Intrarea pe piaţa românească de transport feroviar a unor operatori occidentali, din 2019, ar putea elimina transportatorii autohtoni (analiză)
Piaţa de transport feroviar de călători din România va deveni concurenţială într-o manieră mult mai adâncă decât până acum, odată cu intrarea în vigoare a Pachetului 4 Feroviar, în 2019, iar posibila intrare pe această piaţă a unor operatori occidentali de anvergură ai unor state vestice - care beneficiază de susţineri puternice naţionale la nivel guvernamental şi comunitar - ar putea duce la scoaterea de pe piaţă a "celor mici" sau a celor de stat nesusţinuţi la nivel politic de către Bucureşti, atrage atenţia, într-o analiză de specialitate, Viorel Lucaci, inspector de stat la Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR).
Potrivit acestuia, investiţiile masive în parcul de vehicule feroviare ale companiei CFR Călători sunt imperios necesare, chiar urgente.
"Nu de acum, ci de cel puţin cinci ani. Mă refer la achiziţii efective de vehicule noi şi moderne, nu obligatoriu la activităţi de întreţinere sau modernizare. Nu poţi să 'cârpeşti' şi să 'prelungeşti' la infinit ceva pe care fie deja ai 'cârpit' de nenumărate ori, fie este vechi şi obosit moral. La un moment dat va ceda definitiv. Totuşi, o pondere însemnată din parcul SNTFC este formată din vehicule cu o stare tehnică relativ bună - preponderent în categoria vagoanelor de călători, dar nu în totalitate", spune specialistul.
În opinia acestuia, optica în ceea ce priveşte parcul trebuie să fie una clară, atât la operatorii de transport feroviar (OTF) de stat, cât şi la cei privaţi, fiind necesară schimbarea totală a arhitecturii parcului de vehicule. Cu alte cuvinte, ar trebui să se facă trecerea către trenurile de tip rame (EMU) şi automotoare (DMU) şi treptat, în paralel, să se renunţe la trenurile cu compunere clasică din locomotive şi vagoane.
"Aceasta nu înseamnă că trebuie casate toate locomotivele şi vagoanele existente. Exploatarea pe scară largă a EMU şi DMU în statele vestice a relevat o serie de avantaje evidente pentru operatori şi pentru administratorul de infrastructură feroviară (consumuri energetice reduse, modularitatea capacităţii ofertate, creşterea gradului de disponibilitate a vehiculelor, menajarea infrastructurii, facilitatea lucrărilor de întreţinere etc.). Viitorul transportului feroviar de călători este al trenurilor cu compunere compactă. Acest deziderat ar trebuit să constituie o prioritate în strategiile OTF, dar şi ale Autorităţii de Reformă Feroviară (ARF) în materie de parc de vehicule achiziţionate, destinate tuturor operatorilor, proporţional cu cota de piaţă a fiecăruia", a subliniat Viorel Lucaci.
Lucaci a explicat şi contextul în care se impune necesitatea acestor investiţii în material rulant.
"Semnalele vizibile la orizont sunt acelea că piaţa de transport feroviar de călători din România va deveni concurenţială într-o manieră mult mai adâncă decât până acum. Acest scenariu se întrevede sub auspiciile Pilonului Tehnic şi ale celui de Guvernanţă ale Pachetului 4 Feroviar, care se vor aplica începând cu anul 2019. Fără un parc adaptat şi corect dimensionat pe tipuri de vehicule, SNTFC în particular şi OTF privaţi în general, nu vor putea face faţă viitoarelor provocări concurenţiale de pe piaţă. Tendinţa aceasta se va manifesta la nivelul Europei de Est, nu doar al României. Este vorba despre o posibilă intrare în forţă pe piaţa românească în viitorul apropiat a unor operatori occidentali de anvergură - aceştia fiind de fapt entităţi naţionale sau de sorginte transnaţională - ce au în spate susţineri puternice naţionale la nivel guvernamental şi comunitar (în cercurile de la Bruxelles) - ai unor state vestice care, prin introducerea în exploatare a unor vehicule superioare ca performanţe, mult mai moderne", a explicat el .
