OMV Petrom: Creşterea economică a României a dus la majorarea cu 6,7% a cererii de carburanţi, anul trecut
Cererea de carburanţi s-a majorat semnificativ anul trecut, cu 6,7%, ca urmare a creşterii economice a României şi suplimentării parcului auto al ţării cu 630.000 de maşini, a declarat, miercuri, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă.
"Cel mai important factor a fost cererea de produse energetice din România, piaţa noastră principală, care, pe fondul creşterii economice deosebite a României, cea mai mare din comunitatea europeană, conform statisticilor, a avut un impact pozitiv asupra cererii de produse", a afirmat ea.
Potrivit reprezentantului OMV Petrom, la aceasta se adaugă faptul că, anul trecut, parcul auto al ţării a crescut cu peste 630.000 de maşini.
"La carburanţi am văzut o creştere substanţială a cererii de 6,7%, unde nu a fost doar creşterea economică un factor important, dar şi cele peste 630.000 de maşini noi şi second-hand care au intrat în România şi care au avut efect asupra cererii de carburanţi", a susţinut Gheorghe.
Cererea de gaze a crescut cu 5%, iar cea de electricitate, cu 4%.
"Aceste cifre au fost reflectate în veniturile noastre şi în general în performanţa noastră financiară", a spus Gheorghe.
Pentru 2018, oficialul Petrom estimează că cererea de carburanţi va continua să crească, pe fondul creşterii economice pe care o aşteaptă, iar consumul de gaze şi de electricitate vor fi similare cu cele de anul trecut.
Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2017 un profit net în valoare de 2,489 miliarde de lei, de aproape 2,4 ori (140%) mai mare faţă de rezultatul net afişat în anul 2016, respectiv de 1,038 de miliarde de lei, conform rezultatelor financiare neauditate publicate miercuri de companie.
Profitul net atribuibil acţionarilor OMV Petrom a fost anul trecut de 2,491 miliarde de lei, mai mare cu 139% faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Profitul pe acţiune s-a cifrat la 0,0440 lei.
În trimestrul IV al anului trecut, OMV Petrom a obţinut un profit net de 642 milioane lei, cu 301% mai mare comparativ cu cel din perioada similară din 2016.
Anul trecut, preţul barilului de petrol a crescut cu 24% (cotaţia Brent), iar marja de rafinare a companiei a crescut cu 11% (7,75 dolari pe baril). AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Piața de capital din România a câștigat dimensiune; următorul pas este să transformăm această creștere în profunzime
Piața de capital din România a câștigat dimensiune, iar următorul pas este transformarea acestei creșteri în profunzime, prin mai multe companii listate, o lichiditate mai bună, o bază mai largă de investitori și instrumente financiare mai diverse, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Pia
Poșta Română își deschide porțile pentru public pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română va organiza, pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea l
Depreciere puternică a leului în raport cu euro și dolarul american; moneda europeană a fost cotată la 5,3447 lei
Leul s-a depreciat semnificativ vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3447 lei, în creștere cu 6,7 bani (+1,27%) față de cotația precedentă, de 5,2777 lei, moneda europeană înregistrând astfel un nou maxim istoric în raport cu moneda națională. De asemenea, leul a pi
Piața asigurărilor din România a crescut cu 15% în primul semestru, la 14,2 miliarde de lei
Piața asigurărilor din România a ajuns la un volum total al activității de subscriere de aproximativ 14,2 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Conform sursei citate, aproximativ 78% din volumul total al
Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut de 2,2 ori în T3, la 2,3 miliarde euro
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a ajuns la o valoare estimată de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026, de 2,2 ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care numărul tranzacțiilor anunțate a crescut cu 52%, la 93, potrivit unui raport PwC România.
ROBOR la trei luni a crescut, vineri, la 6,11%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,11% pe an, de la 6,06% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în calculul d
TAROM respinge acuzațiile de faliment și susține că își continuă activitatea în condiții de siguranță și eficiență
Compania națională TAROM consideră iresponsabile declarațiile senatorului USR, Cristian Ghinea, potrivit cărora operatorul aerian va intra în faliment și transmite că își va continua activitatea în condiții de siguranță și eficiență, menținând o politică comercială competitivă. 'Compania Națională de Transport Aerian TAROM avertizea
Nova Power & Gas: Memorandumul pentru GNL a expirat fără să se ajungă la un acord
Memorandumul de Înțelegere pentru gaze naturale lichefiate GNL, semnat la Atena în noiembrie 2025, a expirat la 5 februarie 2026 fără să se ajungă la vreun acord sau măcar la un draft de contract, precizează Nova Power & Gas într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, compania nu a participat la discuțiile privind
Badea (BNR): Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor AI nu mai sunt opționale pentru economiile emergente
Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor de inteligență artificială nu mai sunt opționale pentru economiile emergente, ci reprezintă elemente fundamentale ale noului model de dezvoltare, în condițiile în care acestea trebuie să evite capcana venitului mediu, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).
Ambasadoarea Germaniei: Companiile germane sunt interesate de investiții în energia solară și eoliană din România
Companiile germane manifestă un interes în creștere pentru sectorul energetic din România, în special pentru energia solară și eoliană, a declarat ambasadoarea Germaniei în România, Angela Ganninger, la conferința de lansare a celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România. '&I
S&P publică vineri raportul privind ratingul suveran al României
Agenția internațională de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) publică vineri raportul privind ratingul suveran al României, într-un context marcat de incertitudine politică și de eforturile de consolidare fiscală, raportul urmând să ofere o nouă perspectivă asupra situației finanțelor publice și a capacității țării de a-și menține rating
VIDEO Transportatorii și distribuitorii cer monitorizarea problemelor aplicației TollRo și revizuirea taxei de utilizare a infrastructurii
Transportatorii și distribuitorii cer autorităților să monitorizeze în continuare problemele apărute la lansarea platformei TollRo și să analizeze nivelul taxei de utilizare a infrastructurii, avertizând că eventualele costuri suplimentare vor fi transferate către consumatori, în timp ce distribuitorii susțin că disfuncționalitățile sistemului riscă
VIDEO UPDATE Miruță a semnat un ordin prin care utilizatorii TollRo nu pot fi sancționați dacă aplicația are disfuncționalități
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a semnat un ordin prin care utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), pus în funcțiune la 1 octombrie, să nu poată fi sancționați dacă nu-și duc la îndeplinire obligațiile legale, în cazul unor disfuncționalități ale aplicației.
CNAIR: TollRo, în primele 12 ore - patru milioane de vizitatori, 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule înregistrate
Platforma TollRo a fost accesată, în primele 12 ore de funcționare, de aproximativ patru milioane de vizitatori și utilizatori autentificați, iar în sistem s-au înregistrat aproximativ 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule, a anunțat joi compania de drumuri, într-un nou comunicat de presă. Sistemul de Tarifare El
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale neimpozabile de 6,50%, 7% și, respectiv 7,50%, a anunțat joi instituția. Emisiunea se va derula în perioada 5 octombrie - 6 noiembrie 2026.




