelul consumului gospodăriilor populaţiei, determinantul principal al creşterii economice, cât şi al formării brute de capital fix. Contribuţia negativă a exportului net la avansul PIB real a rămas nemodificată", menţionează instituţia.
De asemenea, cele mai recente date statistice relevă deteriorarea balanţei bunurilor şi serviciilor şi, în consecinţă, adâncirea deficitului de cont curent în primele două luni ale anului 2018 faţă de perioada similară a anului anterior. Acelaşi interval consemnează o dinamică anuală alertă a producţiei industriale, deşi în uşoară atenuare, accelerarea creşterii comenzilor noi în industria prelucrătoare, precum şi ritmul anual încă ridicat al activităţii din comerţ şi servicii.
"Condiţiile monetare au continuat să-şi atenueze caracterul acomodativ în luna aprilie, în contextul creşterii cotaţiilor relevante ale pieţei monetare şi al relativei stabilităţi a cursului de schimb al leului. BNR a întărit controlul asupra lichidităţii din sistemul bancar, iniţiind la mijlocul lunii operaţiuni de atragere de depozite la termen, la rata dobânzii de politică monetară, cu alocare integrală", subliniază reprezentanţii Băncii Centrale.
Potrivit sursei citate, dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat s-a menţinut în luna martie la nivelul de 6,1%. Componenta în lei a continuat să-şi mărească ponderea în creditul total, până la 63,6% (de la un minimum de 35,6% în mai 2012). Creditul acordat populaţiei şi-a intensificat creşterea anuală (9,4%) cu aportul dominant al creditelor pentru consum.
În şedinţa de luni, Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2018, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.
"Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva creşterii uşoare şi a plafonării ratei anuale a inflaţiei pe parcursul câtorva luni deasupra intervalului ţintei, urmate de revenirea acesteia la finalul anului curent în apropierea limitei superioare a intervalului. Astfel, faţă de raportul precedent, traiectoria anticipată a ratei anuale a inflaţiei se menţine pe coordonate cvasi-similare celor din prognoza precedentă", se arată în comunicat.
Banca Centrală precizează că incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei provin în principal din partea preţurilor administrate, a condiţiilor de pe piaţa muncii şi a evoluţiei viitoare a preţului internaţional al petrolului. Relevante sunt şi ritmul creşterii economice şi dinamica inflaţiei în zona euro şi, implicit, conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune.
"Pe baza datelor disponibile în acest moment, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an, de la 2,25% pe an; totodată, a decis majorarea la 1,50% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi creşterea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 3,5% pe an. De asemenea, Consiliul de Administraţie al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit", menţionează sursa citată.
Deciziile Consiliului de Administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile prezervării stabilităţii financiare.
Consiliul de Administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse.
Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 4 iulie 2018. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editori online: Gabriela Badea, Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