Prin aplicarea unor tarife de dumping într-o primă etapă, aceşti operatori ar putea oblitera cota de piaţă şi capacitatea celor autohtoni (de stat şi privaţi deopotrivă), susţine Viorel Lucaci.
"Altfel spus, aceşti mari operatori vor balansa piaţa şi ar putea astfel surclasa din punct de vedere al cotei de piaţă atât operatorul naţional de transport feroviar de călători, cât şi pe cei câţiva privaţi autohtoni. Surclasarea iniţială, probabil, va fi urmată de scoaterea de pe piaţă a 'celor mici' sau a celor de stat, dar nesusţinuţi la nivel politic de către Bucureşti. (...) Scenariul respectiv ar avea cele mai mari şanse de materializare pe porţiunea românească a Culoarului IV Pan-european, imediat după finalizarea reabilitării întregii distanţe Curtici - Braşov - Constanţa. Va urma Culoarul IX, probabil. Celelalte magistrale din reţeaua CFR nu sunt excluse", avertizează specialistul.
Mijloacele de acţiune ale viitoarei "acaparări" a pieţei ar putea acţiona pe fondul următoarelor aspecte: condiţiile impuse de respectarea tuturor prevederilor specificaţiilor tehnice de interoperabilitate (STI), în special cele corespunzătoare subsistemelor "exploatare şi gestionarea traficului', "control-comandă şi semnalizare' şi "material rulant - material rulant de călători şi locomotive"; preluarea de către Agenţia Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA) a gestionării investiţiilor legate de ERTMS pe culoarele de transport feroviar reabilitate; cerinţele dure pe care le presupune materializarea conceptului de "spaţiu feroviar unic european"; viitoarea trecere către certificatele de siguranţă unice la nivel european emise de ERA pentru operatorii ce exploatează trenuri în trafic internaţional şi către autorizaţiile de siguranţă unice pentru administratorii de infrastructură feroviară.
În acest context, Viorel Lucaci atrage atenţia asupra faptului că exigenţele respective nu vor putea fi satisfăcute nici măcar parţial de către OTF de stat şi privaţi din România, fără a efectua schimbări ample de paradigmă în activitatea lor şi fără investiţii uriaşe aferente.
"În plus, va fi nevoie de o politică coerentă la nivel decizional. Altfel, opţiunile vor fi inexistente, iar actorii feroviari autohtoni mai mult ca sigur vor pierde competiţia cu cei puternici din exterior. Toate aceste considerente sunt valabile atât pentru transportul feroviar de călători, cât şi cel ce marfă. Trebuie înţeles pe deplin faptul că reţeaua feroviară europeană în ansamblu a devenit deja un teren continuu (interoperabil) pe care se duc lupte tot mai puternice pentru piaţă. Unui asemenea gen de provocări ar trebui să fie pregătiţi factorii de la noi să îi facă faţă. Nu jocurilor interne de mică anvergură, intereselor sindicale sau diverselor răzbunări politice. Nu va fi simplu deloc. Valabil deopotrivă pentru Ministerul Transporturilor, ARF, OTF de stat şi privaţi, precum şi alte instituţii sau organizaţii ale căror activităţi sunt legate de transportul pe calea ferată", spune acesta.
În plus, el atrage atenţia asupra faptului că, în acest context comunitar european, Vestul se "înarmează" (prin investiţii considerabile, cercetare inginerească, susţinere politică şi lobby european) mult mai repede şi mai eficient decât Estul.
"Experienţa a dovedit faptul că Bucureştiul este deficitar la capitalul politici de transport feroviar. Dacă nu vom cunoaşte foarte bine ceea ce ne dorim ca strategie din punct de vedere al transportului pe calea ferată, vom scăpa din mână toate oportunităţile, iar acest sistem de transport luat ca general îşi va pierde complet relevanţa strategică zonală în cel mult 5 - 7 ani. Ar fi păcat! În condiţiile inacţiunii actuale, viitorul Drum al Mătăsii reactivat ne va ocoli, investiţiile comunitare ne vor ocoli, posibilele investiţii chineze ne vor ocoli şi ele - toate realocându-se probabil în zona Balcanilor de Vest (statele fostei Iugoslavii, Ungaria, chiar şi Bulgaria)", mai spune Lucaci.
