UPDATE CNAB: 13 curse aeriene înregistrau întârzieri din cauza vremii nefavorabile, la ora 13:00
UPDATE ORA 13:11 Un număr de 13 curse aeriene înregistrau întârzieri luni, în jurul orei 13:00, din cauza vremii nefavorabile, iar o cursă a fost anulată, potrivit datelor publicate pe site-ul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Cursa anulată este Ryanair care circula pe ruta Roma-Bucureşti-Roma.
Astfel, vor sosi cu întârzieri de până la 35 de minute cursele de la Viena (Austria Airlines), Varşovia (Wizz Air), Frankfurt (Lufthansa), Pisa (Wizz Air), Bruxelles (TAROM) şi Londra (2 curse Wizz Air şi British Airways). La plecări, vor consemna întârzieri cuprinse între 20 de minute şi peste două ore cursele către Londra (2 curse Wizz Air şi o cursă TAROM), Timişoara (TAROM), Varşovia (Wizz Air), Viena (Austrian Airlines) şi Perugia (Wizz Air).
Municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea au intrat luni dimineaţa, la ora 10:00, sub Cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi vizibilitate scăzută.
Pe de altă parte, un Cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite, este în vigoare de luni dimineaţa de la ora 07:00, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman unde se va depune strat consistent de zăpadă.
Ninsori importante vor fi prezente luni şi marţi în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, care au intrat, începând de la ora 04:00, sub Cod galben, valabil până marţi seară la ora 20:00.
Potrivit meteorologilor, din dimineaţa zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde treptat, dinspre sud-vest, cuprinzând majoritatea zonelor ţării.
La sfârşitul săptămânii trecute, Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că un val de frig va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.
Potrivit unei avertizări meteorologice emise sâmbătă de ANM, valul de frig va cuprinde treptat toată ţara, în perioada 25 februarie, ora 3:00 - 1 martie, ora 10:00, şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 - 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.
* ORA 11:20 CNAB: Opt curse aeriene înregistrau luni întârzieri din cauza vremii nefavorabile
Opt curse aeriene înregistrau întârzieri luni, în jurul orei 11:00, din cauza vremii nefavorabile, iar o cursă a fost anulată, potrivit datelor publicate pe site-ul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Cursa anulată este Ryanair care circula pe ruta Roma-Bucureşti-Roma.
De asemenea, întârzieri la sosiri au cursele TAROM Iaşi-Bucureşti, Belgrad- Bucureşti şi Budapesta-Bucureşti, iar la plecări cursele Pegasus Bucureşti-Istanbul, Ryanair Bucureşti-Berlin, Wizzair Bucureşti-Londra, TAROM Bucureşti -Londra şi TAROM Bucureşti-Timişoara.
Municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea intră luni dimineaţa, la ora 10:00, sub Cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi vizibilitate scăzută.
Pe de altă parte, un Cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite, este în vigoare de luni dimineaţa de la ora 07:00, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman unde se va depune strat consistent de zăpadă.
Ninsori importante vor fi prezente luni şi marţi în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, care au intrat, începând de la ora 04:00, sub Cod galben, valabil până marţi seară la ora 20:00.
Potrivit meteorologilor, din dimineaţa zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde treptat, dinspre sud-vest, cuprinzând majoritatea zonelor ţării.
La sfârşitul săptămânii trecute, Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că un val de frig va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.
Potrivit unei avertizări meteorologice emise sâmbătă de ANM, valul de frig va cuprinde treptat toată ţara, în perioada 25 februarie, ora 3:00 - 1 martie, ora 10:00, şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 - 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editori online: Gabriela Badea, Ada Vîlceanu)
* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa
Negrescu: Am intrat într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim
România a intrat într-o 'furtună financiară' din care va fi din ce în ce mai greu să iasă, în lipsa unor planuri și soluții pentru a evita efectele inflației și ale creșterii dobânzilor, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. 'Am intrat, din păcate, într-o fur
Codirlașu (CFA Romania): Trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă
Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preșe
Ministerul Mediului a pus în consultare publică normele de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure, care pun accent pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indif
Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026 (sondaj)
Antreprenorii români consideră, în proporție de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 față de anul trecut, 34,9% dintre ei susținând că acesta s-a deteriorat foarte mult, în timp ce 15,5% spun că a rămas la fel iar 3,1% că s-a îmbunătățit, relevă un sondaj IMM România, dat vineri publicității.
Petrescu (ASF): Piața de capital din România a câștigat dimensiune; următorul pas este să transformăm această creștere în profunzime
Piața de capital din România a câștigat dimensiune, iar următorul pas este transformarea acestei creșteri în profunzime, prin mai multe companii listate, o lichiditate mai bună, o bază mai largă de investitori și instrumente financiare mai diverse, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Pia
Poșta Română își deschide porțile pentru public pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română va organiza, pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea l
Depreciere puternică a leului în raport cu euro și dolarul american; moneda europeană a fost cotată la 5,3447 lei
Leul s-a depreciat semnificativ vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3447 lei, în creștere cu 6,7 bani (+1,27%) față de cotația precedentă, de 5,2777 lei, moneda europeană înregistrând astfel un nou maxim istoric în raport cu moneda națională. De asemenea, leul a pi
Piața asigurărilor din România a crescut cu 15% în primul semestru, la 14,2 miliarde de lei
Piața asigurărilor din România a ajuns la un volum total al activității de subscriere de aproximativ 14,2 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Conform sursei citate, aproximativ 78% din volumul total al
Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut de 2,2 ori în T3, la 2,3 miliarde euro
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a ajuns la o valoare estimată de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026, de 2,2 ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care numărul tranzacțiilor anunțate a crescut cu 52%, la 93, potrivit unui raport PwC România.
ROBOR la trei luni a crescut, vineri, la 6,11%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,11% pe an, de la 6,06% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în calculul d








