CFR Marfă a acumulat o datorie netolerat de mare la CFR Infrastructură, de peste 100 de milioane de euro (ministru)
CFR Marfă a acumulat o datorie netolerat de mare la CFR Infrastructură, de peste 100 de milioane de euro, iar dacă CFR Infrastructură ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la această companie am avea sute de kilometri de pe care restricţiile ar fi ridicate, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, la o conferinţă pe teme de profil.
"Există probleme legate de transportul de pasageri şi de marfă pe calea ferată, dar care ar putea fi îmbunătăţit cu mijloace minimale. Le cer tuturor să manifeste maxim de proactivitate în sensul realizării, optimizării activităţilor pe care le desfăşoară. Mă preocupă foarte serios faptul că CFR Marfă a acumulat o datorie prea mare, mult prea mare, netolerat de mare la CFR Infrastructură. Eu cred că, dacă ar fi fost vorba de un agent privat, acest lucru nu ar fi ajuns în această situaţie. Sunt preocupat de faptul că o astfel de datorie, de fapt, poate fi tratată şi ca o distorsiune în piaţă, ca un element de concurenţă neloială în raport cu alţi operatori. CFR Infrastructură, dacă şi-ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la CFR Marfă, am avea sute de kilometri pe care restricţiile ar fi ridicate şi nu glumesc când spun că a avea o infrastructură feroviară fără restricţii deja poate fi tratat ca un lucru mai bun decât ceea ce este astăzi", a menţionat Şova.
Întrebat la cât se ridică această datorie, ministrul a răspuns: "Datoria, aşa cum o ştiu eu, fără a intra în detalii, depăşeşte 100 de milioane de euro, ceea ce nu e deloc de neglijat".
Şeful de la Transporturi a făcut referire şi la situaţia CFR Marfă, supusă unei investigaţii de către Comisia Europeană.
"Cu privire la gestiunea situaţiei de la Bruxelles - prin intermediul Consiliului Concurenţei care este responsabil de acest subiect, suntem reprezentaţi - există o evaluare în curs cu privire la faptul că cei de la Bruxelles vor decide dacă acea conversie a datoriilor în acţiuni a fost sau nu ajutor de stat. În măsura în care se va aprecia şi se va hotărî de fapt de DG Competition că a fost ajutor de stat, se vor întreprinde nişte măsuri care vor conduce la recuperarea măsurilor pe procedurile standard româneşti, lucru pe care îl tratez cu atenţie. Nu îl exclud ca posibilitate şi de aceea - şi nu numai de aceea - am cerut celor de la CFR Infrastructură şi CFR Marfă să întreprindă toate demersurile legale cu putinţă în vederea lichidării datoriei pe care CFR Marfă o are către CFR Infrastructură, datorie care grevează de fapt capacitatea ca CFR Infrastructură să îşi repare, să îşi întreţină infrastructura care nu este folosită doar de CFR Marfă. Deci, ne pregătim şi pentru ce ar putea fi mai rău de la Bruxelles, dar avem de rezolvat azi lucruri importante cu privire la ceea ce se întâmplă la nivelul CFR Marfă în raport cu CFR Infrastructură", a explicat Lucian Şova, prezent la conferinţa "Transporturi şi Infrastructură 2018"organizată de revista Capital.
Comisia Europeană a lansat, la jumătatea lunii decembrie 2017, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat, a informat un comunicat de presă al Executivului comunitar.
CE a precizat că se poate considera că o intervenţie a statului în favoarea unei companii nu constituie ajutor de stat în sensul normelor UE atunci când are loc în condiţii pe care le-ar fi acceptat un investitor privat. Comisia va evalua dacă aceasta este situaţia în cazul creditorilor publici ai CFR Marfă sau dacă, dimpotrivă, intervenţia statului i-a conferit companiei un avantaj economic selectiv faţă de concurenţii săi, constituind astfel ajutor de stat.
"Piaţa transportului feroviar de marfă este o componentă crucială a legăturilor de transport ale oricărei economii. CFR Marfă este operatorul istoric pe aceasta piaţă în România şi a beneficiat de stingerea datoriilor publice şi de necolectarea de către creditorii publici a sumelor datorate. Trebuie să verificăm dacă un investitor privat ar fi procedat la fel ca autorităţile publice şi, în cazul în care răspunsul este negativ, trebuie să stabilim dacă aceste măsuri sunt compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat", a declarat, atunci, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.
La rândul său, Ministerul Transporturilor a răspuns că această conversie în acţiuni a datoriilor CFR Marfă s-a realizat în cadrul procesului de privatizare a companiei, în 2013, autorităţile române susţinând că măsura nu reprezintă ajutor de stat în condiţiile în care este îndeplinit testul investitorului privat prudent, iar Comisia Europeană a fost, în principiu, de acord cu acest proces.
"În cadrul procesului de privatizare a SNTFM CFR Marfă SA, desfăşurat în anul 2013, s-a realizat conversia datoriilor societăţii în acţiuni. Autorităţile române au susţinut faptul că măsura nu reprezintă ajutor de stat în condiţiile în care este îndeplinit testul investitorului privat prudent, în contextul privatizării iminente a companiei la acel moment. Comisia Europeana a fost, în principiu, de acord cu acest proces. Ca urmare a eşecului procesului de privatizare, proces care nu a mai fost reluat, motivat de situaţia economico -financiară dificilă a societăţii, Comisia Europeană a monitorizat acest caz", potrivit Ministerului Transporturilor.
Conform sursei citate, în data de 6 martie 2017, Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România a depus la Comisia Europeană o plângere referitoare la presupusul ajutor de stat acordat CFR Marfă, la care a revenit cu un Addendum, depus în data de 12 septembrie 2017. Comisia a luat act şi a decis - în conformitate cu procedura prevăzută de Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în vederea stabilirii de către Comisie dacă ajutorul este compatibil cu piaţa internă - deschiderea unei proceduri formale de investigare, pentru a permite obţinerea tuturor informaţiilor necesare pentru evaluarea compatibilităţii ajutorului şi pentru a permite părţilor interesate să îşi prezinte observaţiile. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

