INS: Salariul mediu net în luna februarie a ajuns la 2.487 de lei, în creştere uşoară faţă de ianuarie
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.487 de lei, în februarie, în creştere uşoară faţă de luna precedentă, cu 3 lei sau 0,1%, potrivit informaţiilor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.128 lei.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (6.134 lei), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (1.499 lei).
Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 106,2%.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost de 99,8% pentru luna februarie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 180,6%, cu 0,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2018.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2018 s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii anuale ori pentru performanţe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 12,8% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; de 10,1% în fabricarea produselor din tutun; între 3,5% şi 7,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), agricultură, vânătoare şi servicii anexe, construcţii, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea echipamentelor electrice.
Creşteri salariale între 1,5% şi 3% au avut loc în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, alte activităţi de servicii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cercetare-dezvoltare.
Pe de altă parte, scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost de 7% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale); între 3% şi 5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, transporturi pe apă, alte activităţi industriale; între 2% şi 2,5% în colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea altor mijloace de transport.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+1,1%) şi în administraţie publică (+0,6%). Câştigul salarial mediu net a scăzut în sănătate şi asistenţă socială (-2,1%) comparativ cu luna precedentă. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAC: Fermierii europeni cer suspendarea taxei de carbon la frontieră și eliminarea tarifelor la îngrășăminte
Organizațiile fermierilor și cooperativelor agricole europene au solicitat suspendarea mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), eliminarea temporară a tarifelor la îngrășăminte și introducerea unor măsuri urgente de sprijin pentru agricultură, avertizând că noile taxe și constrângeri administrative afectează competitivitatea fermierilor și
Codirlașu (Asociația CFA România): Riscul de recesiune în anul 2026 a crescut substanțial
Anticipațiile analiștilor financiari privind creșterea economică pentru anul curent au înregistrat scăderi consistente, iar riscul de recesiune în anul 2026 a crescut substanțial, susține președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'Pe fondul aversiunii la risc, cauzate atât de factori externi, cât și interni,
Tanczos Barna a solicitat, la Bruxelles, alocări semnificative și măsuri cu aplicare imediată pentru sprijinirea fermierilor
Planul de acțiune pentru fertilizanți al Comisiei Europene este absolut necesar, însă trebuie să vedem și aplicarea urgentă a acestuia, cu alocări semnificative din rezerva de criză pentru că nu este suficient să utilizăm doar bugetele naționale, consideră ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. Acesta a
BNR lansează monede dedicate împlinirii a 50 de ani de la prima notă de 10 obținută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 28 mai 2026, o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină, potrivit unui comunicat de presă. Ave
Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 milioane de lei în județul Caraș-Severin
Lucrările la stația electrică de transformare 400 kV Reșița și retehnologizarea stației electrice de transformare de 220/110 kV Reșița, județul Caraș-Severin, au fost finalizate, a anunțat, marți, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, investiția s-a ridicat la 175
IMM România: Noua lege a salarizării limitează capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale
Noua lege a salarizării bugetare, în forma propusă, limitează semnificativ capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale ale anumitor domenii strategice, iar în lipsa unei flexibilități, administrația publică va continua să întâmpine dificultăți în atragerea și păstrarea resursei umane performante, susți
Năstase (Alro): Industria de apărare poate deveni un motor de creștere economică pe termen lung
Industria de apărare poate deveni un motor important de creștere economică pentru următorii 20-25 de ani, pe fondul reînarmării accelerate și al nevoii de dezvoltare a capacităților industriale europene, a declarat, marți, Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro. 'Eu sunt absolut convins că industria de apăr
Ministrul Finanțelor: Ajustarea fiscală nu a sacrificat investițiile; fondurile europene rămân principalul motor al economiei
Ajustarea fiscală realizată de Guvern nu a afectat investițiile, care se mențin la 31 de miliarde de lei și sunt susținute în principal din fonduri europene, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E o ajustare fiscală fără scăderea investițiilor. Pentru că investițiile rămân la 31 de miliarde. Deci o ajusta
Pîrcălăbescu ( ROMARM): Industria de apărare din România generează aproximativ 50.000 de locuri de muncă
Industria de apărare din România generează aproximativ 50.000 de locuri de muncă, atât în sectorul privat, cât și în cel de stat, iar dezvoltarea unei industrii competitive necesită investiții în energie și parteneriate strategice, a declarat marți Răzvan-Marian Pîrcălăbescu, președinte al organizației patronale 'Industri
Darău: Am deschis aplicațiile pentru programul SME Eco-Tech; finanțări de 288 milioane de lei pentru firme
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunțat marți deschiderea aplicațiilor pentru programul SME Eco-Tech, prin care firmele românești pot obține finanțări pentru investiții în modernizarea producției, digitalizare și eficiență energetică. 'Am deschis aplicațiile pentru programul SME Eco-Tech. Vorbim despre peste 288 milioane de lei pentru firm
Nazare: Deficitul bugetar s-a redus cu 32 de miliarde de lei; este o corecție de amploare, nu una de etapă
Deficitul bugetar al României a scăzut la 1,17% din PIB după primele patru luni din 2026, de la 2,9% în perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o corecție de peste 32 de miliarde de lei,
Pistol: Progres fizic de 60% pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a autostrăzii Lugoj - Deva (A1)
Progresul fizic pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a autostrăzii Lugoj - Deva (A1) a ajuns la 60%, a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Pe cei 9,13 kilometri ai șantierului, asocierea de constructori români și bosniaci (UMB Spedi
Darău: România este prima țară din Europa care a lansat sistemul de certificare a destinațiilor ecoturistice
România a fost prima țară din Europa care a lansat sistemul de certificare a destinațiilor ecoturistice, bazat pe standarde internaționale, care evaluează în mod riguros modul în care o destinație îmbină dezvoltarea turistică cu protecția mediului și valorificarea patrimoniului cultural, a declarat, marți, ministrul interimar al Economiei, Digitalizăr
RECTIFICARE Deficitul bugetar s-a redus la 1,17% din PIB, după primele patru luni din 2026
În ştirea cu titlul "UPDATE/Deficitul bugetar s-a redus la 1,17% din PIB, după primele patru luni din 2026'', difuzată la ora 12:20, pe fluxul Economic Intern, în fraza "În anul 2023, investiţiile publice totale au fost de aproximativ 100 miliarde lei, cu aproape 65 miliarde euro mai puţin decât nivelul programat în prezent&quo
Probleme tehnice cu aplicația InfoTB și plata cu cardul în mijloacele STB, marți
Aplicația InfoTB și plata călătoriei direct cu cardul bancar la validator sunt afectate marți, din cauza unor probleme tehnice de comunicație cu un operator terț. 'În dimineața acestei zile, din cauza unor considerente tehnice de comunicație cu un operator terț, au fost afectate funcționarea aplicației InfoTB și plata călătoriei direct cu cardul banc