Specialistul subliniază că este nevoie de eliminarea "blocajului feroviar" din România, care "a fost unul sistemic, transpolitic şi transpartinic".
"Cu alte cuvinte, a existat o consecvenţă în blocare, în inacţiune, indiferent de natura ciclurilor politice de guvernare. Mediul feroviar din România simte doar efectele acestei stări, nu şi modul în care a fost ea iniţiată sau orchestrată. De exemplu, orice încercare, orice iniţiativă legată de achiziţia de vehicule feroviare moderne de către CFR Călători s-a lovit la un moment dat de ceva, de cineva sau de vreun 'viciu' doar pentru a fi stopat - fie imediat din etapa incipientă, fie spre final. Întotdeauna. În ultimii cinci ani au existat altfel de încercări. Regretabil este că toate au fost sortite eşecului. Iar atunci când a fost înregistrat vreun rezultat pozitiv, la scurt timp au urmat măsuri antagonice de 'redresare', venite de pe alte paliere de nivel decizional. S-a menţinut, astfel, un fel de constantă a nerealizărilor", a precizat el.
Viorel Lucaci face referire, în analiza sa, şi la posibilele cauze care au dus la acest "blocaj feroviar", menţionând chiar posibile ''interese antagonice sectorului feroviar - interne şi/sau externe României".
"Este extrem de dificil a discerne corect dacă acest blocaj a fost pur şi simplu rezultatul unei delăsări şi al unei incompetenţe generale de lungă durată generate de ascensiunea unor persoane cu pregătire neadecvată domeniului sau dacă există un complex joc de interese antagonice sectorului feroviar - interne şi/sau externe României - prin care sistemul de transport feroviar de la noi trebuie menţinut cu orice preţ şi prin orice mijloace sub linia de plutire. O combinaţie a celor două variante ar fi şi mai periculoasă, dar din păcate şi mai probabilă. Cert este că această stagnare prezintă o oarecare valenţă strategică pentru cercuri situate atât în afara cât şi în interiorul spaţiului Uniunii Europene. Unora le convine ca România să fie 'slabă' la capitolul transport feroviar. Să sperăm că ARF va debloca situaţia respectivă şi va da drumul la investiţii pentru toţi operatorii. Desigur, infrastructura nu trebuie scoasă din această discuţie - domeniu în care urgenţa unor investiţii este şi mai mare", spune acesta.
Lucaci concluzionează în analiza sa că principalul risc general va fi acela că atât CFR Călători, cât şi operatorii feroviari privaţi români într-un final să fie "scoşi" din capacitatea de operare.
"Statul român în ansamblu, Guvernul României, adică cei ce au putere de decizie de valoare strategică trebuie să analizeze premisele actuale şi să discearnă corect ceea ce se doreşte pe termen lung, ce vrea România de la calea ferată, care sunt oportunităţile deschiderii pieţei, care sunt riscurile. Altfel, riscăm să intrăm în scenariul materializat în domeniul construcţiilor de infrastructuri rutiere, domeniu în care, de-a lungul ultimului deceniu operatorii economici cu capital românesc au fost într-o primă etapă puternici şi influenţi (chiar la nivelul deciziilor, strategiilor cuprinse în politica în domeniul transporturilor, care trebuie să fie elaborată de respectivul stat, deoarece abordările de genul 'piaţa să regleze' pot ascunde în spate interese care nu au nicio legătură cu interesul statului, ci numai cu profitul anumitor actori, vizibili sau nu). Ulterior, aceşti operatori economici cu capital românesc au fost 'scoşi' de pe piaţă, au fost asimilaţi, fie eliminaţi, făcând loc unor entităţi transnaţionale deosebit de puternice şi cu o capacitate considerabilă de persuasiune la nivel politic naţional şi supranaţional, care au acţionat în forţă privind preţurile lucrărilor, în condiţiile în care nivelul calitativ nu a fost întotdeauna conform aşteptărilor. Posibilitatea scenariului respectiv este valabilă şi în cazul operatorilor şi al administratorului de infrastructură feroviară din România", avertizează inginerul de specialitate.AGERPRES/(AS-autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
