România a avut săptămâna aceasta cele mai mari importuri de gaze din ultimii cinci ani
România a importat zilele acestea până la o treime din consumul zilnic de gaze pentru a trece cu bine perioada geroasă, acestea fiind cele mai mari importuri zilnice de gaze din ultimii cinci ani, potrivit unor surse din sectorul energetic.
Consumul zilnic de gaze a fost de circa 65 de milioane de metri cubi, iar sursele de provenienţă au fost producţie internă (aproximativ 27-28 de milioane de metri cubi), gaz extras din depozite (circa 14-15 milioane de metri cubi) şi importuri, care au ajuns şi la 22 de milioane de metri cubi (adică 33% din consum), aceasta fiind cea mai mare cantitate de gaze importată într-o zi în ultimii cinci ani.
În depozitele de înmagazinare mai erau luni, la începutul perioadei geroase, circa 500 de milioane de metri cubi de gaze, din totalul de 1,8 miliarde de metri cubi, cât erau la începutul iernii. Însă cantitatea de gaze care poate fi extrasă din depozite la sfârşitul sezonului rece, adică spre primăvară, scade considerabil faţă de cea care poate fi scoasă când depozitele sunt pline, respectiv 28-30 de milioane de metri cubi pe zi.
Totuşi, consumatorii de gaze nu au resimţit dezechilibrele din sistem din aceste zile, cu excepţia centralei OMV Petrom, care produce electricitate din gaze şi care a fost oprită.
Potrivit site-ului Transgaz, indicatorul Line Pack, care arată volumul efectiv de gaze care se află în sistem într-un anumit moment, a început să scadă de luni şi a ajuns miercuri la un pas de starea de risc (33 milioane de metri cubi), cantitatea de gaze din conductele magistrale fiind cu mult sub limita de funcţionare la parametri normali (peste 40 de milioane de metri cubi).
În noiembrie 2017, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, declara, în cadrul comisiei de anchetă parlamentară asupra activităţii ANRE, că stocul de gaze realizat pentru iarna următoare este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, astfel că România va fi nevoită să majoreze importurile cu 30% pentru a nu întrerupe consumatorii.
"La ora actuală, stocul pentru iarna 2017-2018 este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, în condiţiile în care consumul de gaze din România a crescut cu 7-8% în ultimul an. Astfel că la iarnă va fi necesar să importăm o cantitate de gaze mai mare decât anul trecut", a spus Sterian.
El a avertizat faptul că, în aceste condiţii, dacă furnizorii nu vor avea suficiente gaze ca să acopere livrările către clienţi, aceştia vor fi deconectaţi de la sistemul naţional de gaze.
"Cine nu se încadrează în nominalizări va fi restricţionat, dacă va consuma mai mult decât nominalizează. Dacă toţi consumă din zestrea, din line pack-ul conductei, fără să vină cu cantităţi de gaze care să fie injectate în SNT, pică sistemul naţional de gaze. Gândiţi-vă ce consecinţe ar putea fi pentru sistemul naţional energetic", a arătat Sterian.
În plus, potrivit lui Sterian, nu toată cantitatea de gaze aflată în depozite poate fi extrasă.
"Din cantitatea stocată de 2,2 miliarde de metri cubi, 300-400 milioane de metri cubi sunt stocuri moarte. Ce se extrage nu este o constantă, ci, pe măsură ce se epuizează energia din zăcământ, presiunea scade, iar cantităţile extrase din depozite scad şi ele. La începutul iernii putem extrage din depozite zilnic 27 milioane de metri cubi, dar spre sfârşitul ciclului, adică februarie-martie, cantitatea care poate fi extrasă scade", a mai arătat directorul general al transportatorului de gaze. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

