MMJS: Bugetarii care prestează aceeaşi muncă, indiferent de instituţie, vor fi plătiţi la fel în anul 2022
Persoanele angajate în sistemul bugetar şi care prestează aceeaşi muncă, indiferent de instituţia în care o fac, vor fi plătite la fel în anul 2022, informează, marţi, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS).
"Principiul egalităţii din noua Lege a salarizării este reprezentat de faptul că persoanele angajate în sistemul bugetar şi care prestează aceeaşi muncă, indiferent de instituţia în care o fac, şi ne referim aici la meseriile comune, precum conducătorul auto, spre exemplu, vor fi plătite la fel în anul 2022, atunci când va fi finalizată aplicarea etapizată a prevederilor Legii 153/2017", se arată în comunicatul MMJS, în urma a întâlnirii avute de ministrul Lia Olguţa Vasilescu cu preşedintele României Klaus Iohannis.
Potrivit sursei citate, predictibilitatea Legii salarizării este dată de faptul că salariile sunt prevăzute în grilele care sunt parte integrantă a Legii 153/ 2017, la fel ca şi ritmul anual de creştere, care este de 25% din diferenţa între salariul în plată şi cel prevăzut în grila din 2022, pentru fiecare angajat, excepţii făcând domeniul sanitar şi învăţământ, care au fost asumate ca prioritate naţională prin Programul de Guvernare şi tratate ca atare de către Guvernul şi Parlamentul României.
În context, Ministerul Muncii precizează că s-a adus în atenţia preşedintelui şi faptul că Legea 153/2017 se aplică etapizat, până în anul 2022, moment la care vor fi eliminate inechităţile din sistem, inechităţi apărute de-a lungul anilor şi care nu au putut fi corectate dintr-o dată, "fiindcă dezechilibrele erau atât de mari încât corectarea lor imediată ar fi presupus un efort bugetar nesustenabil".
Astfel, cheltuielile cu salarizarea au crescut cu 12 miliarde de lei în 2017 şi au însemnat majorări cuprinse între 10-50%, doar în anul 2017, pentru diferite categorii de bugetari.
"Menţionăm, de asemenea, că întoarcerea sarcinii fiscale, efectuată ulterior majorărilor din anul 2017, de care am amintit, a fost acoperită de majorarea de 25% de la 1 ianuarie 2018, acordată întregului sistemul bugetar, care a condus, de asemenea, şi la o creştere de aproximativ 4% a veniturilor nete, mai puţin pentru cei 3% dintre bugetari care depăşeau până şi grila stabilită pentru anul 2022. Reamintim, totuşi, faptul că transferul contribuţiilor nu are nicio legătură cu Legea salarizării, ci este prevăzut de Codul Fiscal", se spune în comunicat.
În ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă prin care au fost modificate Legile 152 şi 153 din 2017, faţă de care preşedintele României şi-a exprimat îngrijorarea, reprezentanţii de la Muncă dau asigurări că amendamentele adoptate de Parlament nu au afectat echilibrul Legii salarizării, ci au condus la scăderea procentului celor care au suferit ajustări ale veniturilor nete de la 3% la 1%, printre aceştia numărându-se şi majoritatea angajaţilor Administraţiei Prezidenţiale.
"Aceste creşteri salariale au acoperit, astfel, întoarcerea sarcinii fiscale, dar au fost făcute şi astfel încât Guvernul să se încadreze în limita de deficit de 3%", se mai menţionează în comunicatul MMJS.
În ceea ce priveşte creşterea inflaţiei, reprezentanţii de la Muncă speră că preşedintele nu consideră că aceasta s-ar produce din cauza majorărilor salariilor si pensiilor şi nu sugerează soluţii precum cele adoptate în anul 2009 de Guvernul Boc. Aceştia îi recomandă preşedintelui "o discuţie aplicată şi corectă cu oficialii Băncii Naţionale a României, pentru a descoperi multitudinea şi complexitatea cauzelor interne şi externe care stau la baza evoluţiei inflaţiei".
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, context în care a atenţionat Executivul că efectele legislaţiei salarizării bugetarilor arată că legea se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii şi a solicitat prudenţă în abordarea politicilor economice, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea nivelului de trai al cetăţenilor.
"Preşedintele României a atenţionat Guvernul că, după primele 3 luni de aplicare, efectele noii legislaţii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice arată că legea se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii de la care a emanat, în condiţiile în care s-a intervenit cu excepţii punctuale pentru diferite categorii de personal, ceea ce anulează inclusiv caracterul unitar al intenţiei legislative", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat şefului statului situaţia salarială, oferind asigurări de stabilitate în privinţa resurselor financiare necesare aplicării Legii salarizării şi a majorărilor salariale asumate până în prezent. La rândul său, ministrul Muncii a detaliat principiile care au stat la baza actualului cadru de salarizare, făcând referire la grila salarială care îşi va produce pe deplin efectele din 2022. Totodată, a fost exprimată poziţia Guvernului de a menţine cadrul salarial instituit prin Legea 153/2017.
Şeful statului a arătat că suprapunerea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificarea Codului Fiscal prin OUG 79/2017 a condus la diminuări salariale pentru unele categorii de personal, atât la nivel central, cât şi local, consecinţe negative pe care Guvernul nu le-a prevăzut.
"Deşi au fost promise majorări de 25% ale salariilor începând cu 1 ianuarie 2018, aceste creşteri au fost de fapt anulate prin artificiul fiscal al mutării contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor", se menţionează în comunicat.
Administraţia Prezidenţială menţionează că remedierea acestor deficienţe a impus adoptarea de către Guvern a unor ordonanţe care au adus modificări Legii 153, cum ar fi OUG 62/2017 şi OUG 91/2017. Prin excepţiile intervenite de la regulile aplicării etapizate, în contradicţie cu principiul sustenabilităţii enunţat de Legea 153, cadrul salarial actual se îndepărtează de exigenţele remunerării muncii prestate şi ajunge să valorifice mai degrabă apartenenţa personalului la o instituţie sau alta.
În acest sens, preşedintele Iohannis a atras atenţia că situaţia salarială este în continuă modificare, fiind departe de a satisface principiile şi criteriile de stabilitate asumate iniţial, precum şi promisiunile electorale ale coaliţiei PSD-ALDE.
Întâlnirea a avut loc la solicitarea preşedintelui Iohannis de a discuta, la finalul primului trimestru, efectele aplicării legislaţiei privind salarizarea din sistemul bugetar din perspectiva principiilor şi angajamentelor în materie de politică salarială asumate anul trecut de coaliţia PSD-ALDE. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
