Chiriţoiu: Preţul alimentelor în România este, în medie, 60% din preţul din UE; este o situaţie relativ bună
România nu stă rău în ceea ce priveşte preţurile alimentelor, dar o creştere generalizată a acestora poate fi combătută prin mijloace macroeconomice, respectiv politica fiscal-bugetară a Guvernului şi politica monetară a Băncii Naţionale, a declarat, marţi, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu, în cadrul evenimentului PRIA Competition, organizat de PRIAevents şi Consiliul Concurenţei.
"Noi (Consiliul Concurenţei, n.r.) nu anchetăm creşteri generale de preţuri, ci numai creşteri punctuale. Dacă vorbim despre o creştere generală a preţurilor, asta de numeşte inflaţie, un fenomen macroeconomic. După cum foarte corect a spus şi doamna prim-ministru, recent, combaterea inflaţiei se face prin două mijloace mari şi late: politica fiscal-bugetară a Guvernului şi politica monetară a Băncii Naţionale. În orice ţară din lumea asta, într-o economie de piaţă, creşterile generalizate de preţuri au treabă cu politica macroeconomică, pot fi combătute prin mijloace macroeconomice (...) Aşteptarea noastră este că Monitorul preţurilor va crea o presiune asupra companiilor să reducă preţul la alimente. E doar o aşteptare a noastră. Pentru o companie mare este uşor să afle preţurile concurenţilor. E mult mai greu pentru consumatori, însă. România nu stă rău la capitolul preţurilor (la alimente, n.r.), Statisticile europene ne arată că preţul alimentelor în România este, în medie, 60% din preţul din Uniunea Europeană. Deci, ce costă, în medie, 100 de lei în Europa, în România costă 60 de lei. E o situaţie relativ bună", a explicat Chiriţoiu.
Şeful autorităţii pentru Concurenţă a precizat, totodată, că majorarea de 4% la alimente înregistrată la nivelul anului 2017 nu reprezintă o creştere foarte mare.
"Dacă vorbim despre creşterea asta de 4% de anul trecut, la alimente, nu putem spune că este o creştere foarte mare. Nouă ni se pare mare pentru că ne-am dezobişnuit. Până să intrăm în Uniunea Europeană, inflaţia în România era de două cifre. Eram obişnuiţi ca în fiecare an să crească alimentele cu 10%. De câţiva ani am reuşit să intrăm în rândul unor ţări mai sănătoase şi să avem o inflaţie foarte mică. Preţurile au crescut, dar am avut ani de zile şi creşteri de zero sau chiar scăderi pentru alimente. Diferenţa era atât de mică încât, la un moment dat, ne îngrijorăm să nu fie prea mică, să nu scadă preţurile, să avem deflaţie în loc de inflaţie. Că o fi bine, că o fi rău, peste această frică am trecut. Anul trecut, ne-a lecuit de această teamă că vom avea deflaţie şi am ajuns la o inflaţie care, ne spune Banca Naţională, că e în zona aşteptărilor", a subliniat Bogdan Chiriţoiu.
În viziunea şefului autorităţii de concurenţă, un contravenient care încalcă o lege administrativă trebuie să fie suficient de inteligent cât să "fure pentru a nu atrage atenţia".
"La ce ne uităm noi, Consiliul Concurenţei, ne uităm la creşteri punctuale care nu au legătură cu evoluţia macroeconomică. Unele pot să fie rezultatul unor comportamente anticoncurenţiale. În investigaţia pe marile lanţuri comerciale ne uităm la practicile lor, din cadrul promoţiilor în special şi la acorduri aproape de semi-clauze contractuale. Mai avem câteva creşteri de preţuri pe care le analizăm. Deocamdată, nu avem suficiente elemente să stabilim dacă a fost încălcată Legea concurenţei sau găsim alte explicaţii. Ce m-aş aştepta eu să facă un contravenient care încalcă o lege care nu e penală, deci administrativă, este să nu fure decât puţin, cât să nu atragă atenţia. Un om inteligent nu face o chestie flagrantă. Acum, în România, s-ar putea ca lumea să nu aibă destulă experienţă, să fie lacomi şi, până la urmă, proşti, şi să facă lucruri mult prea evidente care atrag atenţia şi fac să fie depistaţi mai uşor", a menţionat preşedintele Consiliului Concurenţei.
Reprezentanţi ai mediului de business din România, alături de oficiali din instituţii ale statului, participă, marţi, la evenimentul PRIA Competition, organizat de PRIAevents şi Consiliul Concurenţei.
Pe lista temelor de discuţie se află, printre altele: noutăţi legislative în ceea ce priveşte concurenţa, care au fost cele mai dinamice sectoare din punct de vedere al concurenţei, unde au fost aplicate cele mai multe sancţiuni, ce sector a avut cele mai multe investigaţii, ajutoarele de stat şi cum pot fi acordate acestea, rolul consultanţilor pentru creşterea culturii concurenţiale în mediul de afaceri, sugestiile mediului de afaceri, ale ambasadelor şi ale camerelor de comerţ, recomandări de bună practică.
