Romatom: Orice asociere între opririle neplanificate la Unităţile 1 şi 2 Cernavodă şi cauzele accidentului de la Cernobâl este imposibil de susţinut
Orice asociere între opririle neplanificate sau reducerile de putere ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă şi cauzele accidentului de la Cernobâl este imposibil de susţinut prin argumente tehnice şi de operare, afirmă Forumul Atomic Român - Romatom, care recomandă prudenţă şi o documentare riguroasă în tratarea acestor subiecte în spaţiul public.
'Nuclearelectrica acţionează în strictă conformitate cu procedurile de securitate nucleară şi sunt convins că aceste opriri, deşi fără impact major de securitate nucleară, sunt analizate pentru a se asigura că astfel de evenimente să nu se mai repete. În industria nucleară se învaţă continuu din experienţă, iar odată investigate cauzele se iau toate măsurile pentru evitarea reapariţiei acestora. Trebuie înţeles că aceste opriri nu sunt un risc asupra securităţii nucleare, nu reprezintă incidente sau accidente, ele fiind sunt pur şi simplu evenimente tehnice care necesită oprirea reactorului', a declarat Teodor Chirică, preşedinte onorific al Romatom.
Într-un comunicat remis joi AGERPRES, Romatom face o serie de precizări referitoare la opririle neplanificate ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă şi reducerea de putere a Unităţii 2 din perioada 25 - 29 martie 2018. Astfel, potrivit sursei citate, opririle neplanificate pot fi de mai multe feluri: deconectări automate ale reactorului ca urmare a intervenţiei sistemelor de oprire rapidă; opriri controlate ca urmare a deciziei conservative a operatorilor, la identificarea unor parametri care depăşesc condiţiile standard şi opriri controlate, preventive, datorate necesităţii efectuării unor lucrări de remediere sau de mentenanţă corectivă.
"Deciziile de oprire controlată se iau în conformitate cu normele şi procedurile de securitate nucleară aplicabile în astfel de situaţii. Reducerea de putere poate apărea tot din necesitatea efectuării unor lucrări de remediere, însă reactorul rămâne în permanenţă conectat la reţea cu totalitatea funcţiilor de securitate nucleară asigurate. Ca şi practică la nivel internaţional în industrie, se estimează anual un număr de ore de opriri neplanificate care sunt bugetate în vederea echilibrării producţiei şi onorarii contractelor de livrare a energiei electrice, fiind specifice oricărui tip de reactor şi, la nivel internaţional, sunt anunţate în aceeaşi manieră în care procedează Nuclearelectrica", precizează Romatom.
Deşi au fost două opriri neplanificate şi o reducere de putere într-o perioadă foarte scurtă de timp, ceea ce generează o stare de preocupare la nivel public, din punct de vedere al securităţii nucleare, riscului pentru personal, populaţie şi mediul înconjurător, aceste evenimente nu au un impact negativ.
"Romatom este convinsă că Nuclearelectrica, prin experţii săi, implementează toate măsurile necesare reducerii frecvenţei unor astfel de evenimente, compania fiind printre cei mai siguri producători de energie nucleară la nivel global", se subliniază în comunicat.
În plus, atrage atenţia Romatom, opririle neplanificate nu pot fi încadrate pe Scala Internaţională a Evenimentelor Nucleare (INES) a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena, unde nivelul 0 (cel mai scăzut) se referă exclusiv la deviaţii, opririle de la CNE Cernavodă nefăcând parte din aceste categorii.
"În mod nefericit, opririle recente de la CNE Cernavodă au fost asociate în mod eronat condiţiilor premergătoare care au condus la accidentul de la Cernobâl. Această asociere este imposibilă din punct de vedere tehnic din următoarele considerente: diferenţele dintre reactoarele de tip CANDU (tehnologie utilizată la Cernavodă) şi RBMK (cum a fost cel de la Cernobâl) sunt fundamentale. Apărarea în adâncime specifică reactoarelor CANDU înseamnă de fapt o abordare fundamentală a securităţii nucleare din perspectiva proiectului, construcţiei, operării. În cazul reactoarelor CANDU, există 4 sisteme speciale de securitate: două sisteme independente, redundante şi diferite constructiv de oprire rapidă, sistemul de răcire la avarie a zonei active a reactorului şi sistemul anvelopei. (...) Cauza de bază a accidentului de la Cernobâl a fost o deficienţă de proiectare a sistemului de oprire care, în condiţiile efectuării unui experiment nefericit, ceea ce nu este cazul la CNE Cernvodă, a introdus o creştere necontrolată a reactivităţii urmată de topirea zonei active şi iniţierea accidentului atât de mediatizat", explică Romatom.
De asemenea, în cazul reactorului RBMK, sistemul de oprire şi sistemul de control nu erau independente, existând aşadar posibilitatea ca sisteme cheie de securitate să fie ignorate şi operate prin ajustări manuale ale sistemului de control. În cazul reactoarelor de tip CANDU, cele două sisteme sunt independente, acţionând în mod automat la ieşirea din parametrii normali de operare.
O altă deosebire constă în faptul că reactorul de la Cernobâl nu avea anvelopă de protecţie, iar factorul cheie în eliberarea majoră de radioactivitate în mediu a fost energia rezultată din arderea grafitului, moderator specific tipului reactorului RBMK. Reactoarele CANDU au sistem de anvelopare şi reţinere a produşilor radioactivi, fiind proiectate pentru a face faţă unui accident sever, iar moderatorul utilizat este apă grea, adaugă Romatom. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
