MFE: Nicio delegaţie a Oficiului European de Luptă Antifraudă nu s-a aflat sau nu se află în instituţie pentru controale
Nicio delegaţie a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) nu s-a aflat, recent, şi nu se află la Ministerul Fondurilor Europene (MFE) pentru a efectua controale, a precizat, sâmbătă, ministerul de resort, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, ca replică la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un presupus control al inspectorilor europeni în cadrul instituţiei din România.
"Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un presupus control al inspectorilor OLAF în instituţia noastră, Ministerul Fondurilor Europene precizează că nicio delegaţie a Oficiului European de Luptă Antifraudă (...) nu s-a aflat recent şi nu se află în MFE pentru controale. Orice misiune a instituţiilor europene în România este întotdeauna comunicată public de MFE, în acord cu principiul transparenţei", notează Ministerul Fondurilor Europene.
În data de 30 martie 2018, fostul ministru al Fondurilor Europene, deputatul Uniunii Salvaţi România (USR), Cristian Ghinea, scria pe pagina sa de Facebook că "OLAF e la Bucureşti, ni se suspendă programe, Rovana e pe făraş".
"Suntem pe cale să mai pierdem câteva sute de milioane de euro, fonduri europene. Anul acesta, din cauza incompetenţei în formă continuată a miniştrilor PSD, România va pierde aproape un miliard de euro din fondurile europene alocate, prin procedura de decommitment. Adică UE ne va lua banii de proiecte pe care n-am fost în stare să-i cheltuim în patru ani. Şi acesta este doar începutul dezastrului. Sunt semnale clare dinspre Bruxelles că ni se vor suspendă în curând câteva Programe Operaţionale. Alte sute de milioane. Am avertizat asupra acestui lucru la începutul anului, în raportul meu privind situaţia fondurilor europene în 2017 sub conducerea PSD (...) La MFE lumea e agitată zilele acestea de cu totul altceva - o vizită a inspectorilor Oficiului European de Lupta Antifraudă (...) Viorica Dăncilă e nervoasă, pentru că toate astea i se vor sparge ei în cap şi ar vrea să scape de Rovana Plumb. Cele două preferate ale lui Dragnea sunt la cuţite şi se pregătesc să dea vina una pe alta. Aş zice să luăm popcorn pentru că va fi spectaculos, dar adevărul este că ratăm şansa de dezvoltare cu bani europeni. Păcat!", a scris Ghinea.
Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) este o instituţie care se ocupă de protejarea intereselor Uniunii Europene (UE), luptă împotriva fraudei, corupţiei sau a oricărei alte activităţi ilegale, inclusiv împotriva celor apărute în cadrul instituţiilor europene.
În România, Corpul de Control al guvernului este instituţia care se ocupă de lupta anti-fraudă şi protejarea intereselor financiare ale UE, fiind punctul unic de contact cu OLAF.AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor alocă 100 milioane euro pentru programul 'Diaspora Investește Acasă'
Ministerul Finanțelor lansează programul 'Diaspora Investește Acasă', cu un buget total de 100 milioane de euro, destinat românilor din străinătate care vor să investească în România prin firme nou înființate, granturile urmând să acopere până la 60% din valoarea creditelor de investiții, în limita a 200.000 euro pentru fieca
Românii se numără printre europenii cu cele mai multe ore lucrate săptămânal (Eurostat)
Numărul mediu de ore lucrate efectiv pe săptămână de către angajații Uniunii Europene cu vârsta între 20 și 64 de ani, cu normă întreagă și cei cu fracțiune de normă, la principalul loc de muncă a fost 35,9 ore în 2025, în scădere de la 36,9 ore în anul 2015, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Conform acestor
Șeful CNPR: Poșta Română are un rol fundamental, livrează și distribuie beneficii sociale
Poșta Română este o companie care rezolvă o problemă fundamentală a statului român, respectiv livrarea și distribuirea beneficiilor sociale, în special a pensiilor, a declarat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale 'Poșta Română', Valentin Ștefan. 'Rolul, din punctul nostru de vedere, al celor care suntem &icir
Adrian Negrescu: Corecția deficitului bugetar indică primele semnale de redresare structurală în România
România traversează cea mai amplă consolidare fiscală din ultimul deceniu, în condițiile în care deficitul bugetar s-a redus la 23,9 miliarde de lei în primele patru luni din 2026, de la 56 de miliarde de lei în perioada similară a anului trecut, susține analistul economic Adrian Negrescu, într-o analiză publicată pe Facebook.