Agenţia Naţională de Presă - AGERPRES este partener media al evenimentului.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea Mariana Nica, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Piața asigurărilor din România a crescut cu 15% în primul semestru, la 14,2 miliarde de lei
Piața asigurărilor din România a ajuns la un volum total al activității de subscriere de aproximativ 14,2 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Conform sursei citate, aproximativ 78% din volumul total al
Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut de 2,2 ori în T3, la 2,3 miliarde euro
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a ajuns la o valoare estimată de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026, de 2,2 ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care numărul tranzacțiilor anunțate a crescut cu 52%, la 93, potrivit unui raport PwC România.
ROBOR la trei luni a crescut, vineri, la 6,11%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,11% pe an, de la 6,06% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în calculul d
TAROM respinge acuzațiile de faliment și susține că își continuă activitatea în condiții de siguranță și eficiență
Compania națională TAROM consideră iresponsabile declarațiile senatorului USR, Cristian Ghinea, potrivit cărora operatorul aerian va intra în faliment și transmite că își va continua activitatea în condiții de siguranță și eficiență, menținând o politică comercială competitivă. 'Compania Națională de Transport Aerian TAROM avertizea
Nova Power & Gas: Memorandumul pentru GNL a expirat fără să se ajungă la un acord
Memorandumul de Înțelegere pentru gaze naturale lichefiate GNL, semnat la Atena în noiembrie 2025, a expirat la 5 februarie 2026 fără să se ajungă la vreun acord sau măcar la un draft de contract, precizează Nova Power & Gas într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, compania nu a participat la discuțiile privind
Badea (BNR): Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor AI nu mai sunt opționale pentru economiile emergente
Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor de inteligență artificială nu mai sunt opționale pentru economiile emergente, ci reprezintă elemente fundamentale ale noului model de dezvoltare, în condițiile în care acestea trebuie să evite capcana venitului mediu, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).
Ambasadoarea Germaniei: Companiile germane sunt interesate de investiții în energia solară și eoliană din România
Companiile germane manifestă un interes în creștere pentru sectorul energetic din România, în special pentru energia solară și eoliană, a declarat ambasadoarea Germaniei în România, Angela Ganninger, la conferința de lansare a celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România. '&I
S&P publică vineri raportul privind ratingul suveran al României
Agenția internațională de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) publică vineri raportul privind ratingul suveran al României, într-un context marcat de incertitudine politică și de eforturile de consolidare fiscală, raportul urmând să ofere o nouă perspectivă asupra situației finanțelor publice și a capacității țării de a-și menține rating
VIDEO Transportatorii și distribuitorii cer monitorizarea problemelor aplicației TollRo și revizuirea taxei de utilizare a infrastructurii
Transportatorii și distribuitorii cer autorităților să monitorizeze în continuare problemele apărute la lansarea platformei TollRo și să analizeze nivelul taxei de utilizare a infrastructurii, avertizând că eventualele costuri suplimentare vor fi transferate către consumatori, în timp ce distribuitorii susțin că disfuncționalitățile sistemului riscă
VIDEO UPDATE Miruță a semnat un ordin prin care utilizatorii TollRo nu pot fi sancționați dacă aplicația are disfuncționalități
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a semnat un ordin prin care utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), pus în funcțiune la 1 octombrie, să nu poată fi sancționați dacă nu-și duc la îndeplinire obligațiile legale, în cazul unor disfuncționalități ale aplicației.
CNAIR: TollRo, în primele 12 ore - patru milioane de vizitatori, 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule înregistrate
Platforma TollRo a fost accesată, în primele 12 ore de funcționare, de aproximativ patru milioane de vizitatori și utilizatori autentificați, iar în sistem s-au înregistrat aproximativ 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule, a anunțat joi compania de drumuri, într-un nou comunicat de presă. Sistemul de Tarifare El
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale neimpozabile de 6,50%, 7% și, respectiv 7,50%, a anunțat joi instituția. Emisiunea se va derula în perioada 5 octombrie - 6 noiembrie 2026.
Popa (BNR): Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și încrederea companiilor să investească
Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și oferă companiilor locale și străine mai multă încredere pentru a investi pe termen lung, a afirmat, joi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). Acesta a participat, la Chișinău, la cea de-a doua ediție a Conf
ANSVSA participă la un proiect european de 3 milioane de euro pentru consolidarea siguranței alimentare în Republica Moldova
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) participă la un proiect finanțat de Uniunea Europeană cu 3 milioane de euro, destinat consolidării sistemului de controale oficiale și a capacității Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova, în perspectiva îndeplinirii cerințelor europene
Compania aeriană AnimaWings suspendă temporar toate zborurile
Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru reorganizarea planurilor de zbor, după ce miercuri a anunțat inițierea procedurii de reorganizare judiciară pentru protejarea și continuarea activității. ''Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor. Prioritatea noastră î







