UPDATE CFR Călători: 120 de trenuri anulate marţi, la ora 13:40
UPDATE ORA 14:34 CFR Călători a anulat până marţi, la ora 13:40, din cauza condiţiilor meteo, un număr de 120 de trenuri, informează compania.
Reprezentanţii operatorului de transport feroviar subliniază, de asemenea, că măsura de anulare a unor trenuri a fost menţinută pentru eliberarea liniilor în vederea facilitării intervenţiilor cu utilaje şi evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri. Traficul de călători va fi preluat de restul garniturilor din graficele de circulaţie, acolo unde există această posibilitate.
CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul din gări, la telefoanele 0219521 - INFO CFR (trafic intern) sau 021.319.0358, la Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti, dar şi pe aplicaţia Info Tren în circulaţie (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren).
Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
* ORA 12:32 CFR Călători: 90 de trenuri anulate marţi, la ora 12:00; aproape 10% din total
CFR Călători a anulat până marţi, la ora 12:00, din cauza condiţiilor meteo, un număr de 90 de trenuri, reprezentând aproximativ 10% din cele 1.200 de trenuri care circulă zilnic în România, informează compania.
"Circulaţia trenurilor de pasageri se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă. La această oră nu sunt linii închise sau trenuri blocate. Comandamentele de iarnă ale CFR Infrastructură şi CFR Călători sunt operaţionale pentru următoarea perioadă. În zona de sud a ţării - Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa - aflată sub incidenţa codului portocaliu de viscol şi temperaturi scăzute se desfăşoară operaţiuni cu utilaje de intervenţie, drezine pantograf şi pluguri de zăpadă. De asemenea, sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenţie iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă", preciza CFR Călători în cursul dimineţii de marţi.
Reprezentanţii operatorului de transport feroviar subliniază, de asemenea, că măsura de anulare a unor trenuri a fost menţinută pentru eliberarea liniilor în vederea facilitării intervenţiilor cu utilaje şi evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri. Traficul de călători va fi preluat de restul garniturilor din graficele de circulaţie, acolo unde există această posibilitate.
CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul din gări, la telefoanele 0219521 - INFO CFR (trafic intern) sau 021.319.0358, la Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti, dar şi pe aplicaţia Info Tren în circulaţie (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren).
Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
* ORA 08:07 CFR Călători: 19 trenuri aveau întârzieri de până la 145 de minute, în jurul orei 8:30; 77 au fost anulate
Un număr de 19 trenuri care ar fi trebuit să sosească sau să plece din Bucureşti, Timişoara şi Craiova aveau întârzieri, marţi dimineaţa, în jurul orei 8:30, din cauza viscolului, potrivit CFR Călători.
Astfel, cele mai semnificative întârzieri sunt consemnate în cazul trenurilor care circulau pe relaţia Giurgiu-Bucureşti (145 de minute) şi Timişoara - Bucureşti (80 minute) în cazul sosirilor în Capitală, în timp ce la Timişoara, două trenuri care ar fi trebuit să sosească în această dimineaţă de la Bucureşti înregistrau întârzieri de 126, respectiv 114 minute.
Restul trenurilor aveau întârzieri de până la 50 de minute, conform tabelelor de sosire/plecare a trenurilor de pe site-ul CFR Călători.
Marţi dimineaţa, un număr de 77 de trenuri erau anulate din cauza condiţiilor meteo, reprezentând aproximativ 6% din cele 1.200 de trenuri care circulă zilnic în România, potrivit paginii de Facebook a CFR Călători.
"Circulaţia trenurilor de pasageri se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă. La această oră nu sunt linii închise sau trenuri blocate. Comandamentele de iarnă ale CFR Infrastructură şi CFR Călători sunt operaţionale pentru următoarea perioadă. În zona de sud a ţării - Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa - aflată sub incidenţa codului portocaliu de viscol şi temperaturi scăzute se desfăşoară operaţiuni cu utilaje de intervenţie, drezine pantograf şi pluguri de zăpadă. De asemenea, sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenţie iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă", precizează CFR Călători.
Reprezentanţii operatorului de transport feroviar subliniază, de asemenea, că măsura de anulare a unor trenuri a fost menţinută pentru eliberarea liniilor în vederea facilitării intervenţiilor cu utilaje şi evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri. Traficul de călători va fi preluat de restul garniturilor din graficele de circulaţie, acolo unde există această posibilitate.
CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul din gări, la telefoanele 0219521 - INFO CFR (trafic intern) sau 021.319.0358, la Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti, dar şi pe aplicaţia Info Tren în circulaţie (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren).
Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. AGERPRES/(AS - autori: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editori: Nicoleta Gherasi, Mariana Nica, editori online: Gabriela Badea, Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CONAF: Seminarul Teologic Ortodox'Sfântul Nicolae' din Râmnicu Vâlcea, premiul I în Marea Finală a Maratonului pentru Educație Antreprenorială (GALERIE FOTO)
Aproximativ 200 de liceeni din întreaga țară au participat la Marea Finală a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, unde au concurat pentru premii în valoare totală de 40.000 de euro, în cadrul unei ediții în care valoarea totală a premiilor acordate pe parcursul anului a ajuns la circa 150.000 de euro. Potrivit u
Sindicaliștii feroviari avertizează asupra riscului unei 'crize fără precedent' la CFR SA
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane avertizează că infrastructura feroviară din România 'se apropie de un punct critic', în contextul blocării Bugetului de Venituri și Cheltuieli al CNCF CFR SA pentru anul 2026 și al discuțiilor privind reducerea programului de lucru pentru angajați. Potrivit unui comuni
Profitul net al Grupului Electrica a crescut cu peste 58% în primul trimestru al acestui an
Grupul Electrica a înregistrat în primul trimestru din 2026 un profit net de 309,6 milioane de lei, în creștere cu 58,2% (114 milioane lei), comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, informează compania într-un comunicat, transmis miercuri AGERPRES. EBITDA a consemnat un avans de 25,7%, respectiv de 118,3 milioane
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocației de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 de la începutul anului
Numărul beneficiarilor alocației de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Instituția precizează că, în luna mai 2026, prin agențiile teritoriale, a efectuat plata alocațiilor aferente lunii aprilie
Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată; cheltuim foarte mulți bani, apoi ne uităm la diurna de 36 de euro a unui ministru
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă și modificările legislative privind guvernanța corporativă, afirmând că acestea afectează activitatea companiilor de stat și relația cu investitorii. ''Ce ne împiedică să facem lucrurile mai bine? Am atras atenția &icir
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 143,35 milioane de lei (27,36 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-
Pîslaru: Am primit mandatul de a discuta cu CE posibilitatea înghețării sau eșalonării creșterii salariilor demnitarilor până în 2031
Ministrul interimar al Muncii și al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, va discuta cu Comisia Europeană posibilitatea înghețării sau eșalonării până în 2031 a creșterilor salariale pentru demnitari, în cadrul renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). ''Am primit m
Nicoleta Pauliuc: Înființarea unui patronat al industriei private de apărare reprezintă un semn de maturitate (GALERIE FOTO)
Apărarea țării nu se face doar în cazări și nu se rezumă la uniforme, iar înființarea unui patronat al industriei private de apărare reprezintă un semn de maturitate, a declarat, miercuri după-amiaza, Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare din Senat, la lansarea Patronatului Industriei Române de Apărare - ROMDEF, organizație dedicată
Badea (Hidroelectrica): În bugetul care sperăm să fie aprobat la sfârșitul săptămânii avem proiectate investiții de 1,5 miliarde de lei
Hidroelectrica a încheiat anul trecut cu investiții record de aproape 800 milioane lei, iar în bugetul care urmează să fie aprobat la finalul acestei săptămâni avem proiectate investiții de 1,5 miliarde de lei, a afirmat miercuri directorul general interimar al companiei, Bogdan Badea, într-o conferință de specialitate.
Peste 30.600 de locuri de muncă vacante la nivel național; 365 de posturi disponibile în Spațiul Economic European
Angajatorii din România oferă 30.628 de locuri de muncă la nivel național, iar alte 365 de posturi sunt disponibile în Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei EURES România, informează, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă la nivel național sunt
Inteligența Artificială a intrat pe lista obiceiurilor zilnice ale utilizatorilor români de internet (studiu)
Aproape trei sferturi dintre utilizatorii de internet din România (74%) făceau cumpărături online, lunar, în 2025, în timp ce Inteligența Artificială (AI) a trecut în lista obiceiurilor zilnice, iar TikTok s-a stabilizat ca platforma cu cel mai mare timp pe zi petrecut de către consumator, relevă cel mai recent studiu ''Digital Evoluti
Darău: Miliardele digitalizării, capturate de rețelele lui Sebastian Ghiță, deja de zeci de ani
Informații publice arată conexiuni și interese care gravitează în jurul fostei conduceri a Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și al cercurilor apropiate de Sebastian Ghiță, aceleași grupuri care au transformat digitalizarea României într-o combinație de contracte opace, influență politică și bani publici sifonați către băieți deșt
Erbașu (FPSC): Ca la cutremure, la crizele dese, dar mici, probabilitatea unei crize economice mari scade
Președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), omul de afaceri Cristian Erbașu, a declarat, miercuri, că prin mai multe crize, dar mai mici, scade probabilitatea unei crize economice mai mari, la fel ca în cazul cutremurelor. 'O societate durabilă sau, să zicem, predictibilă, nu înseamnă o societate f
Consiliul Concurenței a amendat cu aproape 4 milioane de lei COTAR, FORT și 18 companii de taximetrie
Consiliul Concurenței a amendat cu 3,98 milioane lei (aproape 780.000 de euro) Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și 18 companii de taximetrie, pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața serviciilor de intermediere online, prin aplicații
Miruță: Există două loturi pe A7 asupra cărora analizăm dacă e curajos să spunem că le vom finaliza până la 31 august
Două loturi pe autostrada Moldovei (A7), în jurul Bacău-Pașcani, incluse în PNRR, este posibil să nu fie finalizate și date în circulație până pe 31 august, astfel că am identificat o posibilitate, pe care o confirmăm în această perioadă cu Comisia Europeană, să mutăm banii pe feroviar, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Transp