Gheorghiu: O listare pe bursă a Poștei Române ar aduce multă plus-valoare companiei
O listare pe bursă a Poștei Române ar aduce multă plus-valoare companiei iar România trebuie să înțeleagă că listarea este un lucru sănătos pentru statul român, a declarat, miercuri, viceprim-ministrul interimar, Oana Gheorghiu. 'Avem nevoie și de modele pozitive, altfel ne deprimăm dacă ne uităm la felul în care funcționează
AAC: Fermierii europeni cer suspendarea taxei de carbon la frontieră și eliminarea tarifelor la îngrășăminte
Organizațiile fermierilor și cooperativelor agricole europene au solicitat suspendarea mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), eliminarea temporară a tarifelor la îngrășăminte și introducerea unor măsuri urgente de sprijin pentru agricultură, avertizând că noile taxe și constrângeri administrative afectează competitivitatea fermierilor și
Codirlașu (Asociația CFA România): Riscul de recesiune în anul 2026 a crescut substanțial
Anticipațiile analiștilor financiari privind creșterea economică pentru anul curent au înregistrat scăderi consistente, iar riscul de recesiune în anul 2026 a crescut substanțial, susține președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'Pe fondul aversiunii la risc, cauzate atât de factori externi, cât și interni,
Tanczos Barna a solicitat, la Bruxelles, alocări semnificative și măsuri cu aplicare imediată pentru sprijinirea fermierilor
Planul de acțiune pentru fertilizanți al Comisiei Europene este absolut necesar, însă trebuie să vedem și aplicarea urgentă a acestuia, cu alocări semnificative din rezerva de criză pentru că nu este suficient să utilizăm doar bugetele naționale, consideră ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. Acesta a
BNR lansează monede dedicate împlinirii a 50 de ani de la prima notă de 10 obținută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 28 mai 2026, o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină, potrivit unui comunicat de presă. Ave
Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 milioane de lei în județul Caraș-Severin
Lucrările la stația electrică de transformare 400 kV Reșița și retehnologizarea stației electrice de transformare de 220/110 kV Reșița, județul Caraș-Severin, au fost finalizate, a anunțat, marți, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, investiția s-a ridicat la 175
IMM România: Noua lege a salarizării limitează capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale
Noua lege a salarizării bugetare, în forma propusă, limitează semnificativ capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale ale anumitor domenii strategice, iar în lipsa unei flexibilități, administrația publică va continua să întâmpine dificultăți în atragerea și păstrarea resursei umane performante, susți
Năstase (Alro): Industria de apărare poate deveni un motor de creștere economică pe termen lung
Industria de apărare poate deveni un motor important de creștere economică pentru următorii 20-25 de ani, pe fondul reînarmării accelerate și al nevoii de dezvoltare a capacităților industriale europene, a declarat, marți, Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro. 'Eu sunt absolut convins că industria de apăr
Ministrul Finanțelor: Ajustarea fiscală nu a sacrificat investițiile; fondurile europene rămân principalul motor al economiei
Ajustarea fiscală realizată de Guvern nu a afectat investițiile, care se mențin la 31 de miliarde de lei și sunt susținute în principal din fonduri europene, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E o ajustare fiscală fără scăderea investițiilor. Pentru că investițiile rămân la 31 de miliarde. Deci o ajusta
Pîrcălăbescu ( ROMARM): Industria de apărare din România generează aproximativ 50.000 de locuri de muncă
Industria de apărare din România generează aproximativ 50.000 de locuri de muncă, atât în sectorul privat, cât și în cel de stat, iar dezvoltarea unei industrii competitive necesită investiții în energie și parteneriate strategice, a declarat marți Răzvan-Marian Pîrcălăbescu, președinte al organizației patronale 'Industri
Darău: Am deschis aplicațiile pentru programul SME Eco-Tech; finanțări de 288 milioane de lei pentru firme
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunțat marți deschiderea aplicațiilor pentru programul SME Eco-Tech, prin care firmele românești pot obține finanțări pentru investiții în modernizarea producției, digitalizare și eficiență energetică. 'Am deschis aplicațiile pentru programul SME Eco-Tech. Vorbim despre peste 288 milioane de lei pentru firm



