Anton: Strategia energetică a României va conţine marile proiecte de investiţii, precum hidrocentrala Tarniţa şi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă
Strategia energetică a României va defini marile obiective de investiţii din sectorul energetic, cum ar fi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa şi un nou grup pe huilă la termocentrala Rovinari, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Anton Anton, într-o conferinţă pe teme de profil.
"La nivelul Ministerului Energiei, specialiştii noştri lucrează în aceste luni la finalizarea Strategiei energetice a României. Strategia acoperă perioada 2017-2030 cu perspectiva anului 2050. Draftul de strategie realizat în anul 2016 trece printr-un proces de actualizare şi completare. Nu avem voie să fim timizi. Avem resurse, trebuie să avem curaj. Viziunea Strategiei energetice este de a creşte sectorul energetic în termeni de sustenabilitate. Iar creşterea sectorului energetic înseamnă construirea de noi capacităţi şi modernizarea capacităţilor existente în ceea ce priveşte producţia, transportul şi distribuţia energiei. Înseamnă, de asemenea, încurajarea şi creşterea consumului intern în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi, nu în ultimul rând, exportul de energie electrică", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, la actualizarea şi completarea draftului existent lucrează un grup din care fac parte specialişti din minister, precum şi experţi din companiile energetice şi din alte instituţii ale statului.
"În strategie vor fi definite marile obiective de investiţii din sectorul energetic, cum ar fi grupul de 600 MW de la Rovinari, unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti. (...) Finalizarea strategiei este o urgenţă. Ne-am propus să accelerăm procesul de definitivare a ei în vederea aprobării cât mai grabnice", a susţinut Anton.
Oficialul a adăugat că Uniunea Energetică ne integrează într-o piaţă regională şi europeană bazată pe regula liberei circulaţii a mărfurilor, dar şi pe standarde ridicate în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi protecţia mediului.
"În acest cadru, nu ne dorim să devenim doar o piaţă de desfacere ci ne dorim să devenim un pol regional de securitate energetică. Rolul României în piaţa energetică din Europa şi în special în zona regiunii sud-estice este exact acel rol pe care îl poate juca ţinând cont atât de ce poate face România cât şi de ce pot face restul competitorilor în piaţă. Până în prezent, realitatea arată că în zonă suntem un pol de siguranţă energetică: aproape permanent exportăm energie electrică, care este un produs superior obţinut din resursele naţionale. Acest lucru înseamnă că deocamdată suntem competitivi pe piaţa regională", a continuat Anton.
El a arătat că, din acest motiv, trebuie să acordăm tot timpul atenţie modului în care putem exploata mai eficient resursele, modului în care putem produce cu randamente mai ridicate energia electrică şi putem asigura transportul ei către pieţele locale învecinate.
"Din punct de vedere geografic, România ocupă o zonă a Uniunii Europe prin care ar putea să se desfăşoare multe din rutele de transport ale petrolului şi gazelor naturale către Europa. S-a promovat BRUA şi traseul acestei magistrale ne avantajează. Trebui să facem eforturi ca această conductă nu doar să treacă prin România ci să şi genereze profit pentru România. În aceaşi situaţie ne găsim cu terminalele petroliere de la Marea Neagră, care împreună cu sistemul naţional de transport al produselor petroliere ar putea genera profit pentru noi. Şi, nu în ultimul rând, atunci când se vorbeşte de rolul României pe pieţele regionale ar trebui spus că noi, spre deosebire de mulţi dintre partenerii noştri în Uniunea Europeană, dispunem de resurse energetice însemnate la care ceilalţi se uită cum ar putea să le exploateze şi să le valorifice şi noi ne uităm cum şi când acest lucru trebuie făcut astfel încât să ne producă profit maxim", a mai spus ministrul Energiei. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

